Nicusor Dan si-a dat DEMISIA din USR. E o greseala sa dezbatem traditia in loc de cine fura

E.b. | 01.06.2017

Nicuşor Dan, presedintele USR, şi-a anuntat intr-o conferinta de presa demisia din USR si motivele pentru care a recurs la acest gest.

Pe aceeași temă

 

LIVE TEXT CONFERINTA NICUSOR DAN

 

O sa anunt demisia mea din USR. Sunt trei motive importante pentru care o fac.

 

Primul dintre ele este opinia mea ferma ca cel mai rau lucru care se poate intampla in Romania este ca dezbaterea sa nu fie pe cine fura, cine nu fura, ci pe cine apara traditia si cine nu.Acesta este un pericol foarte mare pentru Romania.

- Al doilea este ca simt o datorie fata de oamenii care ne-au votat. Tema familiei este o tema foarte importanta pentru multi dintre ei, intima, care tine de sentimentul religios.

- Peste aceste doua motive as fi putut sa trec.

 

Este insa un al treilea motiv, care tine de onoare. Am promis ca este loc si pentru progresisti, si pentru conservatori si ca in USR nu o sa existe o pozitie care sa intre in contradictie cu sentimentele lor intime.


- Aceasta decizie vine sa spuna ca unii dintre colegii nostri sunt colegi de mana a doua. Adica convingerile lor intime intra in contradictie cu directia in care partidul vrea sa mearga. Imi asum ca am facut o promisiune de care nu m-am putut tine. E o chestiune de onoare si asta antreneaza demisia mea azi din USR.

- Nu e nimic dramatic, e o constructie cu multi oameni. A aparut o majoritate care vrea sa mearga intr-o directie. Nu cred ca directia este buna. Le urez succes si sunt convins ca tot ce am promis in campania electorala va fi realizat de USR.

 

Nicusor Dan a mai lasat insa o portita, spunind ca Daca USR printr-un for mai larg decit cel de ieri (Biroul National n.r.) isi reconsidera pozitia, ramin disponibil pentru USR.

 

A fost o decizie asumata, in sedinta de duminica mi-am anuntat colegii din BPN de decizia mea, in cazul in care votul ar fi fost cum a fost.
 



Le urez succes şi sper că se vor ţine de cuvânt şi tot ce am promis va fi realizat de USR. Rămân disponibil pentru politica românească, rămân disponibil pentru USR, dacă USR îşi reconsideră decizia pe care a luat-o.
 

 

”Eu rămân disponibil pentru politica românească, rămân disponibil pentru USR, dacă într-un for statutar superior Biroului Național se schimbă decizia luată ieri (...) Mai există două foruri superioare. Dacă partidul își schimbă politica pe acest subiect în forurile superioare, eu sunt gata să mă întorc și dacă ei mă mai primesc (...) Nu este un șantaj la adresa partidului, este o poziție a mea.

 

 

Îmi pare rău că această decizie se suprapune cu campania electorală din unele orașe din România. Puteam să întârzii acest moment până la finalul campaniei electorale, dacă nu făceau alții acest anunț.

 

Decizia mea a fost comunicată ieri pe mail și va fi trimisă astăzi la filiala Sectorului 6, care se va reuni la începutul săptămânii viitoare (...) Decizia mea este efectivă, produce efecte.

 

Dacă decizia nu se va schimba, voi aștepta să apară un partid politic în care să mă regăsesc. Deocamdată nu există un astfel de partid”, a declarat Nicușor Dan.

 

Întrebat dacă se așteaptă ca Dacian Cioloș să îi ia locul la șefia USR, Nicușor Dan nu a exclus varianta: ”Asta vor decide membrii USR”.

 

 

 

******

UPDATE Nicuşor Dan le-a trimis miercuri seară membrilor Biroului Naţional al partidului un document prin care îşi explică refuzul de a accepta poziţionarea formaţiunii pe tema revizuirii Constituţiei pentru redefinirea familiei spunând că refuză să activeze într-un partid care se defineşte implicit ca un partid al libertăţilor civile, deoarece acest lucru ar limita publicul USR, scrie News.ro.

 

Au fost 11 voturi împotriva modificării Constituției și 8 voturi pentru.

 

Azi de la ora 14 la sediul grupului parlamentar al USR din Camera Deputatilor voi susţine o conferinţă de presă în care voi detalia şi voi explica demisia mea din USR, a anunţat Nicuşor Dan, liderul USR, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, în şedinţa Biroului Naţional al partidului, că demisionează din funcţie, după ce conducerea USR a decis prin vot să se poziţioneze împotriva revizuirii Constituţiei pentru redefiniriea familiei. După vot, Nicuşor Dan - ales în urmă cu două săptămâni lider USR - a părăsit şedinţa, spunând că demisionează, au declarat surse din partid.

 

Ulterior, vicepreşedintele USR Elek Levente, preşedinte al USR Cluj, a declarat că liderul partidului, Nicuşor Dan îşi va face publică joi decizia în privinţa demisiei.

 

Liderul USR a postat aseară un text foarte scurt pe Facebook, în care spune doar că Biroul Naţional a luat o decizie. Aseară, în jurul orei 22.45, Nicușor Dan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunță: Biroul Național al USR a luat o decizie. E singura știre pentru azi. Până pe 11 iunie mult succes candidaților USR din Târgu Jiu, Bușteni, Lupeni, Craiova, Roman, Almaș și Covăsânț din județul Arad.
  

 

"Cât eram în ședință, Nicușor Dan a anunțat că demisionează"
 
 

Deputatul Ionuț Moșteanu, membru în Biroul Național al USR, a declarat pentru Revista 22: ”Am plecat, în jurul orei 20.00, dintr-o ședință de Birou Național destul de aprinsă, pentru a merge la o emisiune TV. Cred că s-au spus lucruri la nervi. Urmează o noapte liniștită pentru toți și mâine dimineață vom vedea ce este. Cât eram în ședință, Nicușor Dan a anunțat că demisionează, dar cred că era parte dintr-o negociere mai mult. A anunțat că demisionează în cazul în care se va lua o anumită decizie (dacă partidul se poziționează în problema modificării Constituției - n.r.). Noaptea e un sfetnic bun și sper să nu demisioneze”.
 
 
 

Vlad Alexadrescu, senator USR și membru în Biroul Național al partidului, a declarat pentru Revista 22:Ce pot spune este că a fost o discuție despre poziționarea USR față de modificarea Articolului 48 din Constituție. S-a discutat despre mai multe opțiuni și, apoi, cu majoritate de voturi, s-a decis ca USR să se poziționeze împotriva modificărilor. A fost o dezbatere. Domnul Nicușor Dan a susținut întotdeauna că nu e bună, în momentul de față, o poziționare a partidului și a fost consecvent cu această părere, pe care au împărtășit-o și alți colegi. Dar, până la urmă, s-a ajuns la o majoritate în sensul pe care l-am menționat.”
 
 

Purtatorul de cuvint al USR, Dan Barna, a declarat pentru Revista 22 ca nu exista  inregistrata in acest moment o demisie scrisa a lui Nicusor Dan. ”Nu exista nicio demisie inregistrata, spritele s-au incins, Nicusor Dan a amenintat cu demisia, dar nu exista niciun document scris,  vedem  maine. Singurul element clar e ca exista  aceasta decizie in ce priveste modificarea Constitutiei” .

 

 

Aseară, situaţie era incertă 

 

 

Surse din USR au declarat pentru Revista 22 ca decizia pozionarii impotriva modificarii Constitutiei a fost luata in Biroul National, intrunit in aceasta seara, cu majoritate de voturi. Aceleasi surse au declarat ca demisia lui Nicusor Dan ar fi fost  inregistrata la Biroul National, dar ca ulterior Nicusor Dan ar  fi dorit sa se razgindeasca. Situatia este incerta in acest moment
 

Este de notorietate opozitia pe care Nicusor Dan a facut-o pozitionarii partidului in sensul acesta. Acum citeva zile, Cristian Ghinea l-a criticat public pe Nicusor  Dan pe aceasta tema.
 
Nicusor Dan a replicat ca acest lucru va genera o falie in USR intre  progresisti si conservatori.
 

 

Cristian Ghinea îl critica pe Nicușor Dan

 

 

Cristian Ghinea amenință cu demisia din USR și-l critică pe Nicușor Dan că a influențat decizia partidului pentru a se poziționa pe curentul favorabil modificării Constituției și impunerii familiei tradiționale, formată dintr-o femeie și-un bărbat.
 

In replica, Nicusor Dan i-a raspuns ca daca USR se va pozitiona  pe aceasta, se  va crea o falie intre  progresistii si conservatorii din partid care ar putea duce la fractura interna. ”Opinia mea ferma este ca ar fi o mare eroare. Am cadea cu totii in capcana de a vorbi despre ce ne divizeaza si nu despre ce ne uneste. Ar fi, mi-e teama, o fractura interna peste care nu vom putea trece, printr-o pozitionare care ar incalca convingerile intime ale unor colegi ai nostri aflati in minoritate.", a scris Nicusor Dan pe pafina sa Facebook.
 
 

 

"Am cadea cu totii in capcana de a vorbi despre ce ne divizeaza si nu despre ce ne uneste"

 

 

”In zecile de intalniri cu oameni care doreau sa vina in USB / USR am spus ca singura sansa pe care o avem de a sparge blocada sistemului este coalizarea, sub aceeeasi platforma, a oamenilor cu optiuni ideologice diferite, intr-un program bazat pe ce ne uneste, pe urgentele societatii. Am spus ca in USB / USR este loc si pentru progresisti si pentru conservatori, o tema care este prea intima pentru foarte multi pentru a fi transata prin vot. Am spus asta multor oameni, privindu-i in ochi, in discutii unu la unu, cand ma intrebau daca merita sa se investeasca in USB / USR. 


Am spus asta de asa de multe ori, inclusiv in Adunarile Generale ale USB, ca am considerat ca e de la sine inteles. Nu m-am gandit vreodata ca ar fi trebuit sa o trecem in statut, ca garantie


In discursul din ianuarie de la Sibiu am spus ca principalul risc al USR este exacerbarea tensiunilor intre progresisti si conservatori. In discursul de la congresul de la Cluj am spus acelasi lucru, am spus ca USR trebuie sa fie un loc in care sa colaboreze si progresistii si conservatorii."

 

Nicusor Dan a adaugat ca "Am fost vehement impotriva pozitionarilor liderilor de opinie ai USR, de ambele parti, care aduceau USR in dezbaterea progresisti vs conservatori, in loc de dezbaterea despre subiectele reale ale societatii si despre competentele pe care USR le aduce in politica

 

Exista acum o puternica presiune interna pentru ca USR sa se pozitioneze pe tema redefinirii familiei crestine. Opinia mea ferma este ca ar fi o mare eroare. Am cadea cu totii in capcana de a vorbi despre ce ne divizeaza si nu despre ce ne uneste. Ar fi, mi-e teama, o fractura interna peste care nu vom putea trece, printr-o pozitionare care ar incalca convingerile intime ale unor colegi ai nostri aflati in minoritate."

 

Am facut atatea lucruri minunate impreuna, progresisti si conservatori. Am trezit speranta in sute de mii de oameni. Sper sa avem intelepciunea sa ramanem uniti. Sper sa ne ridicam la inaltimea sperantelor pe care oamenii si le-au pus in noi", scria Nicusor Dan, liderul USR, pe Facebook.
 
 
 

Cristian Ghinea a explicat pe pagina unui membru USR cum stau lucrurile:
 

 

Deputatul USR Cristian Ghinea il acuza pe liderul partidului, Nicusor Dan, ca s-a opus pozitionarii formatiunii politice impotriva schimbarii Constitutiei.
 
 

 

Ghinea a răspuns astfel unei interpelări pe Fb în care li se imputau, lui și altor membri USR, lipsa unei reacții privind inițiativa modificării Constituției: 
 
 El i-a criticat si pe colegii sai care "au intrat in Parlament defiland cu Ciolos, dar acum se pare ca ar trebui sa cer voie de la Oana Bazgan sau Cosette Chichirau sa ma asociez cu Dacian Ciolos":  
 
 
 

**************************
 
 
 

Proiectul de lege privind initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei pentru redefinirea familiei ca uniunea dintre un barbat si o femeie a fost adoptat pe 9 mai de Camera Deputatilor. Modificarea Constitutiei se va face insa doar in urma unui referendum national.
 

 

Doar 22 de deputati au votat impotriva initiativei de revizuire a Constitutiei, dintre care 15 de la USR. De asemenea, 3 deputati USR s-au abtinut de la vot, printre acestia fiind si presedintele partidului, Nicusor Dan, scrie Hotnews.ro. USR anuntase anterior ca parlamentarii sai vor vota "conform constiintei" si nu in baza unei "directive de partid". Ghinea tocmai demontează această această declarație de intenție arătând că lucrurile stau dimpotrivă.

 

 

**************************

 

Clotilde Armand, membră în Biroul Naţional al USR, a declarat miercuri că trebuie aşteptat ca lucrurile să se limpezească în partid şi, de asemenea, să se afle ceva oficial din partea lui Nicuşor Dan, precizând că votul în favoarea poziţionării formaţiunii împotriva revizuirii Constituţiei în privinţa familiei nu înseamnă că în USR nu sunt şi creştin-democraţi sau conservatori, conform News.ro.


"S-a votat pentru poziţionarea USR împotriva revizuiriii Constituţiei în privinţa familiei. În momentul acela, Nicuşor Dan s-a ridicat şi a spus că demisionează", a declarat ieri un membru al Biroului Naţional al USR, care a precizat că un anunţ oficial este aşteptat azi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22