Sebastian Ghiță, liber prin Belgrad pentru o cauțiune de 200 000 de euro, plătită deja

Dora Vulcan | 26.05.2017

Instanța Supremă sârbească a revocat măsura arestului preventiv pentru Sebastian Ghiță și a înlocuit-o cu cea a eliberării pe cauțiune. Ghiță nu are dreptul să părăsească Belgradul, pentru că i s-a confiscat pașaportul și e obligat să se prezinte la poliție de două ori pe lună, transmite Digi 24.

Pe aceeași temă

 

 

 

Sebastian Ghiță va fi eliberat pe cauțiune. Avocatul fostului parlamentar a achitat deja suma cerută de autorități. Sebastian Ghiță nu va avea voie să părăsească Belgradul, transmite corespondentul Digi 24 la Belgrad.

 

 

 

Sebastian Ghiță fusese arestat în urmă cu două luni de o patrulă de poliție pentru că avea acte false. El a dispărut din România în decembrie anul trecut, a doua zi după ce rămăsese fără imunitate parlamentară. Ghiță era subiectul unor dosare de corupție.

 

 

 

Conform unor Instanței Supreme din Belgrad, măsura eliberării pe cauțiune a fost deja aprobată și urmează să fie pusă în aplicare în scurt timp.

 

 

 

La ultima sa audiere, Ghita a cerut să nu fie extrădat pentru că dosarele in care este investigat în România sunt politice iar el este persecutat politic, scrie. In acelasi timp, avocatul sau a depus o solicitare prin care cere sa ii fie revocata masura arestului preventiv si sa fie inlocuita cu cea a arestului la domiciliu, ceea ce iată vineri a primit cu asupră de măsură, mult peste ce spera și Ghiță.  

 

 

 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

 

În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

 

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

 

Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

 

Miercuri, Sebastian Ghiţă a intrat în direct cu autorităţile judiciare din România, într-o videoconferinţă, în cadrul unei şedinţe secrete care a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

El ar fi trebuit să răspundă întrebărilor în cadrul şedinţei de judecată în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor PontaSebastian Ghiţă nu a dat însă nicio declaraţie, invocând că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el

 

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22