Comisia lui Dragnea privind prezidenţialele din 2009 se întruneşte azi în prima şedinţă

E.b. | 17.05.2017

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se întruneşte miercuri, de la ora 12.00.

Pe aceeași temă

 

 

Este prima şedinţă de la constituire, urmând ca membrii comisiei să stabilească chestiuni organizatorice, a precizat deputatul PSD Eugen Nicolicea, membru al comisiei, conform News.ro.

 

Şedinţă a comisiei de anchetă va avea loc la ora 12.00, la sala Mihai Viteazul din Palatul Parlamentului.

 

Întrebat ce urmează să stabilească membri comisiei în prima şedinţă, Eugen Nicolicea a spus că aspecte „organizatorice”.

 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, precum şi componenţa comisiei.

 

Totodată a fost aprobată şi componenţa nominală a comisiei: Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turcescu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR).

 

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, miercuri, raportul pentru proiectul de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, în noua formă conţinând un amendament menit să evite suprapunerea obiectivelor comisiei cu ancheta începută de Parchetul General.

 

Raportul comisiei a fost adoptat cu 16 voturi ”pentru”, nouă ”împotrivă” şi o abţinere. Principala modificare faţă de forma iniţială a raportului este un amendament propus de către preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea (PSD), care prevede că membrii comisiei nu vor ancheta elementele care au generat suspiciuni de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, suspiciuni care au declanşat ancheta penală in rem a Parchetului General.

 

 

**********************************

 

Raluca Turcan, presedintele interimar al PNL, a afirmat recent, la Parlament, referitor la amendamentul adoptat la proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, că este „un tertip al PSD pentru a satisface obsesia lui Liviu Dragnea de a o demite pe Laura Codruţa Kovesi”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22