Reuters: Ruşii expulzaţi din Republica Moldova, spioni GRU care recrutau pentru Ucraina

Dora Vulcan | 13.06.2017

Cei cinci diplomați ruși expulzați din Republica Moldova erau spioni GRU care recrutau luptători pentru insurgența sprijinită de Moscova în estul Ucrainei, au declarat marți o sursă guvernamentală și două surse diplomatice pentru Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Reuters menționează că declarațiile au fost făcute sub rezerva anonimatului ca urmare a faptului că subiectul este unul foarte sensibil şi amintește că Republica Moldova i-a expulzat cei cinci diplomați ruși la 29 mai, însă nu a explicat decizia, premierul Pavel Filip limitându-se doar să comenteze că executivul a avut ''motive întemeiate'', transmite Agerpres. În replică, Moscova a expluzat imediat şi ea cinci diplomaţi modlovei iar preşedintele prorus, Igor Dodon, a spus că reacţia Moscovei este foarte întemeiată, arătându-se numulţumit de decizia autorităţilor de la Chişinăui şi a anunţat că se va duce în cel mult o săptămână la Moscova.

 

Cei cinci au fost expulzați pentru presupusele lor activități ca ofițeri sub acoperire în cadrul agenției de informații militare a Rusiei, GRU - spune agenţia de presă britanică. Sursele au declarat că oficialitățile moldovene credeau că rușii recrutau luptători din Găgăuzia (unitate teritorială autonomă cu un statut special din sudul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, vorbitori ai unei limbi turcice — n.r.), care este prorusă și se opune unei apropieri între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

 

Sursele citate de Reuters nu au explicat cum anume recrutau cei cinci diplomați ruși luptători, câți luptători au fost recrutați sau motivele recrutării acestora. Reuters menționează că nu a putut verifica din surse independente acuzațiile cu privire la activitatea celor cinci ruși.

 

Ministerul Afacerilor de Externe al Rusiei a refuzat să comenteze acuzațiile, iar Ministerul Apărării de la Moscova nu a răspuns solicitărilor de a comenta, precizează Reuters. Întrebată de Reuters dacă cei cinci ruși erau agenți GRU, o purtătoare de cuvânt a MAE de la Chișinău a declarat că erau diplomați și a refuzat să facă alte comentarii.

 

Serviciile de informații din Republica Moldova cred că luptătorii recrutați din Găgăuzia erau trimiși mai întâi într-o tabără de pregătire paramilitară din Rostov, regiune din sudul Rusiei, potrivit surselor citate, care nu au identificat tabăra. Rusia a folosit cel puțin două tabere militare în Rostov pentru a antrena voluntari pentru conflictul din estul Ucrainei, potrivit dovezilor colectate de Reuters și de mass media ruse, scrie agenția de presă britanică.

 

Un fost membru al unei unități de artilerie a armatei ruse a declarat pentru Reuters că a văzut circa 200 de oameni în uniformă de camuflaj — însă nu în uniforme ale armatei ruse — staționați într-o tabără din apropierea unei poziții a armatei ruse la poligonul Kuzminski, din Rostov, în 2014, în momentul în care aveau loc ciocniri violente în estul Ucrainei. Această declarație a fost coroborată cu spusele unui membru al unei unități de cazaci — grup paramilitar rus — care a declarat pentru Reuters la începutul lui 2015 că voluntarii care doreau să lupte în Ucraina erau pregătiți împreună cu armata rusă în acea zonă. Potrivit publicației ruse Gazeta.ru, luptătorii care aveau ca destinație estul Ucrainei erau antrenați și la poligonul Kadamovski din Rostov, scrie Reuters.

 

Cele trei surse au declarat că unele informații cu privire la existența unor găgăuzi care luptă în estul Ucrainei au fost aduse în atenția autorităților moldovene de către serviciul securității de stat al Ucrainei, SBU, care strânge informații despre persoane care luptă alături de rebeli separatiști în estul Ucrainei. Cu ajutorul informațiilor de la SBU, autoritățile moldovene au putut depista, aresta și interoga luptători găgăuzi reveniți de pe câmpul de luptă, potrivit surselor. Unii dintre aceștia au devenit informatori, potrivit surselor citate. SBU nu a răspuns solicitărilor Reuters de a face comentarii.

 

 

Background

 

 

  • Moscova expulzează cinci diplomați moldoveni,, în oglindă după expulzarea făcută de Chişinău a celor cinci diplomaţi ai ambasadei Rusiei în Republica Moldova. Dodon, consideră reacţia Moscovei întemeiată

 

 

Moscova a expulzat cinci diplomati moldoveni, in replica la o masura similara luata de Chisinau luni, a anuntat Ministerul rus de Externe. MAE rus a precizat ca cei cinci angajati ai misiunii diplomatice moldovene de la Moscova au primit ordin de a parasi Rusia in termen de trei zile.

 

 

Comentand decizia, conducerea rusa si-a exprimat speranta ca Republica Moldova isi va da seama ca actiunile sale neprietenoase sunt contraproductive.

 

Ca o reactie imediata, presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat ca Rusia a raspuns simetric la actiunile guvernarii de la Chisinau, care nu tine cont de interesele cetatenilor sai.

 

 

"Timp de 25 de ani, istoria relatiilor diplomatice dintre Republica Moldova si Federatia Rusa nu s-a aflat niciodata pe marginea prapastiei, cum este la moment. Iata la ce duc deciziile iresponsabile si actiunile guvernului moldovenesc si a majoritatii parlamentare care nu sunt adoptate in interesele poporului sau, ci reiesind din interesele geopolitice ale curatorilor occidentali.

 

In urmatoarele zile voi avea intalniri, la diferite niveluri cu autoritatile Federatiei Ruse. Sper ca nu vor urma si alte actiuni de ordin economic si social din partea Rusiei. Totul depinde de Chisinau", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

 

Seful statului a subliniat ca, "in cazul in care Guvernul va continua sa tensioneze relatia moldo-rusa, sa provoace ruperea relatiilor cu partenerul nostru strategic principal - Federatia Rusa, cuvantul va ramane dupa noi, poporul Republicii Moldova".

 

 

 

  • Cinci diplomati rusi au fost declarati "persona non grata" de autoritatile de la Chisinau

 

 

 

Autoritatile moldovene nu au dat mai multe informatii cu privire la motivele care au dus la luarea deciziei.Printre diplomatii rusi vizati de expulzare se numara si Alexandr Grudin, consilierul atasatului militar al Federatiei Ruse de la Chisinau, Igor Dovbnea. Grudin figureaza in dosarul de tradare intentat dostului deputat moldovean Iurie Bolboceanu, transmite Digi 24.

 

Dodon a reactionat extrem de dur dupa declararea a cinci diplomati rusi "persona non grata" de catre autoritatile moldovene, sustinand ca este vorba de un gest "revoltator" si despre o comanda venita din partea Occidentului.

 

"Guvernarea a comis un gest revoltator in raport cu partenerul nostru strategic Federatia Rusa", si-a inceput presedintele moldovean mesajul postat pe Facebook. 

 

De asemenea, acesta si-a exprimat indignarea profunda vizavi de "aceasta ostilitate afisata a diplomatiei moldovenesti si o condamn in mod categoric".

 

Ulterior, el a convocat Consiliul Suprem de Aparare al tarii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22