De același autor
A fost de-a dreptul grobian când l-a bruscat pe bietul premier al Muntenegrului, a cărui țară a aderat la NATO în ciuda unei tentative de lovitură de stat orchestrate de ruși tocmai pentru a împiedica acest lucru, și, cel mai grav, nu s-a referit deloc la articolul 5 al Tratatului, care instituie principiul apărării colective „toți pentru unul, unu pentru toți”, ceea ce ar da apă la moară rușilor. În plus, s-a apucat să îi spună lui Juncker cât de „răi” sunt germanii cu milioanele lor de mașini exportate în America, ceea ce avea să pună pe jar summit-ul G7 ce urma să înceapă a doua zi la poalele Etnei în Sicilia și se anunța deja încins. Una peste alta, numai pași greșiți care au dus la marginea catastrofei diplomatice.
De fapt, dacă există un incident care să definească modul în care Trump se raportează la Europa, episodul german este cel mai semnificativ. Într-adevăr, Trump este un tip grosolan și simplu, care nu înțelege mare lucru din manierele europene, înțelege foarte puțin sau deloc limbajul strategic și geopolitic și toate discuțiile despre valoarea simbolică a reafirmării unității. Dar înțelege foarte bine limbajul banilor și valoarea concretă a menținerii unei alianțe funcționale. Dacă există o inovație pe care a introdus-o Trump în politica externă americană și în raporturile politice globale este valoarea în bani gheață pentru contribuabilul american a aranjamentelor actuale. Această abordare îi oripilează pe cei mai mulți analiști, inclusiv sau, mai ales pe cei americani, dar este o realitate la care lumea va trebui să se adapteze. În sensul acestei noi abordări trebuie înțeles reproșul adus de Trump țărilor europene că nu alocă suficient apărării și că acest lucru este „incorect față de contribuabilul american”.
Declarația privind „răutatea” germană a fost primită cu nedumerire dar este o nedumerire ipocrită pentru că toată lumea știe despre ce este vorba. Pe scurt, Germania a înregistrat anul trecut un excedent de cont curent de 270 miliarde de euro, mai mare chiar și decât al Chinei, excedent care crează tensiuni în relațiile comerciale transatlantice dar și în interiorul Uniunii Europene. Trump crede că acest excedent se bazează în mare parte pe un euro subevaluat și are dreptate, dar greșește când susține că Germania ține cumva euro sub valoarea adevărată. În realitate, Banca Centrală menține cursul jos pentru a ajuta țarile mai puțin competitive ale zonei euro, dar această politică crează avantaje uriașe pentru exportatorii germani. Cum am afirmat, acest excedent uriaș a creat probleme și în interiorul UE, unde deja Emmanuel Macron a cerut Berlinului să cheltuiască mai mult acasă, dar chestiunea este relevantă pentru modul în care gândește și evaluează Donald Trump relațiile internaționale.
Insistența lui brutală asupra contribuției fiecărui aliat la apărarea comună a dus la adoptarea unui document constrângător care prevede asumarea creșterii alocărilor pentru apărare, pentru atingerea țintei de 2% din PIB, din care, foarte important, cel puțin 20% trebuie să meargă pentru investiții în echipamente și cercetare-dezvoltare. Cu alte cuvinte, practica multiplicării numărului de generali și a salariilor aferente pe seama înzestrării trebuie să înceteze în Europa, inclusiv în România. În al doilea rând, statele membre trebuie să își asume angajamente privind investiții în capabilități moderne precum și contribuțiile la misiunile Alianței. În sfârșit, cea mai importantă prevedere este că respectarea acestor angajamente va fi monitorizată de Alianță, ceea ce înseamnă că bugetele militare nu vor mai fi la discreția absolută a guvernelor iar cheltuielile militare vor trebui coordonate cu nevoile de apărare ale Alianței.
Tot în termeni de cheltuieli și angajamente de apărare trebuie privită și abordarea administrației în raport cu amenințarea rusească. Trump se lasă greu să admită că Rusia reprezintă o problemă pentru Europa și o amenințare de securitate pentru Europa de Est, dar dincolo de cea mai controversată și bizară relație pe care o administrație americană a avut-o vreodată cu Moscova, deocamdată Casa Albă nu a făcut nimic care să slăbească poziția Statelor Unite și a aliaților săi în raport cu Rusia. Astfel administrația Trump a crescut ajutorul militar acordat Ucrainei, iar proiectul de buget militar propus săptămâna aceasta prevede o creștere cu 1,4 miliarde de dolari a bugetului alocat așa numitei European Reassurance Initiative pentru anul 2018 de la 3,4 miliarde, cât solicitase administrația Obama, la 4,8 miliarde. Asta înseamnă concret mai multe exerciții comune cu țările din flancul Estic aflate în proximitatea Rusiei, mai mulți militari americani pe teritoriul acestor state și mai mult echipament militar desfășurat în regiune. Din punctul de vedere al României acesta este un avantaj palpabil și cuantificabil dincolo de răsucirile retorice ale lui Trump atunci când vine vorba de ruși. Vestea și mai bună este că aceste sume ar putea deveni chiar mai mari, pentru că deja în Congres senatori influenți precum John McCain au criticat bugetul propus de administrație ca insuficient. Pentru România, mai important decât reafirmarea în cadru festiv a adeziunii americane la articolul 5 este câți militari desfășoară la Kogălniceanu și câte avioane NATO survolează spațiul aerian.
Și aici intervine marele semn de întrebare și veșnica problemă a României. În declarația de după summit, președintele Iohannis a insistat, atât cât poate insista acest președinte mult prea politicos și discret asupra imperativului de a cheltui cu adevărat bugetul militar așa cum s-a convenit la Bruxelles. Iohannis a declarat că „o decizie importantă a statelor membre a privit împărțirea mai judicioasă a responsabilităților, prin stimularea creșterii bugetului pentru apărare al fiecărui Aliat. Faptul că România a alocat deja 2% din PIB pentru apărare este foarte apreciat de Aliații noștri. Însă, o repet, este esențială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, ceea ce depinde de Guvern.”. Declaratia, având în vedere stilul prezidențial, reprezintă ceea ce putem numi „un avertisment serios” adresat actualei guvernări.
Problema este dacă va fi și ascultat. Semnele sunt proaste, pentru că liderii noștri par înclinați să facă jocuri politice cu banii alocați apărării într-o vreme când cel mai important partener de securitate al României este hotărât să judece eforturile în cei mai pragmatici termeni. Cele două episoade privind anularea hotărârii de guvern privind construcția celor patru corvete la șantierul din Galați, sub motiv că nu avea aprobarea Parlamentului, și respingerea planului de achiziționare a rachetelor Patriot anunțat de șeful Marelui Stat Major, cu argumentul că nu a fost anunțat și asumat de Ministrul Apărării și că nu au fost definitivate procedurile parlamentare, sugerează că guvernarea PSD/ALDE își dorește să joace politic problema achizițiilor militare.
Că România se află într-un deficit serios în materie de apărare aeriană nu este un secret pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru ruși care violează frecvent spațiul aerian românesc fără să primească riposta cuvenită. Din acest punct de vedere, achiziționarea de rachete Patriot anunțata de generalul Ciucă este cea mai clară măsură de descurajare. La nivelul liderilor politici, și aici vorbim despre Dragnea și Tăriceanu, pare să domine impresia falsă că pot să recurgă la un mic șantaj cu partenerii occidentali și să obțină avantaje politice și/sau economice din anumite contracte de achiziții militare sub forma unor iluzorii contracte de offset.
Mesajul transmis de administrația americană este însă simplu: beneficiezi de protecție americană în măsura în care ești dispus să aloci fonduri pentru propria apărare. În lumea lui Donald Trump beneficiezi de atâta securitate câtă dorești să îți cumperi. Mesajul președintelui Iohannis este că e timpul ca guvernul să își asume cheltuirea acestor sume. Altfel ne vom trezi la sfârșitul anului cu cei 2% necheltuiți, numai buni să fie realocați pentru acoperirea deficitului bugetar sau pentru clientela de partid.
