Grindeanu recunoaște că intensitatea discuțiilor cu Dragnea e ridicată, dar neagă conflictul

E.b. | 09.06.2017

Premierul Sorin Grindeanu a negat, la România TV, că ar exista vreo tensiune între el şi Liviu Dragnea, liderul PSD. ”E adevărat că în ultima perioadă intensitatea acestor discuţii este mai ridicată”, spune tot Grindeanu.

Pe aceeași temă

 

Grindeanu spune că ”cineva doreşte să întreţină în mod voit această aşa-zisă tensiune” dintre ei şi a ţinut să sublinieze că se consultă zilnic cu liderul PSD pe care îl respectă.

 

”... Am depus jurământul în 4 ianuarie și eu și colegii mei. Și din prima săptămână am observat că se discută despre tensiuni, despre lucruri care nu sunt tocmai ok între mine și domnul președinte Liviu Dragnea. E adevărat că în ultima perioadă intensitatea acestor discuții este mai ridicată, eu vă spun că e fals. Relația, cel puțin din punctul meu de vedere, este una de respect pentru președintele partidului, dar nu pot să nu remarc un lucru, că cineva dorește să întrețină în mod voit această așa-zisă tensiune dintre mine și domnul președinte Dragnea. Mă consult, vorbesc zilnic cu domnul președinte. E normal să fac lucrul acesta, pentru că este președintele partidului din care fac parte", a declarat Sorin Grindeanu, la  România TV, întrebat cum ar cataloga relația pe care o are, în prezent, cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

 

 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a afirmat, marţi, la Antena3, că nu intenţionează să-l schime din funcţie de premierul Sorin Grindeanu, însă a spus că se va afla în curând dacă ”în urechea unor miniştri ciripesc alte păsărele trimise de anumite instituţii”.

 

Întrebat dacă intenţionează să-l înlocuiască din fruntea Guvernului pe Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea a răspuns: ”N-am avut de gând şi nu am de gând să-l schimb pe premierul Grindeanu”.

 

El a spus că mai importantă este respectarea programului de guvernare astfel încât măsurile sociale să fie completată de cele generatoare de creştere economică, iar evaluarea miniştrilor se va face în funcţie de modul în care a fost implementat programul.

 

 

*****************************

 

 

Însă, tot la Antena3, Gabriela Firea, primarul Capitalei, o apropiată a lui Dragnea, s-a declarat îngrijorată şi de faptul că premierul Sorin Grindeanu nu se mai consultă cu liderul PSD, Liviu Dragnea, aşa cum se întâmpla la începutul guvernării.

 

"Privesc şi eu cu atenţie şi îngrijorare faptul că acum câteva zile domnul preşedinte Dragnea a spus că premierul nu se mai consultă cu domnia sa cum o făcea la începutul guvernării, de fapt la momentul la care a preluat mandatul şi că nu se mai întâlnesc atât de des. Motivele pentru care suntem în această siuaţie nu le cunosc, dar mi-aş dori să le ştiu pentru că mă îngrijorează dacă premierul nu mai are timp pentru a se consulta cu preşedintele partidului, având în vedere că este un guvern politic, are şi-a asumat un program de guvenare", a mai spus Firea.

 

Gabriela Firea, a criticat și membri ai Guvernului Grindeanu, precizând că are o relaţie mai proastă cu Executivul decât pe vremea tehnocraţilor. Ea a spus că proiectele pentru care a cerut sprijin guvernamental i-u fost respinse sistematic.

 

Și Niculae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, a declarat, miercuri, la Parlament, că PSD are mulţi membri capabili să-i înlocuiască pe actualii miniştrii, dar şi pe premier.

 

”Considerăm că membrii Guvernului nu au comunicat în de ajuns cu dumneavoastră şi respectiv cu cetăţenii cu toate măsurile. Pe de altă parte, dorim intensificarea ritmului de aplicare tuturor măsurilor bune pentru cetăţeni”,  susținea Bădălău, precizând că PSD are mulţi membri competenţi care ar putea fi miniştri sau premier.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22