Învățăm ceva din crize?

Când partidul dominant își dă foc la propria casă, vecinii nu ar trebui să privească de pe margine satisfăcuți. Și casa lor ar putea lua foc.

Alexandru Gussi 27.06.2017

De același autor

 

Trecerea moțiunii de cenzură nu a rezolvat criza de­clanșată după retragerea de către PSD a spri­ji­nului politic pentru premierul Sorin Grindeanu și accentuată după refuzul acestuia de a demisiona, chiar și după ce fusese părăsit de practic întreaga echi­pă de miniștri. Căderea unui guvern aflat în­tr-o astfel de situație nu trebuie analizată în pri­mul rând ca un eveniment care tranșează ra­por­tu­rile de forțe dintr-un partid, fie el și PSD, ci ca unul de restaurare a logicii instituționale.

 

Se va spune că exact acesta a fost și discursul PSD. Da, dar întrebarea este de ce i s-a lăsat PSD-ului monopolul asupra acestui discurs. Stra­tegic vorbind, răspunsul e simplu: nu trebuie să în­trerupi un adversar care greșește. PSD de­cla­n­șase criza, el trebuia să o rezolve. Totuși, această lo­gică devine greșită atunci când proporțiile cri­zei riscă să pună în discuție stabilitatea întregului sistem instituțional.

 

PSD a dovedit o rară iresponsabilitate în toate aceste șase luni de guvernare, s-a compromis grav la începutul anului, apoi prin populismul eco­nomic afișat de unii miniștri. Faimosul raport Vâlcov asupra propriei guvernări a fost o sinu­ci­dere publică. Dar când partidul dominant își dă foc la propria casă, vecinii nu ar trebui să pri­vească de pe margine satisfăcuți. Și casa lor ar pu­tea lua foc.

 

Din motive „de imagine“ opoziția parlamentară și șeful statului s-au ținut departe și au așteptat ca PSD să stingă singur focul, plecând de la ideea falsă că povestea se petrecea numai în curtea ma­jorității guvernamentale, atunci când de fapt ea ajunsese o criză instituțională. Minimalizarea pro­por­țiilor acestei crize a fost de fapt în interesul ce­lui care era responsabil de ea: PSD. Acesta profită de politica struțului promovată de adversarii săi politici și, din vinovat iresponsabil, se transformă în cel care rezolvă dimensiunea instituțională a cri­zei.

 

Așa cum s-a mai spus de multe ori, sistemul nos­tru constituțional nu are mecanismele necesare rezolvării unor crize majore. Astfel, crizele po­li­ti­ce în mod repetat tind să se transforme în crize instituționale. În situația de față, moțiunea de urgență era singurul mecanism prin care un prim-ministru care se baricadează în Palatul Vic­toria putea fi înlăturat. Prin boicotarea moțiunii de cenzură, opoziția sprijinea adâncirea crizei instituționale pentru că nici o altă soluție realistă nu era pe masă.

 

Mai mult, se crea un precedent, cel din 1999 fiind astfel reactualizat și agravat. Rămânerea pre­mie­rului care își pierduse sprijinul politic era con­trară interesului tuturor partidelor și amintea în mod nefericit de momentul Tăriceanu din 2007, care a dus la prima suspendare a președintelui și la apropierea PNL de PSD. Paralela poate fi făcută și cu momentul 2012, atunci când puterea logicii anti-Băsescu, majoritară la nivel par­lamentar și la nivelul populației, părea că poate justifica orice forțare ins­ti­tu­țio­nală. Nu am învățat mare lucru din acel epi­sod. E de altfel semnificativ faptul că ac­torul principal din 2012, Victor Ponta, se afla și acum „la datorie“.

 

Actuala criză politico-instituțională e a patra după intrarea noastră în UE. Primele două au pornit de la ruperea coaliției gu­ver­namentale (2007, 2009), prima a fost rezolvată după un referendum și prin in­tervenția Curții Constituționale, a doua du­pă alegerile prezidențiale. A treia, cea din 2012, s-a remarcat nu numai prin ro­lul CCR, dar și prin cel al partenerilor noș­tri occidentali. În plus, în toate cele trei cazuri, rolul instituției prezidențiale a fost central. Ar fi remarcabil ca în 2017 să asis­tăm la alte mecanisme de rezolvare a cri­zei. Ar însemna că ceva esențial din logica de funcționare a raporturilor între prin­ci­palele instituții politice s-a schimbat. La sfârșitul acestei secvențe politice vom pu­tea spune mai clar și ce s-a schimbat.

 

Deocamdată trebuie să privim cu atenție ce fac acești actori care pot (re)deveni de­cisivi: șeful statului, CCR-ul, partenerii oc­cidentali. În acest sens devine sem­ni­fi­ca­ti­vă deja faimoasa hotărâre a CCR privitoare la dreptul președintelui acesteia de a in­ter­veni în redactarea opiniilor separate ce pot fi publicate împreună cu deciziile aces­tei instituții.

 

Fragilitatea noastră instituțională a trans­format Curtea Constituțională în arbitrul de ultimă instanță. Cei atenți la ordinea constituțională trebuie să recunoască această situație. Cu atât mai mult o astfel de decizie luată în plină criză trezește sus­pi­ciuni. Actualul președinte CCR Valer Dor­neanu era cel care în 2012 a condus ins­tituția Avocatului Poporului în mo­men­tele controversate de după ce USL-ul îi de­misese pe 3 iulie pe șefii celor două came­re și pe Avocatul Poporului și anunțase că îl va suspenda pe președinte. Prin decizia sa, Dorneanu reactivează amintirea acelui moment și expune credibilitatea întregii ins­tituții. O retragere rapidă nu numai a hotărârii respective, ci și a sa din fruntea CCR ar întări credibilitatea instituției, o credibilitate de care întregul sistem politic e dependent.

 

Dacă relatările din presă sunt corecte și opi­niile concurente care au deranjat cel mai mult sunt cele ale fostei șefe a ÎCCJ, Livia Stanciu, atunci putem avea și o interpretare politică plecând de la faptul că aceasta e singura din CCR numită de Klaus Iohannis. O situație la care putem adău­ga presiunile asupra Codruței Kövesi, numită tot de Iohannis, precum și prel­u­area PNL de către Ludovic Orban în de­tri­mentul lui Cristian Bușoi. Fie președintele se află sub o presiune majoră, fie tinde să își schimbe baza de putere inițială. Dez­no­dământul actualei crize ne va da un răs­puns și în acest sens.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22