Conivența procurorilor cu infractorii

Când președintele UNJR, Dana Gîrbovan, este nelipsită de la Sinteza Zilei, unde își recită litaniile despre independența Justiției, imixtiunile politicului și ale „Securității” în actul de justiție etc, ar trebui să aibă atâta discernământ încât să realizeze că însuși faptul că acceptă să apară în mod frecvent la acest post este un gest încărcat politic. Nu există canale mass-media perfect neutre, dar Antena 3 este o instituție care și-a asumat în mod explicit un război cu instituțiile anticorupție, cu ideea de stat de drept si rolul de apărătoare a intereselor politice și de afaceri ale patronului Dan Voiculescu, un fost (cel puțin) turnător al Securității, condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Aceasta este agenda explicită a Antenei 3 și pentru a o servi recurge în mod sistematic la distorsionarea și manipularea faptelor, la falsificarea informațiilor și la propagandă pură. De aceea, în momentul în care președintele UNJR este prezentă în emisiunea lui Gâdea ea face în mod activ politica lui Dan Voiculescu și a Antenei 3, asumându-și moral și politic această agendă. Cred că judecătoarea în cauză este conștientă ce înseamnă de fapt această asociere liber-consimțită. Același lucru este valabil și pentru alți magistrați care își exprimă în mod frecvent pozițiile la același post de televiziune sau la website-ul Lumea Justiției, care are exact aceeași agendă ca Antena 3, fiind controlat de Sorin Roșca Stănnescu, alt condamnat penal. Când judecătoarele Gîrbovan, Ciucă sau Baltag se indignează în paginile „luju” sau la Antena 3 atunci acționează în interesul grupării de infractori care controlează aceste mass-media, nu în interesul Justiției. Același lucru este valabil și în cazul televiziunii lui Sebastian Ghiță, un om care fuge de Justiția din România.

 Atunci când însuși ministrul Justiției își permite să atace verdicte ale judecătorilor declarând că „mulți nevinovați” sunt condamnați ca urmare a dosarelor făcute de DNA și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, trebuie să fie limpede pentru toată lumea că Tudorel Toader nu este un actor neutru și că prin „mulți nevinovați” se referă, cel mai probabil, tocmai la condamnații celebri. Însuși faptul că proclamă „nevinovate” persoane condamnate definitiv este în sine un abuz. Când Toader afirmă că „CEDO oferă reparații morale” celor „condamnați pe nedrept”, minte. CEDO nu decide compensații pentru verdictele primite, pentru că CEDO nu se pronunță niciodată pe fond. Ceea ce face Toader prin astfel de afirmații este să creeze contextul pentru condamnarea DNA in  urma evaluării Inspecției Judiciare a CSM .

 Mai există puține îndoieli astăzi că înregistrările de la ședința DNA precum și emailurile Laurei Kovesi au fost scurse de grupul Țuluș-Iorga către RTV, Antena 3 și luju.ro, adică de departe mass-media cele mai ostile DNA. Actul în sine este extrem de relevant. În termeni tactici, a fost o operațiune de commando de succes care a dat o lovitură puternică, poate chiar mortală Direcției Anticorupție din interior. Pentru că aici nu trebuie să ne facem nici o iluzie. Nu este vorba despre un atac la adresa unui șef tiranic și abuziv - Kovesi - așa cum a fost prezentată în mod convenabil, ci de un atac care se dorește decisiv la adresa DNA. Dacă în urma acestui ultim asalt  forțele  care  vor să sugrume anticorupția  vor reuși să o îndepărteze pe Kovesi, atunci nu vor pierde acest prilej unic să pună DNA sub control prin impunerea unui procuror-șef slab care nu îi va mai deranja. De aceea, supraviețuirea lui Kovesi, cu toate greșelile ei de judecată și de tactică, echivalează în acest moment cu supraviețuirea DNA.

 Erau conștienți Țuluș și ceilalți de acest deznodământ inevitabil? Absolut. Ei nu pot fi bănuiți nici de naivitate, nici de reacții impulsive. Scurgerile către RTV, A3,luju, indică premeditare și calcul. S-a căutat maximum de impact și răsplătirea inamicilor DNA.

 Întrebarea cea mai tulburătoare este cum au ajuns acești procurori respectați să pactizeze cu inamicul? Răspunsul ar trebui să ne dea de gândit. Se spune că, în război, veteranii ajung să dezvolte relații mai apropiate cu inamicii cu care interacționează zilnic decât cu cei din propria tabără. Ceva de felul ăsta pare să fi avut loc și aici. Fostul meu coleg Daniel Befu vorbește despre câteva afaceri grele pe care domnul Țuluș și doamna Iorga Moraru nu le-ar fi urmărit așa cum ar fi meritat și nu ar fi făcut niciodată dosare în cauzele  respective. Befu amintește despre o superafacere cu retrocedări și drepturi litigioase ale unor terenuri deținute de Academia Română în care era implicată o grupare din Constanța, dar și oameni apropiați de Călin Popescu Tăriceanu pe care Țuluș nu ar fi găsit necesar să o ancheteze. Doamna Moraru-Iorga s-a făcut că nu vede o asociere între fostul ministru Sebastian Vlădescu și Sebastian Ghiță pentru dotarea cu soft-uri a unor spitale la costuri de cel puțin trei ori mai mari.

 Procurori precum Țuluș și Moraru au puterea de a decide ce dosare să facă și ce dosare să îngroape. Întrebarea este în ce moment trec granița și trădează interesul public al combaterii corupției și încep să abuzeze de puterea pe care o au în conivență cu potențialii infractori. Faptul că Ghiță a scăpat de atâtea ori de dosare ajungând să paraziteze ani de zile statul în totală impunitate sugerează că practica acestei conivențe între procurorii DNA și suspecți este mai răspândită decât ne place să credem. Despre așa-ceva a vorbit și procurorul general Augustin Lazăr când a spus despre necesitatea introducerea unui sistem de mandate limitate ale procurorilor DNA. Dar nu pentru că munca i-ar epuiza, așa cum a sugerat Lazăr elegant, ci pentru că, așa cum a dovedit atacul din interior asupra DNA, accesul îndelungat și neîngrădit la putere smintește și îi face să nu mai distingă între bine și rău, între corupie și anticorupție.

Dacă DNA va supraviețui acestui nou asalt, atunci problema urgentă pe care va trebui să o rezolve este aceea a pericolului conivenței între procurori și potențialii anchetați și a impunerii unui mecanism mai obiectiv de luare a deciziilor de a declanșa sau nu o anchetă penală.