BNR avertizeaza asupra riscurilor legate de legea salarizarii. Dragnea ignora semnalul

E.b. | 16.05.2017

Banca Nationala a Romaniei (BNR) avertizeaza ca una dintre sursele de risc la adresa proiectiei ratei anuale a inflatiei ar putea fi reprezentata de Legea salarizarii, in timp ce presedintele PSD, Liviu Dragnea, a sustinut raspicat ca nu va renunta la aprobarea actului normativ.

Pe aceeași temă

 
  

"Efectele potentiale de accentuare a excesului de cerere din economie si, astfel, de generare a unor presiuni inflationiste superioare ca amplitudine celor din scenariul de baza vor depinde in mod esential de forma finala a legii, de etapizarea in timp a majorarilor salariale si de criteriile de conditionalitate a acestora", arata Banca Nationala.

 

Eventuale reduceri ale investitiilor publice in vederea incadrarii deficitului bugetar in tintele asumate de autoritati, coroborate unei majorari a distantei dintre variatia salariilor si cea a productivitatii muncii, "s-ar rasfrange, in cele din urma, asupra potentialului de crestere si competitivitatii economiei romanesti".
 

 

In aceste conditii, "deteriorarea echilibrelor macroeconomice ar urma sa aiba un impact advers asupra perceptiei de risc a investitorilor straini, cu consecinte asupra fluxurilor de capital stabile puse la dispozitia economiei romanesti, a finantarii deficitului de cont curent si, astfel, asupra evolutiei viitoare a monedei nationale", mai arata autorii Raportului BNR.

 

Insa Liviu Dragnea, presedintele PSD, a declarat, luni, la Cilieni-Olt, ca ministrul Finantelor, Viorel Stefan, ar trebui sa spuna daca nu e de acord cu Legea salarizarii, adaugand ca actul va fi finalizat si aprobat pana la 1 iulie, chiar daca "se continua discutiile" si exista si nemultumiti.

 

"Legea salarizarii va fi finalizata si va fi aprobata. Este o lege care pune ordine in sistem si prin care se maresc salariile. Sunt unii care vor sa li se mareasca si mai mult sau sunt unii care spun, si nu neaparat ii condamn, Domne, mi-ai marit mie, dar de ce i-ai marit lu' ala mai mult?".

 

Nu e o lege usoara, dar va fi dusa la capat, se continua discutiile, se analizeaza toate amendamentele, dar in final se va adopta. Asa cum am convenit, vrem ca pana la 1 iulie sa fie adoptata legea si sunt toate sansele, adica nu vad de ce nu s-au vota", a spus Dragnea.

 

Presedintele PSD a transmis si un mesaj ministrului Finantelor Publice caruia i-a cerut sa spuna public daca nu sustine Legea Salarizarii.

 

"Daca nu e de acord cu legea, sa spuna. In Guvern nu s-a intrat obligat, nu s-a intrat cu pistolul la tampla, si-au dorit. Prima conditie: programul de guvernare. Daca esti in Guvern si nu iti place programul de guvernare..., dar nu e cazul la Viorel Stefan, cred", a conchis Liviu Dragnea.

 

 

************************

 

 

Aproximativ 22.000 de salariati ai sistemului institutional al Ministerului Finantelor Publice au participat, luni, la un protest spontan, ca reactie la proiectul legii salarizarii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22