Pe aceeași temă
UPDATE: „Am lansat o idee principială, că de aceea este Comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României?
În primul rând trebuie să ne gândim că trebuie să promovăm România în interiorul ei, pentru că cei mai mulţi turişti sunt în interiorul României, apoi trebuie să ne gândim la cei trei milioane de români, de cetăţeni români, care vin de două ori pe an şi cheltuiesc bani în activitatea această turistică din România. Mulţi dintre ei şi-au şi dezvoltat afaceri în turismul din România. Este vreo ruşine că le reamintim românilor de legende şi de simbolurile naţionale?”, a afirmat Mircea Titus Dobre, la lParlament, referindu-se la discuţiile avute săptămâna trecută cu oamenii de afaceri din turism, conform News.ro.
„Este o discuţie principială pentru că noi, în momentul de faţă, avem de realizat nişte broşuri, şase la număr, care o să înceapă o achiziţie publică la Ministerul Turismului. Pe lângă asta, mai este promovarea pe partea de media online (...). Brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020”, susţine ministrul Turismului.
****************************
Oamenii de afaceri care au fost informati oficial se tem ca nu a fost doar o gluma proasta, ci o intentie serioasa, si atrag atentia ca altele sunt problemele turismului romanesc, nu brandul de tara.
Ministrul Dobre a facut anuntul la sedinta Consiliului Consultativ de saptamana trecuta, iar reprezentantii marilor companii de turism prezenti la intalnire au fost luati prin surprindere, scrie Profit.ro.
"A zis ca, asa cum au francezii cocosul si spaniolii taurul, ar fi bine sa fie si un animal acolo si ca el s-a gandit ca Miorita ar fi cea mai potrivita, pentru ca nu ne-o poate lua nimeni. Momentul a fost sublim", a declarat presedintele Asociatiei de Ecoturism din Romania, Andrei Blumer, conform sursei citate.
Blumer considera initiativa ministrului Dobre "o tampenie" si atrage atentia ca "brandul se construieste in ani" si dupa indelungate consultari cu specialistii.
Ideea socheaza si pentru ca balada Miorita este una trista, in care trei romani se omoara intre ei, iar pe de alta parte oaia nu este perceputa, in general, ca un animal curajos sau din cale afara de inteligent, dimpotriva.
Dragos Anastasiu, proprietarul Eurolines si reprezentant al concernului TUI in in tara noastra, subliniaza faptul ca Romania are un brand, "bun, rau", iar prioritatile turismului sunt cu totul altele.
"Nu ne asociaza lumea cu Miorita asa cum ii asociaza pe francezi cu turnul Eiffel. (...) Eu, personal, nu cred ca ar avea succes si nu cred ca acum ar trebui sa lucram la brandul de tara, pentru ca avem unul deja. Cele mai importante lucruri ar fi cum rezolvam criza masiva de personal, care sufoca industria, pentru ca nu mai facem fata clientilor si pierdem la capitolul servicii, iar ce-a de-a doua mare problema este promovarea", a spus Anastasiu.
N-a fost o gluma
Si Nicu Radulescu, presedintele Organizatiei Patronatelor din Turismul Balnear, a confirmat ca ministrul Dobre a spus "ca renunta la acea frunza si merge pe o varianta cu Miorita", deci n-a fost o gluma, reamintind ca balada e trista, iar ciobanul se resemneaza cu gandul ca va fi omorat.
"Intr-adevar, ne-a anuntat ca vrea sa faca aceasta chestiune si nu s-a consultat cu noi pe tema ei. (...) Stiu eu daca aceasta chestiune intruchipeaza viziunea turismului romanesc si daca turismul romanesc ar putea sa aiba un asemenea brand? Dialogul cu domnul ministru este destul de complicat, se supara, se enerveaza, nu e multumit de nimeni, nici de cei care sunt in minister, nici de cei care sunt in afara, deci acest fapt nu e o treaba sanatoasa si se vede cu ochiul liber. E foarte greu de discutat cu dansul", s-a plans Radulescu.
"Mi s-a parut absurd sa fie ceva serios. Schimbarea brandului nu e o chestiune pe care s-o hotarasca un singur om", a comentat si Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).