Autorităţile locale, obligate să identifice copiii neimunizaţi împotriva rujeolei

Dora Vulcan | 17.07.2017

Autorităţile locale vor trebui să identifice copiii cu vârste între nouă luni şi nouă ani - grupele de vârstă cele mai afectate de epidemie - care nu au fost vaccinaţi, dar şi locurile în care aceştia vor fi imunizaţi, în cazul în care în localităţile respective nu sunt unităţi medicale, transmite News.ro.

Pe aceeași temă

 

 

În cazul în care localităţile sau zonele respective nu au medici, vor participa voluntari. 

 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog spune că ministerul pe care-o conduce va evalua o dată la două săptămâni gradul de implicare a autorităţilor locale în fiecare judeţ, iar acolo unde sunt în continuare probleme vor fi luate măsuri, transmite sursa citată.

 

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România până la data 14 iulie este 8.017. Au fost  înregistrate 31 de decese, dintre care 8 în judeţul Timiş, 6 în judeţul Arad, 6 în judeţul Dolj, 3 în judeţul Caraş Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galati, Mureş şi Bucureşti.

 

Rujeola s-a extins în 41 de judeţe din 30 septembrie 2016, când a fost declarată epidemia şi până în 14 iulie 2017.

 

Cele mai afectate judeţe, cu peste o mie de cazuri de rujeolă fiecare sunt Timiş (1.214 cazuri) şi Caraş-Severin (1.109 cazuri). Un al treilea judeţ, Arad, are 999 cazuri confirmate.

 

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22