Majorarea cu 25% a salariilor, o cacealma

Medicii și profesorii, cărora li s-a promis dublarea salariilor, vor primi începând cu 1 ianuarie 2018 doar o mărire de 25%. La fel ca toţi bugetarii, de altfel. Restul, pro­mi­te netulburată ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, va fi acordat trei luni mai târziu. Motivul amânării ar fi apariţia unor amen­da­mente, impuse de par­la­men­­tari, care consumă prea mulţi bani. Deci, nu sunt bani. Însuși ministrul Finanțelor recunoaște că anvelopa salarială este de vreo 75 de miliarde de lei, adică peste 8% din PIB, ceea ce e peste po­sibilitățile bugetare.

Pot oare nişte amendamente, cum ar fi sporurile de 15% pentru complexitatea muncii, acordate în domeniul sănătăţii, mediului şi funcţionarilor din parlament, să consume 75% din fondurile de salarii care ar fi trebuit să fie alocate medicilor? Greu de crezut. E clar că euforia pro­mi­siunilor a fost temperată de calculele reci ale Finanţelor.

O şmecherie politică

Din păcate, tentativa de rescriere a Legii salarizării poate ascunde o mare şme­cherie politică, în care majorările de sala­rii să fie de fapt compensări fiscale.

Au fost azvârlite în faţă măriri de salarii cu 25%, într-o primă fază doar, dar aceste majorări camuflează de fapt efortul buge­tar de trecere a poverii plăţii integrale a contribuţiilor sociale - CASS și CAS - că­tre angajat, caz în care multe venituri vor scădea, nu vor creşte. În final nu va fi nicio majorare de salarii, mascarada fiind o încercare, pe alocuri reuşită, de a zăpăci lumea.

Nu există nicăieri în lege vreo menţiune privitoare la compensarea creşterii con­tribuţiilor de asigurări sociale şi a celor de sănătate pentru angajaţi. Ca atare, este po­sibil ca această majorare cu 25% a sa­lariilor bugetarilor începând cu 1 ianuarie să nu facă altceva decât să neutralizeze efectul schimbului de poveri fiscale, între angajat şi angajatorul-stat. Cu alte cu­vin­te, la fiecare 100 de lei, îţi dau acum 25 de lei în plus, deoarece în viitor îţi voi lua con­tribuţii sociale de 35%, în loc de 16,5%. O matematică simplă arată că multă lume va primi mai puţini bani, iar norocoşii vor fi cei care vor beneficia de sporuri. Toată povestea majorărilor de sa­larii se va consuma în favoarea bugetelor asigurărilor sociale şi a clientelei politice din primăriile şi consiliile judeţene ale ţării.

Victimele colaterale vor fi angajaţii din me­diul privat, liber profesioniştii şi persoa­nele fizice autorizate, care vor suporta, probabil, o povară fiscală mai mare. Legea salarizării menţionează că angajaţii din mediul privat vor trebui să beneficieze de majorări de salarii care să neutralizeze efortul financiar mai mare al angajatului. Desigur că pentru firme aparent este ace­laşi lucru, deoarece în România con­trac­tele de muncă trec salariile brute, dar, pen­tru a se conforma, toate firmele vor tre­bui să schimbe absolut toate con­trac­tele de muncă. Vor fi, pro­babil, şi victime colaterale ale renegocierii salariilor brute, dar şi câştigători.

Medicii vor aştepta ma­jo­rarea cu 100% a salariilor până după 1 martie 2018, profesorii vor primi şi ei doar jumătate din creşterea de salarii promisă, 25% în loc de 50%.

Tot acest efort de a con­vinge lumea că se majorează salariile, prin lansarea la apă a unuia dintre cele mai controversate şi riscante experimente po­li­tice ale ultimilor ani, va sfârşi prin a ener­va pe toată lumea buimăcită de schim­bare. Pe asta mizează şi politicienii, care, iată, au acţionat viguros şi şi-au mărit salariile în parlament, guvern sau în ca­drul primăriilor şi consiliilor judeţene. Îm­pingând în faţă dublarea salariilor din lu­mea medicală sau majorarea cu 50% a sa­lariilor din educaţie, politicienii au pro­fi­tat de ocazie şi şi-au majorat propriile le­furi și pe cele ale clientelei.

Favoruri deghizate în sporuri

Schiţa noii Legi a salarizării propune pla­fonarea sporurilor acordate bugetarilor la 30% din salariul brut. În acest moment sunt categorii de bugetari care au sporuri de 75%, dacă sunt implicate în gestionarea fondurilor europene. Primii care s-au dez­me­ticit au fost funcţionarii din Finanţe, ca­re beneficiau de sporurile pentru ges­tionarea fondurilor europene, dar şi de sporuri de risc, de suprasolicitare sau pen­tru condiţii de muncă vătămătoare. Pla­fonarea sporurilor va echivala cu o scă­dere a veniturilor. Totuşi, acolo unde se vor acorda, sporurile vor fi singurele surse de creştere a venitului net al angajatului.

Legea salarizării dă liber primarilor să acorde sporuri atunci când consideră că este cazul, libertate care va impune un control politic și mai eficient în activitatea administraţiei locale. Dar atunci când spo­rurile depind de interesele - politice, fi­nanciare sau personale - ale unor primari, nimeni nu-şi poate face planuri de viitor, cum ar fi antamarea unor credite pe baza veniturilor.

Nu toată lumea poate încasa sporuri pen­tru munca suplimentară, aşa ca medicii. Poliţiştii comunitari, de pildă, nu par să lu­creze în weekend, ştire de altfel in­te­resantă pentru hoţi.

Critici din toate părțile, val de proteste

Angajaţii statului sunt deranjaţi de absenţa grilelor de salarizare, ceea ce face ca toată lumea să depindă de bunul plac al şefilor. „Este o salarizare subiectivă care va duce la abuzuri din partea pri­ma­rilor și a președinților de consilii ju­de­țene“, a spus Sebastian Oprescu, preşe­dintele Sindicatului Național al Func­țio­narilor Publici (SNFP).

Faptul că nu există „o grilă de salarizare pen­tru angajați cu respectarea prin­ci­piilor legii“ e un lucru grav care arată lip­sa de profesionalism şi cinismul poli­ti­cienilor aflaţi vremelnic la putere, nu este un detaliu oarecare, ci un mecanism de control politic.

Un val de proteste a izbucnit în toată ţara, proiectul de lege reuşind să enerveze mai toate categoriile profesionale din mediul public, de la justiție, IT, angajaţii pri­mă­riilor, până la agenţii Fiscului şi vameşi. I-a nemulțumit chiar și pe cei aparent favorizați, cum sunt salariaţii ANPC şi cei ai APIA, agenţia care a gestionat cele mai multe fonduri europene. Protestează gre­fierii, dar şi personalul IT din justiţie, că­ruia i s-au tăiat cu brutalitate veniturile.

Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, susţine că legea este „o formă de privatizare a administraţiei sub primarul sau preşe­dintele consiliului judeţean. Primarul, consilierii locali, preşedintele şi membrii CJ sunt aleşi politic, nu pe competenţe. A da prin lege dreptul ca aceştia să facă ma­nagement de resurse umane... Marea lor majoritate nu au calificarea pentru asta“.

Sindicatele din administraţia publică pun însă degetul pe rană. „Actuala Lege a sa­la­rizării încalcă flagrant atât principiile legalității, nediscriminării, egalității, prin­cipiul importanței sociale a muncii, principiul transparenței, dar și prevederi ale Constițutiei României și ale Directivei Europene 78/CE/2000“, susţine Sindicatul Na­țional al Funcționarilor Publici (SNFP), într-un comunicat dur la adresa politicienilor.

Lumea este furioasă deoarece proiectul de lege deschide larg uşile favoritismului poli­tic, al clientelismului şi nepotismului.

De unde vin banii?

Povestea majorării salariilor este de fapt o cacealma politică, ea ascunde intenţia politicienilor de a pune mâna pe frâiele ad­ministraţiei publice şi locale.

Din perspectivă economică, mărind fac­tura de cheltuieli cu salariile ale statului, așa-numita anvelopă salarială, obţinem ca efect imediat dezechilibre mari, deoarece nu vor mai rămâne bani suficienţi pentru investiţii, realitate experimentată deja de Cabinetul Ponta. Acest lucru va afecta in­direct sectorul privat şi va reduce ca­pa­citatea economiei de a genera venituri ul­terioare pentru bugetele statului. Partea apa­rent bună este creşterea consumului, care urcă produsul intern brut.

Problema de fond e că niciuna dintre pro­punerile de majorare nu este însoţită de analize financiare detaliate, care să mear­gă până la prezentarea unor viitoare schi­ţe de bugete locale sau ale admi­nis­traţiei statului, pentru a putea cântări, în de­ta­liu, de câţi bani va fi nevoie şi cum îi ob­ţi­nem. Ca dovadă că cifrele nu se închid es­te chiar declarația ministrului Finan­țe­lor, care admite că echilibrul încasări-chel­tu­ieli e problematic: „Am emoţii, vă măr­tu­risesc (...) în legătură cu cheltu­ie­lile. În fi­nal, mă interesează diferenţa din­­tre ve­nituri şi cheltuieli. Este pre­ma­tur să vă spun astăzi cum ne vom în­chide“.