De același autor
Chimia conflictului nu se reduce la maniheismul comod al bătăliei dintre presupușii „conservatori“ și autoproclamații „progresiști“. În meniu intră și o fundătură spirituală, pe care isteria unor acuzații sumare și ciocnirea unor reducționisme nu face decât să o adâncească. Orice observator al scenei ideatice de azi înțelege că mizele aparente ascund o turbulență mai profundă sau, dacă vreți, o colecție de crize hrănite din propria lor nesoluționare. Din păcate, elitele intelectuale românești participă la această mare dezbatare într-o cheie resentimentară, mimetică și provincială. Agenda conflictului e recentă, importată și prost asimilată sau, mai exact, redusă, caricatural, la niște tușe groase, de Grand Guignol doctrinar. Cinstit vorbind, ai mereu sentimentul că participi (sau doar asiști) la o dezbatere artificială, nerelevantă pentru societatea reală, în expresiile sale caracteristic majoritare. Și cum elita noastră e rarefiată de antielitism, de proasta gestiune a democratizărilor și de triumful omului nou de fabricație comunistă, observația de mai sus capătă caratele melancolice ale unei autoconsolări insulare.
Bun, despre ce e vorba, formal? Despre două „tabere“ surprinse în ghipsul propriilor caricaturi. Pe de o parte, un tineret urban adunat într-o rețea civică militantă, care vrea cucerirea spațiului public, în numele unui ethos postmodern, anticreștin și emancipator. Această rețea, slab structurată partinic, dar presantă și dornică să preia puterea politică, se autodesemnează ca instanță reprezentativă a „noului“, „progresului“ și alinierii la „lumea civilizată“. Pe de altă parte, o masă difuză de „majoritari“ presupus retrograzi, care stopează prin „obscurantismul“ lor (cu precădere ortodox) evoluția presupus ineluctabilă de la o tradiție condamnată la un viitor idealizat pe bază libertariană. Tema beligeranței este familia, ca instituție heterosexuală, corp intermediar (între individ și statul-providență) și loc simbolic al procreației responsabile față de neam, țară și umanitate.
Ce spun unii și alții? Pe linia dogmatismului neomarxist (marcusian) al corectitudinii politice, primii afirmă că identitatea sexuală e un construct socio-cultural, o deprindere autorepresivă și că homosexualitatea e, prin urmare, un joc de societate liberă. Pe linia unui tradiționalism ortodox (și nu doar), în rezonanță cu național-comunismul excepționalist, ceilalți afirmă că familia e formată dintr-un cuplu heterosexual care concepe copii, îi educă și responsabilizează social, având prin urmare și dreptul de a le transmite posesiunile terestre: bunuri materiale și intangibile, legate de istorie, dragostea față de gintă și relația „normală“ cu Dumnezeu, mijlocită prin Biserica dreptmăritoare.
Din păcate, ambele tabere operează cu niște clișee infamante, refuzând dialogul senin și documentat. Prima, cea „progresistă“, e aparent mai adaptată la tehnologia recentă de persuasiune și marketing, dar și mai gălăgioasă, prin efectul retoric al victimizării. Cealaltă e sigur mai numeroasă și mai laxă, deși cuprinde la rândul ei nuclee de intransigență pe alocuri fanatică. E clar că ultima va învinge la preconizatul referendum. Și te întrebi dacă tabăra adversă nu-și dorește acest lucru, pentru a-și menține fondul de comerț mediatic!
În ce mă privește, adopt linia unui conservatorism nuanțat: toate drepturile civile pentru toți, nimeni (începând cu statul) nu are dreptul să reglementeze intimitatea indivizilor: homofobia e un anacronism în ordine legislativă, chiar dacă homosexualitatea rămâne, pentru orice creștin cititor al Bibliei și respectuos cu magisteriul moral al Bisericii sale, un păcat. Deci: da, pentru pactul civil, cu drepturi succesorale și protecție socială nediscriminatorie. Nu, în ceea ce privește adopția copiilor de către cuplurile gay. Oricum, așa cum amintea recent, la București, Jean-Claude Juncker, UE va reprezenta în 2100 (când pe pământ vor trăi 10 miliarde de oameni) circa 5% din populația globală: declinul nostru demografic, punctat cu false fervori și dezbateri de sterilă subtilitate bizantină, pare inexorabil. //
