Taxa pe afacere sau radicalizarea populismului

Cabinetul Dragnea 2 pare măcinat de febra populismului radical, de inspiraţie britanică. Dacă Victor Ponta era fascinat de laburiştii lui To­ny Blair, Dragnea & Co. sunt adepţii ra­di­ca­lilor din UKIP, Partidul In­de­pen­denţei Marii Britanii. UKIP a fost singur partid european care a încercat să seducă elec­toratul cu promisiuni fi­nanţate prin introducerea im­pozitului pe cifra de afaceri a companiilor. Retorica UKIP este asemănătoare cu po­veş­tile PSD-iste. „Starbucks a ra­portat un profit de 13,4 mi­lioane de lire sterline la o ci­fră de afaceri de 380 de milioane de lire. Con­tribuţia pentru bugetul de stat a scăzut în acest an la 2,7 milioane de lire de la 7 mi­lioane de lire, cât era anul trecut. Cum e po­sibil ca o afacere mare care vinde cafea în toa­tă ţara în cești de hârtie cu 2,50 lire bu­cata să plătească o taxă pe profit de mai pu­ţin de 1% din cifra de afaceri?“, se întreba re­toric Patrick O’Flynn, purtătorul de cuvânt al UKIP, adăugând că partidul cunoaşte răs­pun­sul-soluţie la această întrebare. Totuşi, într-o democraţie aşezată precum cea britanică nici măcar exaltaţii din UKIP nu şi-au permis să as­cundă publicului măsurile dure de com­pen­sare, aşa cum a procedat gruparea Dragnea. Presa britanică şi analiştii au criticat dur ini­ţiativa impozitării cifrei de afaceri, iar elec­to­ratul a aflat din timp ce efecte ar putea avea măsura: tăierea investiţiilor, retragerea unor companii mari din afacerile bri­tanice, acompaniată de şo­maj masiv şi, nu în ultimul rând, slăbirea lirei sterline. Ei bine, electoratul britanic a pe­na­li­zat partidul radical care i-a scos din UE şi, cu un scor slab de 1,8% din totalul vo­turilor, UKIP nu are niciun mem­bru în parlamentul bri­tanic.

În România, liderii PSD au câş­tigat alegerile prin promisiuni fără acoperire, căci în iureşul electoral au re­fuzat să răspundă clar şi sincer la întrebarea „şi banii, de unde vin?“. O lecţie pentru un electorat imatur. După impactul dur cu rea­li­tatea finanţelor limitate ale ţării, guvernanţii au intrat în panică şi încearcă acum să im­pună măsuri radicale, de tipul impozitului pe ci­fra de afaceri, al impozitului pe venitul glo­bal sau al confiscării pilonului II, intenţie ne­ga­tă de lideri, dar prezentă în subtext, deoarece vistieria publică a pensiilor a devenit un sac zdrenţuit, care ar putea rezista vreo doi ani şi jumătate cu banii pilonului II, fără a consuma veniturile bugetului de stat.

Impozitul pe cifra de afaceri e utilizat, cu pre­ca­uţie, exclusiv pentru afacerile mici în toa­tă lu­mea. Precauţia vine din înţelegerea faptului că impozitul pe cifra de afaceri nu se poate apli­ca start-up-urilor, din raţiuni de lo­gică eco­nomică, deoarece, în primii ani, un bu­si­ness mic, de început, are pierderi. Într-un re­gim fis­cal normal, care impozitează pro­fi­tul, com­pa­niile care au pierderi şi le pot recupera în timp.

Nu există în acest moment o ţară în care idei de tip UKIP să prindă viaţă. Comisia Eu­ro­peană pregăteşte, preventiv, probabil sub im­pulsul dat de experimentul UKIP, o legislaţie cla­ră care să excludă aventura. „Măsura pro­pusă contravine noii directive europene în dez­batere publică, Common Consolidated Cor­porate Tax Base – CCCTB, plasând astfel Ro­mâ­nia în afara tendințelor nucleului dur al UE“, avertizează membrii Camerei de Comerţ Ro­mâno-Americane (AmCham), care se opun, cu argumente, măsurii.

Pe de altă parte, impozitul pe cifra de afaceri are reputaţia de a inhiba investiţiile, deoarece companiile nu-şi mai pot recupera banii chel­tuiţi. Pentru mulţi teoreticieni, impozitul res­pectiv este o taxă pe investiţii care inhibă şi inovarea, deoarece penalizează companiile mari care pot investi în fabrici noi, în cer­cetare sau în sisteme de distribuţie.

Iată de ce primele reacţii ale investitorilor în fra­gila noastră piaţă de capital au penalizat cu duritate marile companii, a căror valoare de piaţă a scăzut dramatic, nu atât din cauza de­claraţiei privind desfiinţarea pilonului II de pensii, care a contribuit, e drept, la panica in­vestitorilor, cât, mai ales, din cauza şocului pri­vind intenţia de a aplica impozitul pe cifra de afaceri.

Incertitudinea este mare: guvernanţii nu au lămurit care este cota de impozitare pe care ar folosi-o, lăsând doar să se înţeleagă că ar putea aplica trei trepte de impozitare 1%, 2% şi 3%. Analistul financiar Iancu Guda arată că impactul aventurii fiscale ar fi dramatic pen­tru firmele româneşti: o treime ar intra în pro­cedură de faliment. „Aproape jumătate din firmele active în România sunt expuse unor impozite în creştere începând cu anul 2018. Ana­lizând posibilităţile pragmatice de opti­mi­za­re a fluxului de numerar (operaţional, in­vestiţional şi financiar), aproximativ 60% din­tre aceste companii nu vor putea să acopere povara fiscală în creştere. Astfel, aproximativ una din trei companii care activează în Ro­mâ­nia sunt expuse riscului de a intra în in­sol­venţă din cauza noilor măsuri fiscale privind impozitarea tuturor firmelor în funcţie de venit“, spune Guda. Şi acesta este doar preţul aventurii de inspiraţie UKIP pe care l-ar plăti afacerile. Dar oamenii care lucrează acolo? Dar leul? Sau ne ne vom întoarce la perioada ani­lor ’90, când statul, izolat, mărea salariile şi ti­pă­rea bani, nu neapărat în această ordine.