Kovesi: La DNA, 126 de verificări ale Inspecţiei Judiciare. N-au fost găsite ilegalităţi

I.g. | 04.07.2017

Procurorul şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, a declarat, marţi, la ieşirea de la ședința CSM, că aşteaptă controlul Inspecţiei Judiciare, precizând că la Direcţia Naţională Anticorupţie au fost făcute peste 126 de verificări pe probleme punctuale şi nu au fost constatate ilegalităţi.

Pe aceeași temă

 

"Am fost anunţaţi în mod oficial de efectuarea acestui control care vizează perioada 1 ianuarie 2016 şi până în prezent. Pot să vă spun că au fost peste 126 de verificări pe chestiuni punctuale solicitate sau efectuate de Inspecţia Judiciară şi opt controale tematice făcute la DNA. Nu s-au constatat ilegalităţi sau chestiuni de încălcare a legii. Noi aşteptăm acest control, sunt convinsă că toţi procurorii DNA au respectat legea", a declarat Kovesi, întrebată despre controlul Inspecţiei Judiciare solicitat, luni, la DNA de către ministrul Tudorel Toader.

 

Acesta din urmă a declarat, luni, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie. Toader a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul Gneral. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22