Ministrul Justiției a publicat lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA. Nume surpriză

E.b. | 25.05.2017

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a facut publica lista celor care au avut acces in arhiva SIPA dupa desfiintarea serviciul. Este vorba de 22 de procese verbale.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi că în ceea ce privește desecretizarea arhivei SIPA s-a făcut un prim pas important, iar în zilele următoare vor mai fi făcuți și alții.

 

"Am avut o discuție scurtă cu domnul ministru Tudorel Toader înainte de a veni aici. Am înțeles că astăzi s-a făcut un prim pas, un pas important, în tot acest proces de desecretizare a arhivei SIPA. Era necesar acest prim pas. Vor urma, așa cum m-a informat domnul ministru, și alți pași, astfel încât, respectând legile în vigoare, și aici chiar vreau să fac câteva precizări — unele dosare, din ce m-a informat domnul ministru, sunt secrete de serviciu, altele sunt secrete de stat și atunci există proceduri diferite de desecretizare. Dânsul vă va oferi amănuntele necesare, l-am rugat să o facă. Cert este că azi, și e foarte bine, s-a făcut un prim pas, restul pașilor urmând a fi făcuți zilele ce vin", a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă va lua măsuri pentru a vedea cum a fost posibil ca un raport din 2008, care ar fi trebuit să fie secret de serviciu, a apărut în presă, Grindeanu a afirmat că nu știe despre ce este vorba.

 

"Legea trebuie respectată de toată lumea, indiferent că sunt cei care au dat rapoarte care nu puteau fi date, sunt alții care vor să fie date, eu nu vreau să intru în amănunte, nu știu la ce vă referiți", a încheiat premierul. 

 

 

Un număr de 22 de „vizite”

 

 

Arhiva SIPA a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006. După desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.

 

Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două Arhiva SIPA a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006. După desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.

 

Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit.

 

Partea I

01.06.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

06.06.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

14.06.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

20.06.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

28.06.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuț-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

 

05.07.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iuliana, Mânzală Dănuț-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

 

13.07.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

20.07.2007

 

Iosif Marius, Armean Doina, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

01.08.2007

 

Armean Doina, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

31.08.2007

 

Iosif Marius, Scântei Lura-Iulia, Georgescu Horia, Tiliban Nicolae

 

07.09.2007

 

Bura Vasilica, Armean Doina, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

 

14.09.2007

 

Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuț-Marian, Tiliban Nicolae

 

04.10.2007

 

Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Iosif Marius, Fîntână Eugen-Mihai, Tiliban Nicolae, Căruntu Constantin

 

02.11.2007

 

Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

 

05.11.2007

 

Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

 

09.11.2007

 

Iosif Marius, Georgescu Horia, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Tiliban Nicolae

 

28.11.2007

 

Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Ignuță Valentin

 

05.12.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica, Georgescu Horia, Boboc Monica, Istrati Andreea, Mânzală Dănuț-Marian, Ignuță Valentin, Ungur Florian

 

24.01.2008

 

Iosif Marius, Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Oană Iuliu-Maximilian, Radu Mihaela, Postelnicu Ionel, Tiliban Nicolae

 

10.04.2008

 

Iosif Marius, Scântei Iulia, Georgescu Horia, Răduță Cornel, Ungureanu Tiberiu, Tiliban Nicolae

 

22.04.2008

 

Iosif Marius, George David, Iulian Spînu, Tiliban Nicolae

 

13.12.2013

 

Andronache Florian-Teodor, Ștef Marius, Oltenaș Adrian, Tiliban Nicolae

 

 

 CE  VA FI  DESECRETIZAT

 

RAPOARTE COMISIE CHIUARIU

 

În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care „Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.

 

 

PROCESE -VERBALE PERIOADA MACOVEI,  CHIUARIU, PREDOIU

 

În aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte:

 

Claudiu Octavian Secașiu,Marius Oprea, Cristian Danileț,Doru Dobocan, Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006

 

Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007

 

Iosif Marius, Bura Vasilica Mihaela, Scântei Laura Iuliana, Oltean Sorin, Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007

 

Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007

 

Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007

 

Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007

 

Mocuța Gheorghe,  Dorel Fronea, Boboc Monica, George David, Iosif Marius,Doina Armean,Mânzală Dănuț Marian, Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008

 

Tănăsescu Gabriel, Ragea Radu Constantin, Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008

 

 

 

Din documentele pe care le deținem nu rezultă activitățile desfășurate în 2006. București,

25 mai 2016

 

Ministrul Justiției

 

Prof.univ.dr. Tudorel TOADER

 

 

******************

 

 

CONTEXT

 

 

Tudorel Toader preciza că vor fi făcute publice atât numele celor care au intrat în arhiva SIPA, cât şi orele de intrare şi de ieşire şi numărul de vizite.

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea, la începutul săptămânii, că el nu a intrat nici măcar pe holul arhivei SIPA, însă deţine informaţii referitoare la persoanele care au vizitat arhiva, iar lista va fi prezentată joi, conform News.ro.

 

"Primul pas pe care îl voi face săptămâna aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat în arhivă, singuri sau în echipă. Am şi momentul, ora la care au intrat, ora la care au ieşit, ca să ştie lumea, dacă vreţi, cine cunoaşte acele adevăruri din arhivă. Eu ştiu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Ştiu cine a intrat. Primul pas, repet: nume, prenume şi număr de vizite, şi data, şi ora, şi minutul", declara ministrul Justiţiei.

 

El susţinea că în acest fel publicul va afla cine sunt "depozitarii informaţiilor din arhivă”.

"De aici deja o primă concluzie se poate trage. Veţi şti că X cunoaşte ce e în arhivă, veţi şti că unul a intrat de mai multe ori, veţi şti că unii au intrat în echipă, alţii au intrat singuri, veţi cunoaşte aşadar depozitarii informaţiilor din arhivă. Noi, ca minister, vom proceda, repet, după regulament şi după lege", mai afirma Tudorel Toader.

 

El mai spunea că în orice domeniu adevărul trebui să iasă la suprafaţă şi că ministerul va face cunoscute "adevărurile din arhiva SIPA” respectând "procedurile şi competenţele de desecretizare”.

 

"Adevărul, întotdeauna şi în orice domeniu, trebuie să iasă la suprafaţă. Evident, m-am referit la adevărurile din arhiva SIPA, pentru că probabil sunt mai multe, şi arhiva asta SIPA, vedeţi, constituie o preocupare pentru toată lumea, şi în dezbaterea publică, şi jurnalistică, şi în mediul juridic. Respectând procedurile, respectând regulamentul, respectând competenţele de desecretizare a arhivei, vom face cunoscute aceste adevăruri", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

De asemenea, ministrul preciza că, dacă vor exista secrete de stat, atunci când desecretizarea se va face numai la nivel de CSAT.

 

Tot ministrul Justiţiei califica această arhivă drept "o pată pe obrazul jusiţiei române": "Arhiva SIPA - o pată pe obrazul justiţiei române! Plăcut sau neplăcut, adevărul trebuie să fie scos la suprafaţă".

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, întrebat despre intenţia ministrului Justiţiei de a publica numele celor care au vizitat arhiva SIPA, că i se pare o iniţiativă interesantă, dar că speră ca acesta să şi facă acest lucru: "Mi se pare o iniţiativă interesantă, sper să o şi facă".

 

Preşedintele UNJR Dana Gîrbovan a felicitat intenţia ministrului Justiţiei Tudorel Toader de a face publice numele celor care au "vizitat' arhiva SIPA şi l-a rugat pe acesta să spună şi datele la care s-a intrat în arhivă şi numărul de vizite.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan şi fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei au avut o dispută pe tema arhivei şi a accesului la aceasta, Gîrbovan întrebând-o pe Macovei de unde ştie ce conţinea arhiva şi că existau magistraţi acoperiţi.

 

Scandalul privind arhiva SIPA a izbucnit după ce Dan Andronic a scris că parte din această arhivă - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. 

 

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.⁠⁠⁠⁠

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22