Presa împotriva Libertății

La prima ședință a comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009 a fost in­vi­tat Dan Andronic, autorul celebrelor „dez­văluiri“ care au determinat formarea respectivei comisii. La in­tra­rea la audieri, Andronic a declarat că a insistat ca acestea să fie publice, pen­tru că „este în interesul pu­blicului să afle adevărul“ despre evenimentele din noap­tea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009. În realitate, nici „dez­văluirile“ lui Andronic, nici activitatea, oricare va fi fiind aceea, a „comisiei de anchetă“ a par­lamentului nu au nimic de-a face cu interesul public. În schimb, au totul de-a face cu o coluziune, o cârdășie ticăloasă între presă și instituții ale statului, al cărei scop este încheierea combaterii corupției, compromiterea și desființarea DNA și, în final, suprimarea independenței justiției și (re)aducerea ei sub control politic.

„Comisia de anchetă“ nu poate „ancheta“ propriu-zis nimic, pentru că, pe de o par­te, nu există nicio faptă – pretinsa frau­da­re a alegerilor –, iar pe de alta, nu există nicio dezvăluire a lui Andronic, ci doar o relatare despre o reuniune cvasi-mondenă împănată de o mulțime de conjecturi rău întemeiate și de insinuări fără substanță factuală. Obiectivele comisiei coincid cu obiectivele lui Andronic, și anume să ins­tituționalizeze un fals istoric: acela că exis­tă un „Sistem“ creat prin asocierea dintre Serviciul Român de Informații și DNA – „Binomul“ – care a creat o „Rețea“ prin ca­re exercită puterea de facto în România și care, iată, așa cum „dovedesc“ „dez­vă­lui­rile“, poate manipula chiar și procesul electoral.

Dacă, în ceea ce îi privește pe politicieni, acest obiectiv – pro­cla­ma­rea prin decret a existenței unei creaturi legendare, Bi­nomul – are o miză evi­den­tă reprezentată de supri­ma­rea dosarelor DNA, este mai puțin evident de ce par­ticipă atât de multe ins­tituții de presă – toate te­leviziunile de știri, precum și cele mai multe publicații, indiferent de suport – la această mistificare grosolană a istoriei. De ce, cu câteva excepții, sunt mass-media din România atât de dornice să susțină ceea ce nu este de susținut, mai ales când consecințele pentru anticorupție și justiție sunt atât de transparente? Cu alte cuvinte, de ce este o covârșitoare majoritate a pre­sei atât de hotărâtă să suprime justiția in­dependentă și se asociază în acest scop cu statul și cu puterea politică?

Singurul răspuns pe care îl pot oferi este unul cu trei direcții sau axe care definesc spațiul profund distorsionat al presei din România.

Mai întâi, patronii de presă au interes di­rect să anihileze lupta anticorupție. Du­pă cum observa săptămâna trecută Dan Tă­pă­lagă, nu există patron de presă, de la Voi­cu­lescu și Ghiță, la Andronic și familia Ada­mescu la Burci și, mai nou, la mana­ge­mentul de la Digi 24, care să nu aibă pro­bleme cu justiția și, mai exact, cu DNA. Din acest punct de vedere, interesele poli­ti­cienilor care conduc în acest moment statul român și ale patronilor de presă co­in­cid și de aceea avem de-a face cu această asociere nesănătoasă anti-justiție în­tre stat și mass-media.

În al doilea rând, avem de-a face cu un grup de jurnaliști care au o mare expunere în mass-media și care fac orice altceva decât jurnalism. Simplu spus, tot ceea ce publică sau difuzează în spațiul public este subordonat intereselor de afaceri și/sau de putere și legăturilor în această zonă pe ca­re le au. Insist asupra formulei „interese de afaceri și/sau de putere“. Numele sunt ușor de identificat: unii au fost con­damnați, alții, uneori aceiași, șantajează, cei mai mulți fac jocuri mai prost sau mai bine acoperite sau își schimbă obediența în funcție de schimbările de la putere, în timp ce pozează în opozanți de profesie. Despre unii dintre ei, precum Roșca Stă­nescu, am aflat de mult că au fost tur­nă­tori la Securitate, alții se autodeconspiră din senin, precum Turcescu, primind ul­te­rior o sinecură în partidul lui Traian Bă­ses­cu. Aproape toți, începând cu Andronic, au avut la un moment dat legături pro­fitabile cu Vântu, Patriciu, Voiculescu și alți moguli „de presă“ cu dosare și con­damnări penale. Acord puțină atenție aici Antenei 3 sau României TV pentru că aco­lo nu s-a făcut presă niciodată. Prima este o trompetă propagandistică ieșită din teh­nicile lui Goebbels, cealaltă este o mași­nă­rie de șantaj politico-lucrativ. Orice prin­cipii democratice și orice ideal vor fi având vreodată acești oameni despre rolul și responsabilitatea presei în România de­mocratică, acestea au fost de mult îngro­pate adânc sub teancuri de bani și munți de compromisuri. Consecința cea mai gra­vă a acestui faliment moral este că aceste personaje au devenit „reprezentative“ și au făcut școală de presă.

Iar cea de-a treia axă a acestui tablou gro­tesc este reprezentată de ceea ce a ieșit din aceste „școli de jurnalism“, „școala Cris­toiu“, „școala Roșca Stănescu“ etc.: o ma­să de ziariști cărora pur și simplu nu le pasă de rolul pe care îl au și pentru care noțiuni precum „responsabilitate“ nu în­seamnă nimic. Decât, poate, în măsura în care vorbim de responsabilitatea față de pa­tron, șeful de partid sau conturile aces­tora.

Prin coalizarea cu statul împotriva anti­co­rupției și a justiției, presa a devenit în Ro­mânia o mașinărie de luptă împotriva li­ber­tăților fundamentale, adică exact ceea ce ar trebui să apere.