Uniunea Europeana avertizeaza ca ar putea limita drepturile britanicilor dupa Brexit

E.b. | 05.07.2017

Claude Morae, seful pentru libertati civile din cadrul Parlamentului European si membru al comisiei UE pentru Brexit, a declarat ca drepturile britanicilor care locuiesc pe continent ar putea fi limitate

Pe aceeași temă

 

 Asta in cazul in care UE va aplica aceleasi masuri precum cele propuse de Theresa May, legate de cetatenie.

 

Cetatenii tarilor Uniunii Europene aflati in Marea Britanie de cel putin cinci ani vor avea drept de obtinere a rezidentei, in contextul Brexit, a propus premierul britanic Theresa May. Acest statut ar urma sa le ofere celor vizati acces la servicii medicale, la educatie si la alte servicii sociale britanice.

 

Marea Britanie ar urma sa paraseasca Uniunea Europeana in martie 2019. In prezent, potrivit estimarilor, in Marea Britanie sunt aproximativ 3,2 milioane de imigranti din state ale Uniunii Europene, iar peste 1,5 milioane de britanici locuiesc in state membre UE.


Propunerea premierului britanic ar restrictiona insa dreptul cetatenilor UE din Marea Britanie de a-si aduce membrii familiei, iar acest fapt ar insemna ca acestia nu s-ar mai afla sub protectia Curtii Europene de Justitie.

 

Morae a afirmat de asemenea ca May a facut aceasta propunere mizand pe reciprocitate din partea UE, cetatenii britanici care traiesc in Europa continentala fiind dezavantajati.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22