Noi amenințări la adresa presei

Semnalul de război dat de d-l Dragnea presupune pregătirea unui arsenal complex: instituții de stat împotriva mass-media independente, instituții versus instituții, presă contra presă.

Brindusa Armanca 11.07.2017

De același autor

 

D-l Dragnea e nervos. Se răstește la toată lumea. Anunță că pacea a luat sfârșit. Pentru el, jur­na­liștii care îi investighează afacerile sunt „min­cinoși și proști“. Asta pentru că jurnaliștii de la RISE Project au oferit pu­blicului informații in­te­re­san­te despre legăturile șefu­lui PSD cu Tel Drum, cu Bra­zilia și alte aventuri care l-au făcut prosper și puternic. Zi­lele trecute, d-l Dragnea se în­treba, neretoric, care sunt sur­sele de finanțare ale re­țe­lei, calificând anchetele ca fiind „niște investigații pen­tru care se cheltuie mulți bani, și dacă tot sunt cinstiți să publice toate sursele de fi­nan­țare acest mare grup cinstit de investigații“. Și, deși declară de câte ori are ocazia că nu crede în coincidențe, totuși a socotit o pură coincidență descinderea imediată a ANAF la sediul RISE, pentru un control drastic. S-au găsit totuși cârcotași în societatea civilă care n-au înghițit varianta „coincidență“ și nu l-au crezut pe cuvânt pe șeful ANAF, Bogdan Stan, care a declarat despre controale, un pic stân­jenit, că „nu sunt îndreptate împotriva li­ber­tă­ții presei. Noi respectăm drepturile și liber­tă­ți­le presei“. Au reacționat de­în­dată ActiveWatch, GDS, Free­dom House, Expert Forum, Centrul Român de Politici Eu­ropene, Asociația Ziariștilor In­dependenți-AZIR, secția ro­mână a Asociației Europene a Jurnaliștilor, Societatea Ti­mișoara, care, de altfel, a pre­miat RISE Project pentru cu­rajul investigațiilor, precum și mulți utilizatori ai rețelelor sociale. Să vedem de ce a protestat societatea civilă.

 

; Active Watch: „Condamnă acțiunea de in­ti­mi­dare desfășurată de ANAF în redacția RISE Project și consideră că aceasta are directă le­gă­tură cu investigațiile recente care îl vi­zea­ză pe liderul PSD, Liviu Dragnea... Considerăm că avem de-a face cu un efort disperat care încearcă să oprească răspândirea unor in­for­mații compromițătoare pentru vârfurile pu­te­rii politice și care nu ezită să hărțuiască pre­sa incomodă prin asmuțirea instituțiilor pu­blice, ducând România înapoi cu 15 ani și pu­nând-o în rând cu regimurile autoritare din Ungaria, Polonia sau Turcia în ceea ce pri­vește situația libertății presei“.

 

; GDS, Freedom House, Expert Forum, CRPE: „Considerăm că descinderea inspectorilor ANAF la reputata platformă de jurnalism de inves­ti­gație RISE Project a fost o tentativă de inti­mi­dare a ziariștilor. Contextul în care a avut loc această «inspecție inopinată» a ANAF... pre­cum și explicațiile neconvingătoare de până acum ale conducerii ANAF indică exercitarea unor presiuni prin intermediul unei instituții a statului asupra ziariștilor incomozi și a presei independente. Asemenea practici se întâlnesc în spațiul ex-sovietic controlat de Vladimir Pu­tin și în Turcia lui Erdoğan, nefiind com­pa­ti­bi­le cu valorile unui stat membru al UE și NATO.

 

; Societatea Timișoara: „Denunță astfel de prac­tici care încalcă libertatea presei, exer­ci­tând presiuni inadmisibile asupra jurnaliștilor de investigație. Remintim că democrația pre­su­pune libertăți inviolabile, dintre care liber­tatea de exprimare ocupă un loc central și în Constituția României.

 

; AZIR/AEJ: „Membrii AZIR se declară solidari cu jurnaliștii RISE Project în apărarea drep­tu­lui cetățenilor de a fi informați corect în ches­tiuni ce privesc corupția la nivel înalt și în ace­lea de apărare a libertății presei. Prin­ci­piile europene ale libertății de exprimare, ca­re ghidează organizația noastră, trebuie res­pectate și de liderii politici din România“.

 

Supărările d-lui Dragnea au primit, de câteva zi­le încoace, un chip: George Soros. În­tre­bat de ziariști de unde știe ca miliardarul ame­ri­can ar fi în spatele investigațiilor care dau în vileag combinații deloc avantajoase pen­tru ima­ginea șefului PSD, Dragnea a zis: „Vor­bește lumea“. Iată un răspuns plin de acu­ra­te­țe și rigoare. Așadar, RISE Project, HotNews și alte redacții de jurnaliști „min­ci­noși și proști“ care nu-l pupă pe domnul Dragnea tre­buie așezate simbolic sub numele cons­pi­ra­tiv „Soros“. Semnalul de război dat azi de d-l Dragnea presupune pregătirea unui arsenal com­plex: instituții de stat îm­po­triva mass-me­dia independente, instituții ver­sus insti­tu­ții, presă contra presă (se pregătesc intens An­tena 3, RTV, B1 TV, Evenimentul zi­lei, Co­ti­dia­nul, unele voci de la Realitatea TV și TVR etc. pentru a-i nimici pe jurnaliștii nea­filiați pu­terii), proiecte de lege pentru a ani­hi­la DNA, legi pentru a spori puterea corupților etc. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22