Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Legea grațierii, în varianta Iordache, a fost adoptată tacit de Senat
Dora Vulcan - - - -
2017-05-23
Actualitate Interna
0

Proiectul de lege a graţierii a trecut de Senat în forma agreată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi fără a mai fi dezbătut şi supus la vot.

 

 

 

 

 

Marți tocmai a expirat termenul în care ar fi trebuit dezbătut și aprobat, în Senat, proiectul legii grațierii. Cu toate acestea, conducerea Camerei Superioare a refuzat punerea proiectului pe ordinea de zi a plenului, pe motiv că nu a venit încă raportul suplimentar al Comisiei juridice.

 

 

 

Prin urmare, proiectul a fost considerat adoptat în forma primită de la Guvern, fără a se lua în considerare amendamentele opoziției, notează Digi 24. 

 

 

Încă din momentul retrimiterii la comisie, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au pledat pentru adoptarea în forma venită de la Guvern. Digi24.ro inventaria, atunci, câteva din motive, începând cu acelea că forma Iordache a legii ar determina grațierea mai multor persoane.

 

 

 

 

În ședința de luni a Biroului Permanent al Senatului, reprezentanții grupului Uniunea Salvați România au cerut introducerea proiectului pe ordinea de zi tocmai pentru a nu se produce adoptarea tacită, prin depășirea termenului constituțional de dezbatere și adoptare în prima Cameră sesizată. Cererea USR a fost respinsă.

 

 

„Până în momentul de faţă, de la Comisia juridică nu am primit raportul. Fără raport nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului”, a explicat poziția majorității președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a mai spus că „principala discuție și hotărâre pe ordinea de zi” a Biroului Permanent al Senatului a privit introducerea spre dezbatere în plen a proiectului legii salarizării unitare, proiect pentru care, dacă va fi cazul, va fi prelungit programul de lucru.

 

 

Argumentul șefului Senatului este doar parțial valabil, pentru că, în alte situații, când partidele la putere au dorit, s-au organizat ședințe ale comisiilor parlamentare în paralel cu plenul și au fost introduse pe ordinea de zi proiecte pentru care rapoartele de fond erau în curs de elaborare. Au fost și situații când parlamentarii au primit rapoarte chiar în timpul ședinței de plen, votând pentru respingere sau adoptare fără ca să fi aprofundat argumentele comisiilor.

 

 

Proiectul legii grațierii a fost reîntors la Comisia juridică pe 8 mai și termenul de adoptare tacită este marți, 23 mai. Atât Liviu Dragnea, cât și Călin Popescu Tăriceanu au pledat atunci pentru adoptarea proiectului în forma venită de la Guvern.

 

 

„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege, că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern, pentru că s-a schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit”, declara Liviu Dragnea.

 

 

„Proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, susținea și Călin Popescu Tăriceanu.

 

 

Digi24.ro a arătat, la momentul respectiv, că șefii PSD și ALDE au mai multe motive pentru care să dorească adoptarea proiectului în forma venită de la Guvern, adică forma lui Florin Iordache. Este vorba, printre altele, de un număr mai mare de beneficiari și de faptul că, în forma Comisiei, se arăta explicit că grațierea nu se aplică pedepselor cu suspendare, iar infracțiunea de mărturie mincinoasă era exceptată de la grațiere.

TAGS : senat legea gratierii florin iordache adoptare tacită dragnea tariceanu
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
4569
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.