Impostorii

Întrebarea care se pune acum nu este dacă Gu­ver­nul Tudose (ori Guvernul „Dragnea 2.0.“) va re­zis­ta măcar un an sau doi, ca să nu spunem până la sfârșitul mandatului, ci cât timp va rezista. Iar tim­pul său se pare că e măsurat în săptămâni. Deja, luni, la o săptămână de la inaugurare, pre­mierul a fost chemat la raport de coaliție – ceea ce trebuie citit în sensul că anumite dispute deja sunt în curs de manifestare.

Dar Dragnea însuși începe să fie încolțit; scan­dalul Tel Drum, acutizat de un control „inopinat“ al Departamentului Antifraudă la RISE Project și la HotNews, tocmai când urmau să apară anumite dezvăluiri, poate fi începutul sfârșitului politic al baronului de Teleorman. Mai rău, DNA a admis că are în cercetare un dosar in rem legat de afa­cerile Tel Drum și că investighează cazul de peste un an, inclusiv prin contacte cu autoritățile din Brazilia (destinația „turistică“ cea mai frec­ven­tată, se pare, de d-l Dragnea).

Mă întreb de unde atâta lipsă de inteligență po­li­tică la Dragnea, PSD și oamenii lor? Cum de co­mit ei atâtea erori tactice în atât de scurt timp? Căci un principiu simplu spune că trebuie să eviți să lupți pe mai multe fronturi simultan. Or, ei încalcă acest principiu. Dacă voiau să se răz­bo­iască cu DNA și să demoleze ce-a mai rămas din justiția independentă din România, nu trebuia să deschidă un nou front împotriva oamenilor de afaceri (prin ideea de a impozita venitul, și nu profitul) și, mai ales, a celor străini. Chiar nu știau ei că aceștia pot mobiliza forțe uriașe, sus­ținute de state puternice, și că, indiferent care e adevărul, România poate fi strivită economic în câteva luni, dacă acestor forțe li se va da voie să acționeze? Iar dacă se va spune că au lansat nu­mai niște baloane de încercare, vom spune că ten­tativa a fost și inutilă, și nefericită, creând ne­în­credere.

Dar „frontul afacerilor“ nu e singurul deschis cu ne­săbuință de Dragnea, în plus față de vechiul „front DNA“, unde demiterea d-nei Kövesi ră­mâ­ne prioritatea obsesivă. Mai există frontul intern, din PSD, pe care demiterea lui Grindeanu l-a ge­nerat. Apoi, conflictul cu Tudose și guvernul, obli­gat să țină seama de constrângerile practice ale guvernării, nu poate decât să se ascută. Și iată acum, având și scandalul Tel Drum în spate, Drag­nea dă impresia că se războiește și cu presa de investigație prin intermediul organelor de control. Câtă nesăbuință!

Măcar, pe vremuri, Adrian Năstase și oamenii lui, chiar dacă erau corupți și jinduiau după o gu­ver­nare autoritară, nu puteau fi considerați in­com­petenți, ci dimpotrivă. Urmașii lor de azi dau o impresie jalnică, de inconsecvență, con­fuzie, rea informare, incapacitate de pla­ni­ficare. Acumulează erori masive, co­mu­nicarea între departamente și cu publicul e dezastruoasă. Nu înțeleg bine nici ce vrea societatea civilă, nici ce vor oamenii de afa­ceri, nici situația de ansamblu a Ro­mâ­niei; economia e o carte închisă pentru ei. Celebrul „program de guvernare“ a că­pă­tat o geometrie variabilă care îl arun­că în ridicol. Azi decid că vor schimba im­po­zi­tarea, mâine dau înapoi, pretinzând că vor face mai întâi simulări, ca să an­ti­ci­peze efec­tele. Azi declară că se va desființa pi­lo­nul 2 de pensii, peste câteva ore, în­fri­co­șați de reacția presei și a publicului, neagă că s-ar fi gândit la așa ceva, deși de luni bu­ne era știut că se gândeau la așa ceva.

De unde provine această crasă incom­pe­tență? Parțial, fiindcă Dragnea, ca un demn urmaș al lui Ceaușescu, a impus obiective irealizabile. Obsedat de controlul total al societății, a dorit să cumpere po­pu­lația cu creșteri de salarii și reduceri de ta­xe. A dorit imposibilul și nici câte o schimbare de guvern pe săptămână nu-l va apropia mai mult de obiectiv.

Dar s-ar putea să mai fie o cauză, mai ge­nerală, a acestei neputințe de a guverna efi­cient: lipsa de educație și de com­pe­tență profesională a tot mai multor inși, aflați în posturi de decizie, care au ab­sol­vit cel mai des universități particulare, re­putate pentru permisivitatea lor aproape fă­ră limite. Aceste persoane vorbesc in­co­rect limba română (deși se bat în piept cu patriotismul lor), au cunoștințe cu totul elementare de limbi străine, cultură ge­ne­rală și profesională nulă, orizontul lor e provincial-îngust, și-au obținut pozițiile fie datorită „politicii“, fie prin relații cli­en­telare; cel mai adesea în ambele moduri. N-au dat niciodată un examen cinstit de competență pe un post. De multe ori (vezi chiar cazul actualului prim-ministru) au ob­ținut doctorate cu lucrări plagiate pe la Academia SRI sau în alte locuri. Toată cariera lor profesională este, așadar, o im­postură masivă. Probabil că și-au în­chi­puit că asta nu contează la români. Ei bi­ne, s-au înșelat: contează, chiar dacă, deo­camdată, nu la electoratul lor. Într-ade­văr, rezultatul e incapacitatea de a gândi logic și consecvent, comunicarea greoaie, neînțelegerea realităților geo-politice, gafele de tot felul etc. Au crezut că își pot confecționa titluri și CV-uri arătoase și cu asta gata; dar au căzut în cursa propriei imposturi: acum dovedesc prin ne­pu­tin­țele lor că s-au păcălit pe ei înșiși.

Văzându-i cum se înfundă în dificultăți și conflicte, am putea chiar să ne bucurăm și să spunem că, într-un fel, se face drep­tate și că impostura lor e pedepsită de viața însăși. Atâta doar: păcat că suntem pa­sageri în trenul pe care ei îl conduc!