Dragnea evaluează din nou Guvernul, după ce el și Tudose au făcut declarații contradictorii

E.b. | 17.07.2017

Liderii coaliţiei de guvernământ (PSD/ALDE) se întâlnesc azi, la Parlament, cu premierul Mihai Tudose, pentru evaluarea săptămânală a activităţii Executivului. Pe agenda discuţiilor se află şi subiectul impozitului pe cifra de afaceri, dar și şi cel al apropiatei rectificări bugetare.

Pe aceeași temă

 

 

 

Întâlnirea vine după declaraţii contradictorii ale prim-ministrului şi ale liderului PSD.

 

Şedinţa coaliţiei va începe la ora 12.00, la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Este a doua întâlnire de la instalarea Guvernului Tudose, când s-a decis că, în măsura posibilităţilor, liderii coaliţiei se vor întâlni săptămânal pentru a evalua activitatea Executivului. Precedenta reuniune a avut loc săptămâna trecută, conform News.ro.

 

Luni se va discuta şi despre impozitul pe cifra de afaceri, după declaraţiile contradictorii ale lui Mihai Tudose şi Liviu Dragnea pe acest subiect. Tudose afirma, după discuţiile avute la Bruxelles, că acest impozit nu va mai fi aplicat.

 

Am reiterat, din nou, foarte ferm, că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ceea ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de 3%”, a declarat prim-ministrul.

 

Dragnea a spus, vineri, că nu vrea să comenteze declaraţiile premierului MIhai Tudose pe tema retragerii iniţiativei privind impozitul pe cifra de afaceri, considerând că şeful Executivului, când vorbeşte, "ştie ce vorbeşte" şi este rezultatul unei analize.

 

"Nu ştiu ce a declarat premierul şi nu vreau să comentez, că pot fi nuanţe", a spus Dragnea, întrebat despre declaraţiile lui Tudose.

 

El a spus că Mihai Tudose ştie despre ce vorbeşte şi totul este bazat pe analize. "Mie mi se pare foarte important că premierul Tudose, când vorbeşte, cam ştie şe vorbeşte. Dacă face o afirmaţie înseamnă că e bazată pe o analiză", a spus el.

 

Liderul PSD a spus că analizele pe acest subiect nu sunt încă definitivate.

 

Un alt subiect de discuţie va fi rectificarea bugetară, pregătită de Guvern pentru această vară.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22