Pe aceeași temă
Tudorel Toader a mai precizat si ca a prelungit pina la 15 iulie termenul pina la care pot fi trimise propuneri pentru modificarea celor patru coduri -penale si civile.
"Noi avem o legislaţie foarte bogată. Şi în acelaşi timp se impune ca într-o colaborare cu Consiliul legislativ să se procedeze la o evaluare a întregii legislaţii. Este absolut necesar. Legi care sunt din '95, din '91 au mai multe modificări decât alea iniţiale. Legiuitorul, când aduce o modificare legii, trebuie să o integreze voinţei orginale a legiuitorului, de multe ori aceste voinţe nu se mai întâlnesc, nu se mai corelează şi avem o lege iniţială cu anumită filosofie, modificată cu altă perspectivă", a declarat, miercuri, Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei, în cadrul primei dezbateri publice privind modificarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu.
Ministerul Justiției a mai subliniat că "dacă ai sistemul judiciar pus la punct, dar nu ai sistemul normativ pus la punct, e ca şi când te-ai duce la luptă, dar nu ai instrumentele adecvate".
Tudorel Toader a mai precizat si ca a prelungit pina la 15 iulie termenul pina la care pot fi trimise propuneri pentru modificarea celor patru coduri -penale si civile.
"Vom proceda la un amplu proces de evaluare a celor patru coduri, coduri care si-au aratat sub anumite aspecte limitele si trebuiesc probabil modificate. Am trimis o scrisoare la fostii membri din comisiile de elaborare a codurilor, la facultatile de drept, la Academia Romana, la notari, executori, avocati si la autoritatile judiciare ale statului, la CSM, la ICCJ, la Ministerul Public, la DIICOT. Am dat un termen pe care l-am prelungit pana pe 15 iulie pentru a ne formula propuneri de eventuale modificari ale celor patru coduri", a declarat Tudorel Toader, la inceputul dezbaterii publice privind pragul pentru abuzul in serviciu.
”Credeam că a înţeles toată lumea că societatea civilă nu doreşte prag, dumneavoastră aţi înţeles?”
Pe de altă parte, Gheorghiţă Constantin, unul dintre cei prezenți în sală, la dezbaterea publică, i-a spus ministrului Justiției: „De ce aţi făcut dumneavoastră încă o dezbatere publică? La ultima am fost ignoraţi complet. Aşa veţi face şi dumneavoastră? Credeam că a înţeles toată lumea că societatea civilă nu doreşte prag, duneavoastră aţi înţeles? Sau noi suntem buni doar in ziua votării. În februarie a căzut un ministru pentru că a pus prag. Cineva i-a spus atunci lui Iordache sa nu intre în istorie rusinos. Asta vă cer şi eu. Toată lumea ştie că e o lege pentru Dragnea. Câţi oameni trebuie sa contribuie că sa acopere un prejudiciu de 200 de mii de euro. Am calculat şi ar fi nevoie de 400 de oameni. Vi se pare ok? Ce mi-au spus alţii: Treceţi la muncă, nu mai furaţi!”
Sorin Soare, un alt vorbitor, care s-a recomandat a fi un simplu protestatar de după Ordonanța 13, a precizat: „Dacă am transpune ce se discută aici în violenţa domestică, să nu pedepsim dacă lovim mai încet? Sau cum? O să ajungem la rubrica «Ştiaţi că”, în toată lumea». «Ştiaţi că în România dacă se face abuz în servciu, poţi să furi până la suma X». Trăim într- ţară europeană. Ar trebui pus la cel mai mic nivel. Şi zero este o valoare. Aţi fost judcător tată viaţa, acum suntei şi politician...Vrem să stăm liniştiţi acasă, nu să păzim insituţiile statului”.
Codru Vrabie, de la organizația Funky Citizens, este de părere că e nevoie de o dezbatere despre tot Codul Penal şi că nu se impune o OUG: „Vă sugerăm să modificaţi infracţiunea de abuz în servciu, în sensul de a nu mai fi o infracţiune de rezultat, ci una de pericol. Pragul este legat de existenţa rezultatului. În acest fel nu vom mai fi obligaţi să impunem prag. În codul lui Cuza era infracţiune de pericol. Ne întrebăm care e valoarea ocrotită: credem că e exercitarea atribuţiilor de serviciu cu respectarea legii. Va solicitam să eliminaţi sintagma "prin acesta de cauzează un prejudiciu sau o vătămare"
Ioan Antonescu, un alt participant la dezbatere, care a precizat că reprezintă mai multe organizații, printre care Asociaţia pentu cinstirea memoriei erorilor, Cultul Eroilor, fundaţia „Speranta în democratie, pace şi sănătate in lume”, Asociaţia „Solidaritatea” şi Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi Sociatate publică. „Consider că această dezbatere nu reprezintă cu adevărat o prioriate pentru societatea românească. Avem atâtea priorităţi, care să ne preocupe, asta este o bagatelă…Este o ruşine”, a precizat Antonescu. „Această dezbatere nu este o urgenţă pentru societatea românească”, a conchis acesta.
Paula Ulmeanu, o altă participantă la dezbatere, susţine că se reprezintă pe ea şi „problemele din judeţul Teleorman”: „Consider pragul şi formulara aceasta, «cu încălcarea legii», total neprotrivită şi nejustificată în societate. Ulmeanu a explicat că este implicată într-un caz în care un medic a dat o decizie greşită: „Ordinele şi regulamentele sunt făcute să fie respectate. De ce au mai fost făcute?”.
Cezara Grama, de la Expert Forum: „Susţinem punctul de vedere al APADOR-CH. Trebuie totuşi să avem o disctincţie între mici scăpări şi posibilitatea sancţiunii disciplinae”. Grama arată că pragul minim ar trebui să fie unul mic, potrivit realităţilor din societate, cum ar fi salariul minim pe economie.” Oana Ispas: „Dacă trebuie să punem în aplicare decizia CCR, atunci eu susţin pragul de 1 leu”. Andrei Diaconescu: „Decizia CCR penru abuzul în serviciu nu poate fie extinsă şi la alte infracţiuni? Ştim că există şi alte infracţiuni care produc pagube. Această decizie deschide o Cutie a Pandorei, cum ar fi în cazul înşelăciunii, sau falsul în înscrisuri. Se vor modifica şi alte infracţiuni? ”