La Varșovia, Trump redescoperă Vestul

Discursul lui Donald Trump la Varșovia e îna­inte de toate un compromis de etapă între cele două tabere aflate în competiție pentru modelarea președintelui. Citit în acest con­text, mesajul are elemente ca­re îi mulțumesc pe toți. Iar nu­mi­torul comun care pare să îi unească este metamorfozarea doctrinei „America pe primul loc“ în „Vestul pe primul loc“ sau, cel puțin, înțelegerea fap­tului că America este mai si­gură într-un ecosistem unde există o comunitate de na­țiuni care împart aceeași „ci­vilizaţie politică“: „americanii știu că o alianță de națiuni libere, suverane și independente reprezintă cea mai bună apărare a libertăților și intereselor noastre“. Este poate pentru prima dată când Trump a vor­bit explicit despre apărarea Vestului.

Pentru zona Bannon-Miller, care păstrează azi­mutul electoral al președintelui și care em­patizează prioritar cu electoratul „America First“, discursul de la Varșovia proiectează tușe mari conservatoare - Dumnezeu, credință, familie, naţiune, libertate: „împreună cu Papa Ioan Pa­ul al II-lea, polonezii și-au reafirmat iden­titatea lor de națiune devotată lui Dumnezeu“ care i-a inspirat „ce să facă și cum să tră­ias­că“. Trump a aplaudat rezistența spirituală a polonezilor, dorința incasabilă de su­ve­ra­ni­ta­te, voința de a supraviețui și de a-și conserva identitatea culturală, afirmate deopotrivă în faţa nazismului și a co­mu­nismului, dar ancorată per­ma­nent într-o fundație societală so­lidă bazată pe familie și va­lori puternice. În SUA acesta e un electorat sensibil la imi­grație, la excesele mul­ti­cul­turalismului, la volatilitățile și şocul pe care inevitabil so­cie­tățile le suferă în tăvălugul globalizării. Din această perspectivă, Islamismul, alteritatea ul­timă, e o mare amenințare. Este în ge­ne­ral un pachet de simboluri care cuplează bine cu ba­zi­nul conservatorilor fundamental „hun­ting­to­nieni“, unde ISIS și ciocnirea cu Islamul de­pă­șesc în magnitudine pericolul inter­fe­ren­ței ru­se (și care tinde să fie văzut ca o plăs­mui­re a perdanților alegerilor din noiembrie 2016).

În același timp însă, discursul de la Varșovia re­cuperează o dimensiune față de care Trump nu s-a simțit niciodată foarte apropiat. Fo­lo­sește formule cod care amintesc de viziunea administrațiilor Clinton și Bush asupra unei Europe „puternice, întregite și libere“ și care nu ar fi existat în absența valurilor succesive de lărgiri NATO și UE către Est pentru a se­cu­riza un spațiu care în urmă cu 27 de ani era populat cu „națiuni captive“. De asemenea, con­sideră că „o Europă puternică este o bi­necuvântare pentru Occident și pentru lu­me“. Totodată, recunoaște explicit fața con­tem­porană a revizionismului estic, disruptiv, al Rusiei implicate în acțiuni de destabilizare în Ucraina, care sprijină regimuri ostile (Assad) și se poziționează în afara comunității națiunilor responsabile. Mai mult, a îmbrățișat Articolul 5, afirmând că SUA se află prin „acțiuni și cu­vinte“ în spatele angajamentului de apărare reciprocă. Dar recunoaște și faptul că „astăzi Vestul se confruntă cu puteri care urmăresc să ne testeze voința, să ne submineze în­cre­derea și să ne conteste interesele“. Iată un Occident aflat sub asaltul unor noi „forme de agre­siune – inclusiv propagandă, crime fi­nanciare și război cibernetic“ și care impune ajus­tarea Alianței pentru a răspunde com­pe­tiției hibride. Este un fragment punctual in­fluențat de zona concentrată în jurul con­si­lierului pe probleme de securitate națională, generalul H.R. McMaster și care în urmă cu două săptămâni proiecta pe scena unui im­portant think-tank din Washington aceeași ima­gine. El vorbea de o Rusie aflată în avan­garda „unei campanii subversive care com­bină capabilitățile cibernetice, propaganda și dezinformarea cu fragilizarea societăților“, dând asigurări că ăsta o să fie și spiritul pri­mei strategii de securitate națională a Ad­mi­nistrației Trump. În general, vorbim de o me­morie instituțională (înrădăcinată adânc în Pen­tagon, în Congres sau la nivelul comu­ni­tății de informații) care rămâne preocupată de amenințarea jihadistă, dar fără să uite de puterile insurgente, precum Rusia, care caută să forțeze ceea ce Serghei Lavrov numea în ur­mă cu câteva luni, la Conferința de Se­cu­ri­tate de la München – „o lume postoc­ci­den­tală“. Este generația celor care percep Vestul în sensul de arhitectură instituțională a Lumii Libere, de ordine postbelică, bazată pe reguli și care văd civilizația occidentală ancorată în principiile „democrației, libertății individuale și statului de drept“, cum ne amintește chiar preambulul Tratatului NATO.

Chiar dacă Administrația Trump pare dispusă să încurajeze proiectul Varșoviei de Inter­marium (altfel o regiune departe de a re­prezenta un monolit geopolitic, cu multiple sub-falii economice, politice și de cultură strategică), acelaşi lucru se întâmplă și în ceea ce privește Germania. Din această pers­pectivă, Mattis este exact inversul lui Rums­feld, care vede deopotrivă virtuțile Noii Eu­rope, fără a uita de cea Veche, cultivându-le în egală măsură.