Comitetul Politic USR, împărțit între „familia tradițională” și demisia lui Nicușor Dan

Ramona Ursu | 16.06.2017

USR se pregătește pentru o nouă rundă de negocieri, ba chiar pentru o altă decizie pe tema „familiei tradiționale”, subiect care a destabilizat partidul poate mai mult decât ar fi putut-o face orice dușman politic.

Pe aceeași temă

 

 

De data asta, însă, la Comitetul Politic din 17 iunie, negocierile se vor purta într-un partid împărțit în două tabere, cu membri care, pe problema modificării Constituției, își vor cântări „votul conform conștiinței” cu demisia pe masă lăsată deja de fostul președinte Nicușor Dan.

 

Discuțiile din USR legate de poziționarea partidului în problema modificării Articolului 48 din Constituție (redefinirea termenului de familie și înlocuirea celui de „soți” cu „bărbat și femeie”, așa cum a solicitat Coaliția pentru Familie), vor continua și în acest weekend, unii membri așteptându-se chiar la o decizie pe această temă fierbinte care a dus la demisia din partid a fostului președinte Nicușor Dan. Astfel, pentru 17 iunie, a fost convocat Comitetul Politic Național al USR, for superior Biroului Național, în timpul căruia s-a decis cu majoritate de voturi, în 31 mai, într-o ședință tensionată, poziționarea partidului împotriva solicitării Coaliției pentru Familie.

 

Decizia Biroului Național fusese luată în urma unor presiuni venite din partea unor simpatizanți ai partidului, dar și a unor membri, care solicitau ca USR să renunțe la a mai fi neutră în această problemă și să își asume ferm o poziție. Presiunile s-au accentuat după ce de Camera Deputaților trecuse deja, în 9 mai, cu un vot covârșitor -  232 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 13 abțineri – propunerea Coaliției pentru Familie de organizare a unui referendum național privind modificarea Constituției, senatorii urmând să voteze la rândul lor, ca for superior, această inițiativă.

 

Astfel, chiar și cu o demisie cu care Nicușor Dan amenințase deja în partid, membrii Biroului Național au votat pentru ca USR să ia o poziție clară referitoare la modificarea Constituției, renunțând la neutralitate, așa cum se stabilise inițial. De altfel, în 29 martie, prin purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Barna, USR sublinia încă o dată că, la nivel de organizație politică, se delimitează de acest subiect, „fiind o temă care fracturează artificial societatea”, dar că, în Parlament, membrii USR au libertatea să „voteze conform conștiinței”. Această opinie a fost întărită și de Nicușor Dan, care, în 29 mai, scria pe pagina personală de Facebook că „există acum o puternică presiune internă pentru ca USR să se poziţioneze pe tema redefinirii familiei creştine. Opinia mea fermă este că ar fi o mare eroare. Am cădea cu toţii în capcana de a vorbi despre ce ne divizează şi nu despre ce ne uneşte”. Declarația fusese dată după ce deputatul USR Cristian Ghinea reproșa faptul că în întâlnirea inițială a Biroului Național nu s-a luat, din cauza presiunilor făcute de Nicușor Dan, o decizie cu privire la poziționarea partidului, problemă ridicată de deputatul Cătălin Drulă.

 

 

Cu Nicușor Dan pe conștiință, la vot

 

 

Biroul Politic de sâmbătă este prima întâlnire importantă a membrilor USR, după acel 1 iunie incendiar în care Nicușor Dan a părăsit partidul, și, totodată, un moment în care se poate lua, tot prin vot, o altă decizie referitoare la poziționarea USR în problema modificării Constituției. Concret, așa cum se așteaptă unii membri, dar și fostul președinte Dan, se poate reveni, chiar și provizoriu, fiind mai mulți pași până la o decizie finală, la postura de neutralitate a USR în chestiunea „familiei tradiționale”, un subiect care a stârnit controverse ample în spațiul public.

 

Iar dacă până la momentul demisiei lui Nicușor Dan, problema se vota în partid „conform conștiinței”, ținând cont de credințele intime ale fiecăruia, dar și de faptul că USR trebuie să se ferească (sau nu) de poziționări ferme pe astfel de teme sensibile, de data aceasta „pe conștiința” membrilor va mai atârna ceva. Demisia din partid a lui Nicușor Dan. Această demisie are acum o miză uriașă în partid, ținând cont că tot răsturnarea deciziei Biroului Politic îl poate readuce pe Nicușor Dan înapoi în USR. Mai întâi, ca simplu membru. Apoi, la un viitor Congres (care se poate stabili tot la întâlnirea Comitetului Politic din 17 iunie), ca președinte. Cum se poate face asta? Însuși Nicușor Dan a spus-o când a părăsit partidul. Dacă „familia tradițională” va câștiga bătălia în interiorul USR, revenindu-se la neimplicarea partidului în această problemă, Dan se întoarce la „familia” politică pe care a fondat-o.

 

În aceste condiții, taberele sunt deja împărțite în două, iar, în eventualitatea unui alt vot, unii membri ar putea alege cu gândul nu doar la „familia tradițională”, ci și la faptul că îl pot aduce înapoi pe Nicușor Dan. Alții vor fi poate mai deciși ca oricând să apere nu doar poziționarea clară a USR în problema modificării Constituției, ci chiar să nu permită crearea unui precedent periculos care ar putea duce, pe viitor, la mișcări similare. Adică la o lipsă de atitudine a partidului pe teme mari pentru societate, acolo unde electoratul își îndreaptă privirea către formațiunile politice pe care le simpatizează și de la care așteaptă să spună clar cum se poziționeză – pro sau contra.

 

Altfel, pe fondul unor mișcări de dute-vino pe subiecte majore ale societății sau prin absența unei atitudini ferme, există riscul ca USR să fie perceput chiar de propriii simpatizanți drept un un partid „autist”, care nu vrea să vadă, să audă sau să se implice într-o chestiune esențială, de interes în spațiul public. Pe de altă parte, tabăra susținătorilor lui Nicușor Dan, care a votat pentru neutralitatea partidului în problema modificării Constituției, este de părere că tocmai această atitudine le ține electoratul aproape, ba chiar își face speranțe că va mai atrage simpatizanți și din alte zone politice. Chiar și în această situație există însă cel puțin un risc, anume pierderea electoratului care face parte din „nucleul dur” în problema „familiei tradiționale” și care așteaptă o poziținare fermă din partea USR.  

 

 

Ce poate urma în Comitetul Politic

 

 

Cu o decizie deja luată în Biroul Național, ce se mai poate schimba în 17 iunie? Teoretic, Comitetul Politic al USR poate reveni asupra deciziei privind poziționarea partidului, fapt așteptat inclusiv de Nicușor Dan. În 6 iunie, într-un interviu acordat HotNews, acesta declara că are două așteptări de la Comitetul Politic. Prima: „Să spună dacă Biroul Național a avut competența să se pronunțe pe subiectul ăsta (poziționarea partidului în problema modificării Constituției – n.r.)”. Cea de-a doua așteptare a lui Nicușor Dan este o răsturnare a votului din Biroul Național. De altfel, fostul lider al USR a declarat, în momentul în care și-a anunțat demisia, că se poate întoarce în partid doar dacă se revine la poziția neutră a partidului în problema familiei. În acest sens, a subliniat, printre altele, că unul dintre motivele pentru care părăsește partidul pe care l-a fondat este acela că a „făcut o promisiune de care nu m-am putut ține”, anume aceea ca partidul să nu se poziționeze pe un subiect atât de intim, ca cel legat de familie.

 

USR este încă destul de departe de o decizie finală pe această temă, Congresul partidului fiind forul superior care se poate pronunța - o dată pentru organizarea acestuia ar putea fi stabilită tot la întâlnirea din weekend. Ițele sunt însă și mai încurcate, tema familiei fiind și subiectul unui referendum intern în urma unei inițiative a 200 de membri ai partidului. Referendumul, care va avea un rol pur consultativ, se va organiza în perioada 7 – 13 august.

 

 

Vlad Alexandrescu: „Partidul trebuie să își asume clar o poziție”

 

 

Ce așteptări au unii lideri ai partidului de la întâlnirea din weekend a Comitetului Politic? Revista 22 a discutat cu mai mulți membri reprezentantivi ai USR, care fie au susținut, fie au fost împotriva implicării partidului în problema redefinirii familiei în Constituție.

 

Vlad Alexandrescu, senator și vicepreședinte al USR, este de părere că mai prudent ar fi ca membrii Comitetului Politic să nu ia o decizie în acest weekend privind problema care deja a scindat partidul, având în vedere că urmează referendumul intern din august. Alexandrescu subliniază că acest referendum „echivalează cu o adunare generală a membrilor, astfel că toți cei 1.700 de membri ai USR sunt chemați să își spună părerea despre poziționarea partidului în privința modificării Constituției și să confirme sau să infirme decizia luată de Biroul Național”. 

 

În Biroul Național de luna trecută, Vlad Alexandrescu a votat în favoarea poziționării USR în problema redefinirii familiei și, implicit, împotriva modificării Constituției, explicând, pentru Revista 22, că referendumul dorit de Coaliția pentru Familie „este inutil, că ceea ce dorește să obțină există deja în Constituție. Atunci, USR spune răspicat aceste lucruri: nu vă duceți la vot, pentru că este o capcană populistă, întinsă de o asociație, Coaliția pentru Familie, despre care nu știm foarte multe lucruri.” Pe de altă parte, senatorul mai arată că votul său dat în Biroul Național nu echivalează cu unul dat împotriva lui Nicușor Dan și că nu a „văzut nicio legătură între cele două lucruri”.

 

„Sigur, demisia era oarecum anunțată încă de trei zile, când Nicușor Dan a spus despre această intenție de a-și prezenta demisia în cazul în care se va decide poziționarea partidului. În acea duminică (28 mai), am hotărât să amânăm votul final, pentru că inclusiv mie mi s-a părut că e important să mai avem câteva zile în care să ne gândim, inclusiv demisia mi s-a părut că ar fi fost un act un pic grăbit”, a subliniat Alexandrescu.

 

Acesta mai spune că decizia Biroului Național a fost „luată în sensul în care fiecare membru USR poate să voteze conform propriei conștiințe. Iar acest vot făcea referire doar la o poziționare a partidului, nu era o forțare a votului membrilor USR. Nicușor Dan nu a fost de acord nici cu poziționarea partidului. Chiar respectând toate garanțiile de libertate de vot potrivit conștiinței, el ar fi vrut să nu se ia nicio decizie. Adică partidul nu trebuie să oficializeze nicio atitudine. Ceea ce era o formă de neimplicare, din punctul de vedere al celor din Biroul Național care au votat poziționarea. Și la această problemă partidul trebuie să își asume clar o poziție”.

 

 Totuși, de la întrunirea Comitetului Politic din 17 iunie, Vlad Alexandrescu spune că se așteaptă la dezbateri destul de încinse, iar unii membri să fie „extrem de emoționați”, pentru că „nimeni din USR nu și-a dorit plecarea lui Nicușor Dan”.

 

 

Clotilde Armand: „Comitetul Politic să spună care este părerea lui”

 

 

Clotilde Armand, membru în Biroul Național al USR și președintele filialei Sectorului 1 a USR, se așteaptă ca motivele demisiei lui Nicușor Dan din partid să fie discutate în Comitetul Politic din 17 iunie. „Dacă președintele care a fost votat de marea majoritate a oamenilor a demisionat din USR, este un subiect important și trebuie ca acest Comitet Politic să spună care este părerea lui. Va fi și un referendum intern, care va avea o importanță mai mare decât Comitetul Politic”, subliniază Armand.

 

 

În Biroul Național, aceasta a votat împotriva poziționării partidului pe problema familiei: „Am refuzat mereu să ne poziționăm, pentru că subiectele noastre de opoziție sunt altele. Pentru lucrurile care sunt personale, eu îmi mențin părerea că nu trebuie să ne poziționăm. USR are ca scop principal să facă opoziție puternică actualei puteri. Acest lucru, cu poziția USR față de modificarea Constituției, este unul important, dar nu este cel mai important care va fi pe agenda Comitetului Politic. Suntem partidul numărul 1 de opoziție și acest lucru ne ocupă agenda în primul rând”.

 

 

Cristian Seidler: Toată această dispută nu a făcut bine”

 

 

Cristian Seidler, deputat și vicepreședinte al USR, a precizat, pentru Revista 22, că sâmbătă se va discuta despre decizia Biroului Național de poziționare pe tema referendumului cerut de Coaliția pentru Familie, iar „Comitetul Politic are forța statutară de a decide la fel sau altfel decât Biroul Național”. Acesta a explicat și care este rolul referendumului intern din august, pe aceeași chestiune pentru care există deja o decizie: „Va exprima o opinie a majorității membrilor partidului și este cu titlu consultativ. După ce referendumul se încheie, Biroul Național, conform statutului, va trebui să ia o decizie pe acel subiect, în linie cu ceea ce decide referendumul sau împotrivă. Doar că Biroul Național a luat deja o decizie pe acest subiect, în privința poziționării USR. Dar, din punct de vedere statutar, acest referendum trebuie să aibă loc și ne ajută să avem o imagine a părerilor interne”. 

 

Pe de altă parte, Seidler spune că, în Camera Deputaților, a votat împotriva referendumului cerut de Coaliția pentru Familie, iar în Biroului Național al USR „am votat împotriva poziționării partidului pe această temă. Pentru că respect un contract pe care l-am avut în partid” și consideră că „toată această dispută legată de poziționarea USR față de modificarea Constituției, purtată în spațiul public, nu ne-a făcut bine”. „Sper ca o eventuală revenire la nepoziționarea față de acest subiect să ajute la revenirea la contractul pe care noi l-am avut în interior. Contract în sens figurativ. Aceea că, deși avem păreri opuse, putem sta în aceeași organizație, păstrându-ne credințele și convingerile intime, pentru că ne-am adunat să luptăm pentru o cauză mult mai mare”, a mai spus Cristian Seidler, care consideră că „USR are nevoie de Nicușor Dan”.  

 

 

Adrian Alexandrescu: „Nu trebuie să uităm atât de repede
că Nicușor Dan a condus partidul către succes la alegeri”

 

 

Adrian Alexandrescu, vicepreședinte USR – Sector 1 și membru în Comitetul Politic al partidului, a explicat, pentru Revista 22, că, până la întâlnirea membrilor din 17 iunie, există o consultare cu toți membrii filialei, „pentru ca la acest Comitet Politic din weekend să mergem și să susținem o poziție în numele filialei Sectorului 1.” Și acesta este de părere că USR ar trebui să aștepte și referenumul intern din august, care „deși nu are putere decizională, spiritul lui ar trebui respectat ca decizie la nivelul întregului partid.” Despre o eventuală revenire a lui Nicușor Dan în USR, Adrian Alexandrescu este de părere că „nu trebuie să uităm atât de repede că el este cel care a condus partidul către un succes la alegerile din București și l-a adus la stadiul de partid parlamentar.” 

 

USR a fost format în urmă cu mai puțin de un an, în 28 iulie 2016, când Nicușor Dan, pe atunci președintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), a anunțat că noua formațiune Uniunea Salvaţi România a fost înregistrată oficial. O lună mai târziu, Uniunea Salvați România a fuzionat cu USB, formațiune care reușise deja să câștige mai multe mandate la alegerile locale din iunie anul trecut. În noua formă, USR a partidipat la alegerile generale din decembrie 2016 și a reușit să intre în Parlament cu un procent de aproape 9% din voturi.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22