Predoiu se retrage din cursa pentru presedintia PNL. N-ar fi gasit sustinere in filiale

E.b. | 10.05.2017

Catalin Predoiu se retrage din cursa pentru presedintia PNL, deoarece a constatat ca oferta sa nu coincide cu vederile liderilor de organizatii judetene ale partidului. In urma cu doua saptamani, el nega posibilitatea retragerii din cursa.

Pe aceeași temă

 

 

Surse citate de presa spun insa ca lui Predoiu i s-a cerut sa se retraga pentru a nu se imparti voturile. In cursa au mai ramas- Busoi si Orban. Primul este perceput drept omul sustinut de Cotroceni si de seful SRI, Eduard Hellvig, in timp ce Orban a fi reprezentantul unui curent ostil lui Iohannis, care ar dori iesirea din siajul presedintelui.

  

Dragi prieteni, am informat acum câteva minute membrii BPN PNL privind faptul că am luat hotărârea să nu depun o moțiune în cadrul Congresului PNL din 17 iunie, a scris Catalin Predoiu pe pagina sa de Facebook.

 

În ultimele șase luni am efectuat un demers serios și am vizitat din nou o mare parte din organizațiile PNL. Am ținut discursuri, am participat la întâlniri și am stat de vorbă direct cu sute de membri PNL, cu liderii lor, informali sau șefi de organizații, am purtat discuții cu parlamentari, primari și lideri naționali. Am urmărit cu atenție preparativele Congresului și respectarea statutului pentru o competiție cinstită.

 

Am înțeles că simplii membri PNL își doresc succesul partidului dobândit prin luptă politică cu PSD, își doresc profesionalism și promovarea valorilor în partid, transparență și democrație internă, europenism și bunăstare pentru români.


Am înțeles în același timp că ceea ce ofer eu pentru funcția de Președinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizații. Din păcate, mulți și-au fixat opțiunile prin semnătură în alb, fără ca textul vreunei moțiuni să fie redactat încă. Un om politic trebuie să fie realist, cu picioarele pe pământ. Politica este arta posibilului într-un context dat. Pentru proiectul propus de mine pentru șefia PNL, acum nu se poate!

 

Ca membru PNL, voi continua să militez pentru valorile și proiectele cuprinse în Programul de Guvernare PNL "Reclădirea Națională", adoptat de PNL în 2015. 

 

Mulțumesc tuturor celor care, mulți sau puțini, mi-au stat alături, m-au încurajat și m-au sprijinit! Faptul că și ei au fost de acord cu mine cu privire la această hotărâre, îmi dă certitudinea că este cel mai corect gest pentru PNL, pentru simplificarea lucrurilor în Congres, îmi dă puterea să continui mai departe, fără oprire, până în ziua succesului, scrie Catalin Predoiu, pe Facebook.
 
 

 

*******************************

 

 

La intalnirea presedintilor de organizatii PNL din Ardeal, care a avut loc pe 21 aprilie la Cluj-Napoca, Predoiu i-a spus primarului de Oradea, Ilie Bolojan, ca daca va candida la presedintia partidului el se retrage si il va sustine.

 

"Predoiu i-a spus lui Bolojan ca, daca va intra in cursa, el se va retrage si il va sustine", a declarat atunci pentru News.ro unul dintre liderii PNL participanti la discutiile de la Cluj.

 

Potrivit surselor citate, liderii organizatiilor PNL din Ardeal i-au spus lui Ilie Bolojan ca, daca nu va intra in cursa pentru sefia partidului, ei il vor sustine pe Ludovic Orban pentru aceasta functie.

 

Ca raspuns la informatiile privind o posibila retragere a sa din cursa pentru sefia formatiunii, Catalin Predoiu a scris a doua zi pe Facebook, afirmand ca acestea sunt "intoxicari", iar el este decis ca intre in cursa si sa o castige, indicand ca informatiile vin din partea adversarilor sai din PNL.

 

 

Mesaj catre suporterii si prietenii mei: ignorati, va rog, intoxicarile "prietenesti"! Cu cat mai mult vorbesc ei mincinos despre presupusa mea retragere din cursa, cu atat mai ferma e hotararea mea sa candidez ca sa castig competitia! Mesaj catre "prieteni": nu va mai cheltuiti resursele cu inchipuiri si vise!", a scris atunci Catalin Predoiu pe Facebook, postare pe care ulterior a sters-o.

 

In cursa pentru presedintia PNL au ramas Ludovic Orban si Cristian Busoi.

 

Orban a avut marti seara o intalnire cu cei care ii sustin candidatura, in urma careia a anuntat ca 24 de lideri de organizatii judetene au semnat pentru motiunea sa, mai multi parlamentari, opt primari de municipii resedinta de judet si trei presedinti de Consilii Judetene si a anuntat ca luni, 15 mai, isi va depune oficial candidatura.

 

Tot marti, membrii conducerii PNL Bucuresti si liderii organizatiilor de sector, cu exceptia Ancai Boagiu, presedintele PNL Sector 2, si-au anuntat sustinerea pentru candidatura lui Cristian Busoi la presedintia partidului.

 

Viitorul presedinte al PNL va fi ales de catre 5.000 de delegati la congresul din 17 iunie, care va avea loc la Romexpo, in Bucuresti.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22