Estul plăteşte pentru Brexit

La un an după referendumul privind Brexit, cei care vor achita primii nota de plată vor fi est-europenii. „Europa nu e un supermarket. E un destin comun. Și se șubrezește când ac­ceptă ca principiile să-i fie în­călcate. Țările care nu res­pec­tă regulile ar trebui să su­por­te consecințe politice.“ Sunt declarațiile făcute de noul li­der francez, Emmanuel Ma­cron. Nu e prima dată când Ma­cron lansează aver­tis­men­te către Est. Însă, dacă până acum s-ar fi putut considera că le face pentru uz intern, for­mulate înainte de primul Con­siliu European la care participă ca preș­e­din­te al Franței, înseamnă cu totul altceva: un pi­cior în pragul statelor din Est și un sem­nal că di­sensiunile pe axa Est-Vest se vor adânci.

Recent, Macron a acreditat ideea că est-eu­ro­penii ar fi fost cauza ieșirii Marii Britanii din UE: imigrația și mâna de lucru ieftină din Est au fost cele au produs Brexit și că Europa tre­buie să rezolve aceste probleme dacă nu vrea ca alte state să părăsească blocul comunitar. Ipo­teza poate părea logică și seducătoare la o primă vedere, dar cei care au câștigat mizând pe aceste temeri privind imigrația (inclusiv cir­culația forței de muncă în interiorul UE, ca­re nu ar trebui să fie tratată ca imigrație, de fapt!) au fost extremiștii. Or, toate studiile sociologice realizate în Marea Britanie arată că fluxul de mun­citori est-europeni a aju­tat economia Marii Britanii, nicidecum că i-ar fi dăunat în vreun fel.

Declarațiile lui Macron sunt în contradicție totală cu re­to­rica de acum un an, când eu­ropenii cereau, imediat după votul din Regatul Unit, apă­ra­rea principiilor europene. Pa­ra­digma s-a modificat brusc și radical în ul­ti­me­le săptămâni, fără să fi existat o dezbatere rea­lă. Macron vrea o integrare mai apro­fun­da­tă în interiorul eurozonei și pe politica de apă­rare. Planul (foarte probabil o propunere fran­co-germană de reformare a Europei post-Brexit) exclude din deciziile importante Eu­ro­pa de Est, văzută ca un conglomerat de state in­disciplinate, care trebuie pedepsite.

Ce propune, concret, tandemul franco-ger­man? O primă măsură e deja pe rol: mo­di­fi­ca­rea totală a așa-numitei directive europene pri­vind muncitorii detașați. Directiva permite transferul muncitorilor din Est spre Vest pe aceleași salarii din Est și plătind aceleași taxe către țara de origine din Est. La fel ca fon­du­ri­le de coeziune, rolul ei era să reducă de­ca­la­jele economice dintre Vest și Estul care a stagnat economic în deceniile comuniste. Ne­mulțumirile privind „dumpingul social“ cauzat de muncitorii din Est poate părea o problemă legitimă pentru cetățenii vestici (și chiar și pentru cei vizați, care până la urmă lucrează tot pe salarii mici), iar blocarea acestui flux est-european poate apărea ca o măsură corectă. Totuși, este vorba în cele din urmă de restrângerea pieței libere și a liberei cir­cu­lații (inclusiv a forței de muncă). Adică a unor principii ce stau chiar la baza construcției europene. Ceea ce nu se face în numele unei solidarități sau al unei obligații de a respecta valorile UE, cum ar vrea Emmanuel Macron să se creadă (refuzul Poloniei și al Ungariei de a accepta imigranți din afara UE și derapajele democratice), ci în numele protecționismului și al replierii asupra granițelor interne.

Ce se va întâmpla cu directiva care oferă un avan­taj competitiv Estului pentru a ajunge eco­nomic din urmă Vestul? Deși ar fi trebuit să fie dezbătute și aprobate până la sfârșitul lui iunie, Parisul a blocat adoptarea amen­da­mentelor moderate și a amânat până la toam­nă discuția, ca să poată modifica esențial di­rec­tiva. Franța, Germania, dar și alte state oc­cidentale argumentează că muncitorii ieftini din Est (vizați sunt mai ales cei din con­s­truc­ții, transport și agricultură) sabotează șansele forței de muncă occidentale. Franța ar vrea ca durata pe care muncitorii pot fi detașați în Vest să fie plafonată la maximum 12 luni (ac­tua­la directivă nu conține restricții de timp).

Retorica și politica atacării directivei nu sunt nicidecum în numele Europei și al ideii de so­lidaritate, ci strict pentru Franța. De men­țio­nat și că tema muncitorilor ieftini din Est a fost una dintre temele de campanie cele mai puternice folosite de Marine Le Pen, lidera ex­tremei drepte franceze. „Pro-europenismul“ lui Macron pare astfel să se reducă la in­te­re­sele Franței și ale jumătății de Vest a Europei. Nu ar trebui, așadar, să mai fie un șoc pentru nimeni dacă discuțiile și viitoarele măsuri, ce merg în sensul restrângerii circulației forței de muncă, vor produce și mai mult eu­ro­scep­ticism în Europa de Est și vor mări spirala în­cepută de Brexit. Practic, pentru că aceste sta­te nu vor să aibă de-a face cu imigrația din exteriorul Uniunii, vor fi penalizate prin blocarea sau reducerea consistentă a propriei lor imigrații către Vest. Într-un caz, se încalcă ideea de solidaritate europeană, în celălalt – principiul liberei circulații și al pieței libere.

La un an după Brexit, așadar, dezbaterea des­pre ce fel de Europă se dorește de acum îna­in­te a început cu stângul, în sensul îngroșării axei de separare Est-Vest