Pe aceeași temă
Dragnea a găsit o justificare pentru care trece plata contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului: pentru că "statul român ne fură". Ce omite să spună Dragnea, în telenovela jucată luni despre statul care "ne" fură, este că această plată va face ca măririle de salarii - şi promise şi amânate - să se piardă în gaura neagră a creşterii contribuţiilor sociale, pentru că angajatul va prelua de la angajator, integral, această responsabilitate, ceea ce-i va diminua veniturile. El a făcut şi un abil joc de glezne între plata propriu-zisă (care-i va reveni angajatului) şi cel care va merge fizic şi va face plăţile (angajatorul), dând asigurări, cu ipocrizie, că nu va pune oamenii pe drumuri. Nu, doar îi va face mai săraci. Pentru că, în aceste condiţii, măririle fantomatice şi iluzorii de salarii nu doar că se vor pierde în acest transfer, dar uneori se va ajunge la o diminuare a câştigurilor angajatului. De altfel, cu seninătate, Dragnea a recunoscut că vor creşte contribuţiile angajatului la sănătate şi pensii: "Acum contributia pentru fondul de pensii si pentru sanatate au (sic!) niste valori, ele vor fi mai mari. (...) Contributia la pensii va merge pana la 25% si la sanatate 10%". Aşa se numeşte creşterea asupra căreia nu a avertizat în programul de guvernare: "nişte valori" pe care le au contribuţiile acum. Şi care "vor fi mai mari".
"Acum exista trei valori in interiorul unui salariu: salariul net, salariul brut, care e mai mare decat cel net si, peste, este suma care reprezinta cheltuiala totala a angajatorului. Pana la salariul brut se platesc contributiile pentru angajat. Intre salariul brut si cheltuiala totala a angajatorului exista contributiile pe care le plateste firma, dar in contul cui, si parerea mea, am spus-o din campanie, am spus-o si acum, ca aici statul roman ne fura. Si ce este de la salariul brut pana la cheltuiala totala a angajatorului vor fi platite tot de firma, dar in contul angajatului. Salariul brut devine egal cu cheltuiala totala a angajatorului", a spus Dragnea citat de Ziare.com.
Acesta a subliniat ca nu se pune problema ca vreun cetatean roman sa-si plateasca singur CAS si CASS, in conditiile in care firmele vor avea aceasta obligatie, urmand ca angajatul sa aiba contributiile mai mari la sanatate si la pensii.
"Nu se pune problema ca vreun cetatean roman angajat undeva sa mearga singur sa-si plateasca singur contributia CAS si CASS. Tot angajatorul, tot firma va face aceste plati.
Da, le vom face in contul angajatului, adica angajatul va avea o contributie la sanatate si o contributie la pensie mai mare, dar nu el va face acest ordin de plata, ci tot firma. Pentru ca au aparut informatii ca vor merge oamenii la ANAF. Nu este adevarat", a explicat presedintele Camerei Deputatilor.
Liderul PSD a subliniat ca "plateste firma contributia in contul angajatului, pentru ca se vorbea ca se muta in sarcina angajatului".
"Acum contributia pentru fondul de pensii si pentru sanatate au niste valori, ele vor fi mai mari. Asta inseamna ca in contul fiecaruia dintre noi, atat la pensii cat si la sanatate vor fi sume mai mari pe care le vor plati efectiv firma, dar in contul nostru, pentru noi. Contributia la pensii va merge pana la 25% si la sanatate 10%", a completat Liviu Dragnea.