Vicepreşedinte USR: Nu cred că Nicușor Dan va reveni asupra demisiei din partid

E.b. | 06.06.2017

Vlad Alexandrescu, vicepreședintele Uniunii Salvați România, nu crede că Nicușor Dan se va răzgândi în privința demisiei sale din partid.

Pe aceeași temă

 

El spune că acum lucrează la elaborarea unei doctrine, prin care să se depășească falsă etichetare în conservatori și progresiști a membrilor USR.

 

 

"Nu cred că se va răzgândi, cred că Nicușor Dan e un om foarte ferm, care are principii. El tot timpul a apărat această idee a nepoziționării și dacă ea nu va reveni cumva ca un principiu al partidului nici Nicușor Dan nu va reveni asupra deciziei'', a precizat Alexandrescu, senator
USR, la RFI.

 

Totodată, acesta și-a exprimat regretul pentru decizia lui Nicușor Dan.

 

"Cred că Nicușor Dan a avut un rol eroic în toți acești din urmă zece ani, a contribuit enorm la coagularea unei opinii civice, întâi în Asociația Salvați Bucureștiul, apoi în Uniunea Salvați Bucureștiul și după aceea a întemeiat acest nou partid pe scena politică — Uniunea Salvați România. Cred însă că lucrurile nu sunt complet jucate. Eu, personal, regret mult plecarea lui Nicușor Dan și vom vedea ce ne rezervă zilele următoare", a arătat senatorul USR.


Totodată, el a anunțat că lucrează la "elaborarea unei doctrine, care să poată să configureze un set de valori și un set de principii", care să fie asumat de toți membrii USR.


"Personal, cred că împărțirea în conservatori și progresiști nu este o împărțire exactă în rândul membrilor USR, în sensul că acestea două mi se par mai degrabă niște etichete decât că desenează două opinii diferite. Dincolo de câteva credințe care cred că pot fi numărate la degetele unei mâini, cred că toți oamenii ăștia au foarte multe lucruri în comun, foarte multe valori în comun și lucrez în interiorul partidului la elaborarea unei doctrine, care să poată să configureze un set de valori și un set de principii, pe care să-l putem cu toții asuma, astfel încât să evităm clivajul acesta progresiști și conservatori, pe baza unei doctrine care să promoveze în primul rând libertatea ca principiu fundamental, libertatea de inițiativă, libertatea antreprenorială, libertatea în inovație și cercetare și, în sfârșit, libertatea în creația artistică.

 

Acesta ar fi de fapt un set minimal de valori, care, laolaltă cu principii legate de egalitatea de șanse, de eradicarea sărăciei din România, de posibilitatea acordată tuturor de a beneficia de învățământul gratuit, să poată forma o bază unitară a partidului, o bază de valori pe baza căreia să depășim această falsă etichetare în conservatori și progresiști", a explicat Alexandrescu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22