Qatarul şi SUA semnează un acord bilateral în lupta împotriva finanţării terorismului

I.g. | 11.07.2017

Qatarul şi Statele Unite au anunţat marţi un acord bilateral în lupta împotriva finanţării ”terorismului”, în contextul în care Doha este sancţionată de vecinii săi din cauza unei presupuse susţineri a unor grupări extremiste, relatează AFP.

Pe aceeași temă

 

Anunţul a fost făcut de către ministrul de Externe al Qatarului, şeicul Mohammed ben Abderrahman Al-Thani, şi de către secretarul de Stat american Rex Tillerson, aflat într-o vizită la Doha în cadrul unei medieri în criza care opune Qatarul Arabiei Saudite şi aliaţilor acesteia. Tillerson s-a întâlnit, de asemenea, cu emirul Qatarului, şeicul Tamin ben Hamad Al-Thani, a anunţat Departamentul de Stat, scrie News.ro  ”Astăzi, Qatarul este prima ţară care semnează cu Statele Unite un program în lupta împotriva finanţării terorismului”, a anunţat şeicul Mohammed. 

 

”Invităm ţările care ne impun o blocadă să ni se alăture”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă comună cu Tillerson, care urmează să efectueze miercuri o vizită în Arabia Saudită, în cadrul unui turneu în regiune. Acordul precizează ”eforturile viitoare pe care Qatarul le poate face în vederea consolidării luptei sale împotriva terorismului şi abordării active a problemei finanţării terorismului”, a declarat un comsilier al secretarului de Stat, RC Hammond. ”Este un pas înainte”, a adăugat Hammond, citat într-un comunicat.

 

Tillerson a precizat că acordul are la bază decizia ”eradicării terorismului de pe pământ”, adoptată la summitul la care au participat, la sfârşitul lui mai, la Riad, aproximativ 50 de lideri musulmani şi preşedintele Donald Trump. Acest angajament ”va începe imediat pe mai multe fronturi”, a adăugat şeful diplomaţiei americane. Secretarul de Stat, care şi-a început turneul în Kuwait - mediatorul în criza de la Golful Persic - urmează să-i întâlnească miercuri, la Jeddah, pe omologii săi din Arabia saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain şi Egipt.

 

”Această reuniune reflectă voinţa celor patru ţări de a-şi consolida coordonarea şi de a-şi arăta unitatea în privinţa viitoarelor relaţii cu Qatarul”, a subliniat Ministerul egiptean de Externe, anunţând întâlnirea de la Jeddah. Cele patru ţări arabe şi-au întrerupt în iunie relaţiile diplomatice cu Doha, acuzând emiratul că susţine grupări islamiste radicale şi că nu se distanţează suficient de Iran, rivalul Arabiei Saudite.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22