Legea asigurărilor RCA a trecut de plen, urmează promulgarea. Asiguratorii, nemulțumiți

Dora Vulcan | 16.05.2017

Legea asigurărilor RCA a fost adoptată marți, Camera Deputaților fiind cameră decizională, așa că legea merge direct la promulgare. Parlamentarii PSD, ALDE si PNL au votat pentru, iar cei ai USR au votat impotriva. Asiguratorii sunt nemulțumiți de prevederile legii.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Noua lege stabileste ca tarifele nu vor mai fi decise prin lege, ci in functie de un tarif de referinta care va fi calculat de ASF. O noutate a acestei legi este legata de faptul ca decontarile pentru lucrarile de reparatie, dupa un accident, nu se vor mai face prin polita soferului vinovat, ci prin cea proprie. Apoi, asiguratorul se va despagubi de la asiguratorul soferului vinovat, scrie ziare.com. In plus, proprietarii de masini vor fi despagubiti indiferent in ce service isi vor repara masinile.

 

 

Noutățile legii

 

 

Principala noutate este introducerea tarifului de referinţă: se calculează statistic. Este o medie a preţului pe un anumit segment de risc pe ultimii cinci ani, transmite Digi 24.

 

Piesele auto contrafăcute sunt considerate infracţiune şi responsabilii de la service-uri pot fi pedepsiți cu închisoarea până la 7 ani. 35% din piesele folosite de industria auto din România este afectată de contrafaceri.

 

Asigurătorii spun că legea este nejustă pentru că s-au plafonat cheltuielile lor de administrare la 25% dar sunt lăsate breşe unde service-urile pot solicita mai mulţi bani: evaluarea daunei nu se mai face doar prin sisteme specializate. Plafonarea costurilor de administrare la 25% va aduce un blocaj pentru firmele de asigurări şi în cazul unor noi falimente, firmele rămase vor suporta plata daunelor către Fondul de garantare din costurile de administrare. Scumpirea polițelor nu se va mai putea face independent de cheltuielile pe care aceste companii le au.

 

Decontarea directă este altă modificare importantă: companiile au cerut ca aceasta să fie facultativă atât pentru asigurători căt şi pentru clienţi, însă parlamentarii au spus că ea trebuie să fie obligatorie pentru firmele de asigurări şi doar clienţii să poată alege. Această decontare directă va face obiectul unei prime suplimentare. În plus, procedura de despăgubire se poate prelungi pentru că firmele trebuie să schimbe documente între ele.

 

Brokerii avertizează că, după ce au fost plafonate tarifele, acum sunt plafonate costurile. Este posibilă deschiderea unei proceduri de infrigement deoarece din 30.000 de brokeri jumătate ar putea dispărea de pe piaţă. Acum comisionul pentru brokeri este de 10%, iar dacă se plafonează costurile de administrare, comisionul ajunge la 4-5%.

 

Service- urile nu sunt multumite că termenul de plată al despăgubirii a crescut de la 10 zile la 40 de zile. Legea va intra în vigoare după 30 de zile de când este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.  

 

 

Amintim ca, anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta prin care preturile RCA au fost plafonate pentru sase luni. Perioada de inghetare a preturilor a inceput pe 18 noiembrie 2016, iar pe 18 mai se va incheia.

 

Companiile care incheie asigurari RCA s-au plans insa de inghetarea tarifelor, in timp ce transportatorii au salutat aceasta masura.

 

Prin noua lege, preturile de referinta ale tarifelor RCA pentru transportatori ar urma sa creasca cu aproximativ 5 la suta.

 

Premierul Sorin Grindeanu a dat asigurari, saptamana trecuta, ca nu exista riscul exploziei preturilor RCA.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22