Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Familia tradiţională în Constituţie
Teodor Baconschi - Mihaela Miroiu - - -
2017-05-16
Dosar
1
Marţi, 9 mai, iniţiativa cetăţenească prin care familia este redefinită în Constituţie a fost votată în Camera Deputaţilor cu 232 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 13 abţineri.

Dacă iniţiativa va trece şi de Senat, va urma un referendum prin care  art. 48 din Constituţie va prevedea că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.

 

 

 

Lapidări provinciale

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/author/Teodor-Baconschi-22.png

Teodor Baconschi

Disputa în jurul „familiei tradiționale“ ilustrează ca­zul particular al unui răz­boi cultural purtat în tot spațiul occidental. Acest conflict ideologic, religios, etic, social și politic tră­dează neașezarea exis­ten­țială a lumii libere care, mai ales după prăbușirea comunismului (și ieșirea din relativul confort al lumii bipolare), adu­nă, din Est și Vest, toate aluviunile unui secol de nihilism și a două alte se­co­le de progresism pozitivist, materialist și anticlerical. Chimia conflictului nu se re­du­ce la maniheismul comod al bătăliei din­tre presupușii „conservatori“ și au­to­pro­cla­mații „progresiști“. În meniu intră și o fun­dătură spirituală, pe care isteria unor acuzații sumare și ciocnirea unor re­duc­țio­nisme nu face decât să o adân­cească. Orice observator al scenei idea­ti­ce de azi în­țelege că mizele aparente as­cund o tur­bulență mai profundă sau, da­că vreți, o colecție de crize hrănite din pro­pria lor nesoluționare. Din păcate, eli­tele inte­lec­tuale românești participă la această mare dezbatare într-o cheie re­sentimentară, mimetică și provincială. Agen­da con­flic­tu­lui e recentă, importată și prost asimilată sau, mai exact, redusă, caricatural, la niș­te tușe groase, de Grand Guignol doc­tri­nar. Cinstit vorbind, ai me­reu sentimentul că participi (sau doar asiști) la o dez­ba­tere artificială, nere­le­van­tă pentru so­cie­tatea reală, în expresiile sale caracteristic majoritare. Și cum elita noastră e ra­re­fia­tă de antielitism, de proas­ta gestiune a de­mocratizărilor și de tri­umful omului nou de fabricație co­mu­nistă, observația de mai sus capătă ca­ratele melancolice ale unei autoconsolări insulare.

 

Bun, despre ce e vorba, formal? Despre do­uă „tabere“ surprinse în ghipsul pro­priilor caricaturi. Pe de o parte, un tineret urban adunat într-o rețea civică mili­tan­tă, care vrea cucerirea spațiului public, în numele unui ethos postmodern, anti­creș­tin și emancipator. Această rețea, slab structurată partinic, dar presantă și dor­nică să preia puterea politică, se auto­de­semnează ca instanță reprezentativă a „nou­lui“, „progresului“ și alinierii la „lu­mea civilizată“. Pe de altă parte, o masă difuză de „majoritari“ presupus re­tro­grazi, care stopează prin „ob­scu­ran­tis­mul“ lor (cu precădere ortodox) evoluția pre­supus ineluctabilă de la o tradiție con­damnată la un viitor idealizat pe bază li­bertariană. Tema beligeranței este fa­mi­lia, ca instituție heterosexuală, corp in­ter­me­diar (între individ și statul-providență) și loc simbolic al procreației responsabile față de neam, țară și umanitate.

 

Ce spun unii și alții? Pe linia dog­ma­tis­mu­lui neomarxist (marcusian) al co­rec­ti­tu­di­nii politice, primii afirmă că identitatea se­­xuală e un construct socio-cultural, o de­­prindere autorepresivă și că ho­mo­se­xua­litatea e, prin ur­ma­re, un joc de societate li­be­ră. Pe linia unui tra­di­țio­­nalism ortodox (și nu doar), în re­zonanță cu na­țional-co­mu­nismul ex­cep­ți­o­na­list, ceilalți afirmă că fa­mi­lia e formată dintr-un cu­plu he­terosexual ca­re con­­cepe co­pii, îi educă și res­pon­sa­bilizează so­ci­al, având prin urmare și drep­tul de a le tran­smite po­se­siunile terestre: bunuri ma­teriale și in­tan­gibile, legate de istorie, dra­gostea față de gintă și relația „normală“ cu Dum­nezeu, mijlocită prin Biserica drept­măritoare.

 

Din păcate, ambele tabere operează cu niș­te clișee infamante, refuzând dialogul se­nin și documentat. Prima, cea „pro­gre­sistă“, e aparent mai adaptată la teh­nologia re­cen­tă de persuasiune și mar­ke­ting, dar și mai gălăgioasă, prin efectul re­toric al vic­ti­mizării. Cealaltă e sigur mai numeroasă și mai laxă, deși cuprinde la rândul ei nu­clee de intransigență pe alo­curi fanatică. E clar că ultima va învinge la preconizatul re­­ferendum. Și te întrebi dacă tabăra ad­versă nu-și dorește acest lucru, pentru a-și menține fondul de co­merț mediatic!

 

În ce mă privește, adopt linia unui con­ser­va­torism nuanțat: toate drepturile ci­vile pentru toți, nimeni (începând cu sta­tul) nu are dreptul să reglementeze inti­mi­ta­tea in­divizilor: homofobia e un ana­cro­nism în or­dine legislativă, chiar dacă ho­mo­se­xua­li­tatea rămâne, pentru orice creș­tin ci­ti­tor al Bibliei și respectuos cu ma­gisteriul moral al Bisericii sale, un pă­cat. Deci: da, pentru pactul civil, cu drep­turi suc­ce­so­ra­le și protecție socială ne­discriminatorie. Nu, în ceea ce privește adopția copiilor de către cuplurile gay. Oricum, așa cum amintea recent, la Bu­cu­rești, Jean-Claude Juncker, UE va re­pre­zenta în 2100 (când pe pământ vor trăi 10 miliarde de oa­meni) circa 5% din populația globală: de­clinul nostru de­mo­grafic, punctat cu fal­se fervori și dez­ba­teri de sterilă subtilitate bi­zantină, pare inexorabil. //

 

 

 

 

 

Între realism şi optimism

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/author/Mihaela-Miroiu-22.png

Mihaela Miroiu

Demersul Coaliției pentru Familie și succesul acestui demers în Camera De­pu­taților au redeschis un su­biect important pentru concetățenii noștri cu altă orientare sexuală decât cea a majorității. Probabil că era de preferat ca su­biectul să fie deschis de către minoritarii înșiși, în­tr-o măsură semnificativ mai mare decât au făcut-o până acum. Astăzi îi putem nu­măra pe degetele de la o mână pe cei care și-au asumat riscul să își facă publică identitatea sexuală. Înțeleg de ce sunt foarte puțini. Le este teamă în pri­mul rând de familie, de prieteni, colegi, profesori, șefi, vecini, cu alte cuvinte, de cei pe care îi iubesc, prețuiesc, de cei de ca­re le pasă. Le este teamă să nu le pro­ducă suferință. Le este teamă de res­pin­gere, alungare, ostracizare. Tuturor ce­lorlalte tipuri de minorități, chiar și fe­me­i­lor, ca minorități politice, le-a fost și le es­te mai puțin teamă. Sexul, rasa, di­za­bi­litatea, etnia nu pot să fie ascunse deloc sau nu pot fi ascunse ușor (cazul etniei, vezi situaţia disperată şi tragică a evreilor în vremuri naziste, maghiarizarea ro­mâ­ni­lor sau românizarea maghiarilor în vre­muri naţionalist-şovine). Credința reli­gi­oasă poate să fie „camuflată“ în vremuri ostile (vezi mersul nostru pe furiş la bi­serică, în comunism). Şi orientarea se­xua­lă poate să fie camuflată.

 

În societăţi cu state construite pe valorile democraţiilor liberale nu este nevoie să ascunzi toate acestea. Este loc pentru toa­tă lumea, atâta vreme cât nu în­căl­căm libertăţile şi drepturile altora. Drep­turile femeilor, romilor, maghiarilor, bap­tiştilor nu încalcă cu nimic drepturile băr­baţilor, germanilor, românilor, ortodoc­şi­lor, tot aşa cum drepturile homo­se­xualilor nu încalcă şi nu îngrădesc drep­turile heterosexualilor. Cei mai mulţi oa­meni vor continua să se căsătorească ci­vil în cu­pluri hete­ro­se­xuale şi să mergă la altar să pri­mească bine­cu­vân­tarea pentru uniunea spi­rituală în faţa lui Dum­nezeu. În această pri­vinţă, statul nu se poate amesteca în tradiţia Bi­se­ricii despre familia creş­tină. Numai că statul este al tuturor cetăţenilor săi, indiferent de credinţa sau necredinţa lor, după cum Bisericile sunt ale credin­cio­şilor. Este foarte bine că statul nu se amestecă în rânduiala Bisericilor. Este la fel de bine ca nici Biserica să nu se ames­tece în rânduiala statului, o instituţie laică. Ştiu că scriu banalităţi. Dar sunt oa­re toate acestea banalităţi, în cazul nos­tru?

 

În principiu, România este un stat care, prin apartenenţa la Uniunea Europeană, a aderat la valorile democraţiilor liberale. Cel puţin la nivel formal. Demersul de mo­dificare a Constituţiei şi votarea or­ga­nizării referendumului sunt mărturii clare ale inapetitului multor cetăţeni şi a co­pleşitoarei majorităţi a politicienilor pen­tru democraţie liberală. Prin urmare, este timpul să ne trezim din iluzia că, pe fond, am înţeles şi internalizat ideea că li­beratea şi drepturile mele au o singură limită: libertatea şi drepturile tale. Cu alte cuvinte, noi nu vrem ca ceilalţi să fie aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi. Da­că se poate, cel mai bine este să fie et­nici români, ortodocşi, fără dizabilităţi şi să aibă emoţii erotice numai faţă de pe­r­soane de celălalt sex. Dacă înghiţim deja că pot să fie romi sau maghiari, catolici sau musulmani, nu e cam mult să în­ghiţim că unii dintre noi sunt atraşi ero­tic de persoane de acelaş sex? Dacă sunt aşa, e de dorit însă să se dea pe brazdă. Dacă nu reuşesc, foarte rău. Rămân păcă­toşi pe vecie. Iar păcătoşii nu au cum să aibă drepturi egale cu virtuoşii. E prea de ajuns că, de 17 ani, nu îi mai zvârlim în în­chisoare. Vor căsătorie? Să se căsă­to­reas­că la fel ca toată lumea „normală“. Ce contează că acel cuplu o să fie un de­zastru în intimitate? Că cea luată în că­sătorie de către un gay „domesticit“ de familia noastră se va însura chiar cu fiica noastră, căreia îi plac băieţii? Dacă nu se adaptează, să nu vrea căsătorie. Cum adică să fie un cuplu în văzul lumii?

 

Ştim că majoritatea noastră suntem foar­te conservatori şi ne este mai dragă cu­tuma decât oamenii, chiar dacă aceşti oa­meni sunt propriii fii sau fiice, nepoţi sau nepoate. Să continue tradiţia, chiar dacă îi condamnăm la prefăcătorie du­re­roa­să pe toţi cei care nu sunt ca noi! Chiar dacă noi înşine nu pierdem nimic, dar ei îşi câştigă liniştea şi împlinirea.

 

Optimist vorbind, cred că o astfel de lume este cel mult pregătită să accepte par­teneriatul civil sau uniunea consen­suală. //

TAGS : Drep­turile femeilor Drep­turile romilor Drep­turile maghiarilor Drep­turile bap­tiştilor Biserica
Recomandari
Comentarii
Adina 2017-05-17
Citind ultimul paragraf din articolul domnului Baconschi nu pot decat sa constat o grava lipsa de logica. Care este legatura intre casatoria intre persoane de acelasi sex (nepermisa inca in Romania) si declinul demografic al societatii romanesti? Intre teoretica posibilitate de adoptie de copii de catre cuplurile homosexuale (subiect care nu este, de fapt, in discutie) si declinul demografic al societatii romanesti?

Ma intreb daca finalul articolului este doar ilogic sau mascheaza o gandire profund misogina si homofoba...

Total 1 comments.
607
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22