Ţuţuianu (MApN) zice că îl dă în judecată pe Ludovic Orban, care-l acuză de legături cu Rusia

E.b. | 01.07.2017

Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării, a anunţat, la Antena 3, că îl va da în judecată pe Ludovic Orban, preşedintele PNL, după ce acesta a afirmat că liderii PSD înclină ”tot mai mult către Est”. ”Mi-am făcut datoria faţă de clienţii mei şi cred că nu se poate spune că sunt omul ruşilor”, a spus Ţuţuianu.

Pe aceeași temă

 

 

Ludovic Orban a spus că desemnarea în Guvern a anumitor persoane arată că liderii PSD intenţionează să strângă relaţiile cu Rusia.


 

Țuțuianu a declarat, la Antena3, că ”acuzațiile lui Orban sunt o prostie” și îl va da în judecată pe șeful PNL.

 

Pentru această afirmație n-am să ezit să-l dau în judecată pe domnul Orban”, a spus ministrul Apărării.

 

Nu am nimic de ascuns, mi-am făcut datoria faţă de clienţii mei şi cred că nu se poate spune că sunt omul ruşilor, al francezilor sau italienilor sau al altora cărora le-am acordat asistenţă juridică”, a declarat Adrian Ţuţuianu, la Antena 3, referindu-se la faptul că a fost avocat al companiei Mechel, care a deţine combinatul metalurgic de la Târgovişte.

 

Țuțuianu a recunoscut că a avut contract, în calitate de avocat, cu reprezentanții combinatului de oțeluri din Târgoviște, atât în perioada în care acesta era deținut de stat, cât și după ce a fost preluat de rușii de la Mechel.

 

Totuși, Țuțuianu nu a putut să precizeze suma pe care a încasat-o, dar comisioanele sunt înregistrate, susține el.

 

Au fost sume obișnuite pentru acele contracte. Interpretarea lui Orban nu are niciun fel de consistență, e o retorică promovată de PDL. Niciodată nu am făcut deplasări la Moscova. Mi-am făcut datoria în calitate de avocat”, a spus Adrian Țuțuianu, la Antena3.

 

Sunt și azi în contact cu salariații Mechel, societatea e în procedură de organizare și interesul ar fi să reușească. Dar pentru acele afirmații, n-am să ezit să-l dau în judecată pe domnul Orban”, a declarat Adrian Țuțuianu.

 

 

Nu am nimic de ascuns, mi-am făcut datoria faţă de clienţii mei şi cred că nu se poate spune că sunt omul ruşilor, al francezilor sau italienilor sau al altora cărora le-am acordat asistenţă juridică”, a declarat Adrian Ţuţuianu, la Antena3, referindu-se la faptul că a fost avocat al companiei Mechel, care a deţine combinatul metalurgic de la Târgovişte.

 

Ţuţuianu precizează că exportul de utilaje la care a făcut referire Ludovic Orban a avut loc în 2010, atunci când la guvernare se afla PDL.

 

În general, suport cu stoicism toate acuzele din spaţiul public pentru că, atunci când eşti persoană publică, trebuie să te aştepţi la aşa ceva, dar nu am să ezit să-l dau în judecată pe domnul Orban”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

 

Într-un interviu pentru Adevărul Live, Ludovic Orban, președintele PNL, a spus că desemnarea în Guvern a anumitor persoane arată că liderii PSD intenţionează să strângă relaţiile cu Rusia.

 

Lucian Şova a fost pus la Comunicaţii, care este învăţăcelul lui Hrebenciuc şi care a fost partener de afaceri cu un fost ofiţier GRU, Serviciul de Informaţii Militare rus, asupra căruia există sufiecient de multe suspiciuni că ar avea o relaţie nepotrivită cu zona respectivă. Îl pui la Comunicaţii pe Şova, unde guvernul, prin ordonanţă, a scos ANCOM de sub preşedinte, deci de sub CSAT,  în condiţiile în care România, în strategie (NATO), este prevăzută ca un cap comunicaţional. Acestea nu sunt lucruri întâmplătoare. Asta-mi arată că liderii partidului de guvernământ încep să încline tot mai mult înspre Est şi sunt foarte multe semne de întrebare”, a declarat liderul Orban.

 

Un alt exemplu dat de Orban a fost ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu. „M-aş referi şi la Ţuţuianu, care a fost avocatul ruşilor de la Mechel, care au cumpărat combinatul de la Târgovişte şi l-au falimentat. De acolo, au luat o instalaţie extrem de importantă din punct de vedere strategic şi au dus-o în Rusia. Asta-mi ridică numeroase semne de întrebare şi-mi relevă că au pus nişte oameni extremi de ciudaţi, care trebuie urmăriţi cu foarte multă atenţie”, a spus preşedintele PNL.

 

El şi-a exprimat rezerve şi faţă de Victor Negrescu, noul ministru al Afacerilor Europene. „Chiar şi schimbarea ministrului de la Afaceri Europene. Ana Birchall, care era clar pro NATO, cu o atitudine clară în acest domeniu, este înlocuită cu Victor Negrescu, asupra căruia sunt numeroase semne de întrebare”, a mai spus Orban. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22