Atac cibernetic: după ravagii în Spania, Danemarca, Ucraina, GoldenEye lovește România

Dora Vulcan | 27.06.2017

Un atac cibernetic masiv, care a lovit initial bancile, institutiile guvernamentale si companiile ucrainene, se raspandeste rapid in intreaga lume si a blocat deja sistemele informatice ale unor companii din Spania, Marea Britanie, Danemarca și Ucraina.

Pe aceeași temă

 

 

 

Intre timp, oficialii ucrainieni denunta cel mai de amploare atac din istorie si sustin ca este vorba despre o versiune a ransomware-ului WannaCry, relateaza Reuters si The Independent.

 

 

Aeroportul Borispil se numara printre tintele atacului informatic si a avertizat ca mai multe zboruri ar putea sa decoleze cu intarziere de la Kiev.

 

 

De asemenea, doua servicii postale si mai multe banci ucrainene sunt vizate de atac, iar o versiune a virusului WannaCry a blocat sistemul informatic al distribuitorului de energie electrica Ukrenergo, precum si compania aeronautica Antonov.

 

 

Insa, acest atac nu este limitat in Ucraina.

 

 

 

Parlamentul britanic, vizat de un atac cibernetic masiv. Autoritatile nu stiu daca au fost furate date

 

 

 

Atat compania petroliera rusa Rosneft, cat si compania daneza Maersk, au anuntat ca sistemele lor informatice sunt pertubate, iar probleme exista si in birourile din Marea Britanie si Irlanda.

 

 

”Putem sa confirmam ca sistemele informatice ale Maersk au cazut in mai multe unitati din cauza unui atac cibernetic. Continuam sa evaluam situatia. Siguranta angajatilor nostri, a operatiunilor si a clientilor este prioritatea noastra”, se arata intr-un comunicat al companiei Maersk.

 

 

Autoritatile spaniole au anuntat ca un atac cibernetic a vizat inclusiv multinationalele Mondelez si DLA Piper.

 

 

Ucrainenii se plang ca metroul nu mai accepta plati electronice in Kiev. Probleme similare exista in mai multe lanturi de benzinarii din Ucraina.

 

 

Vicepremierul ucrainean a anuntat ca sistemul informatic guvernamental a cazut, iar un consilier al ministrului de Interne a precizat ca este vorba de o versiune a ransomware-ului WannaCry, care a paralizat in luna mai peste 200.000 de calculatoare din mai mult de 150 de tari.

 

 

O agentie guvernamentala elvetiana a anuntat reintoarcerea unui virus ransomware pe nume Petya, care a cauzat probleme in principal in Ucraina, Rusia, Marea Britanie si India.

 

 

Virusul Petya a afectat mai multe sisteme informatice in 2016.

 

 

Bitdefender: Atacul ransomware care afecteaza Ucraina a lovit companii si institutii din Romania

 

 

Amenintarea GoldenEye a facut deja victime in mai multe tari la nivel global, printre care Romania, Ucraina si Rusia, a avertizat Bitdefender.

 

 

”Spre deosebire de alte versiuni de ransomware, care blocheaza datele utilizatorilor de pe calculatoarele infectate si apoi solicita recompensa pentru a le reda accesul, noua versiune GoldenEye nu le permite victimelor sa mai foloseasca dispozitivul infectat, dat fiind ca, dupa ce termina procesul de criptare a datelor, forteaza calculatorul sa se inchida si il face inutilizabil pana la plata recompensei de 300 de dolari”, a anuntat compania.

 

 

Specialistii in securitate cibernetica recomanda utilizatorilor sa faca mai multe copii ale datelor de importanta strategica pentru a evita pierderea acestora. In plus, utilizatorii sunt sfatuiti sa actualizeze in regim de urgenta sistemul de operare si toate programele de pe calculator la cele mai recente versiuni si sa evite sa foloseasca versiunile mai vechi ale programelor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22