Cum va profita Bucureștiul de Iniţiativa celor Trei Mări?

Summit-ul organizat la începutul lui iulie sub umbrela Iniţiativei celor Trei Mări (ITM) a fost considerat drept un succes ră­su­nă­tor la Varșovia. Puțini sunt cei care pot con­testa acest lucru, mai ales din punc­­tul de vedere al impactului afirmării regio­na­le: au participat 12 șefi de state din Eu­ropa Centrală, de Sud-Est și de Nord, că­rora li s-a alăturat președintele SUA. Ca­re este rolul Iniţiativei? În declarația finală co­mu­nă se precizează că „ITM este o plat­formă utilă care contribuie la o Uniune Euro­peană eficientă și coezivă. Dezvol­ta­rea cooperării între statele celor trei mări [Adriatică, Baltică şi Neagră – n. red.] este o contribuție la dezvoltarea întregii Uni­uni“. Așadar, ITM este mai întâi de toate o inițiativă din interiorul UE. Iată reali­ta­tea de la care ar trebui să plecăm în ana­liza întregului demers.

Format subregional de economie politică

ITM este o platformă informală la nivelul președințiilor celor 12 state membre. Por­nind de la sloganul summit-ului – conec­ti­vitate, schimburi comerciale și comp­le­mentaritate –, ITM își propune a fi un alt mod de a dezvolta proiecte în interiorul UE. Așadar, nu vorbim despre o orga­ni­za­ție interguvernamentală care vrea să înlo­cuiască sau, cu atât mai mult, să sub­mi­neze vreo instituție a UE, ci mai degrabă să eficientizeze formatele bi- sau multi­la­te­rale subregionale la nivelul UE. Platforma ITM nu are un secretariat și nici birocrație proprie, cu toate consecințele operaționale care ar rezulta, ci își propune să utilizeze re­sursele politice și organizaționale ale pre­ședinților în tandem cu guvernele sta­te­lor membre. ITM este mai degrabă un exercițiu de coordonare în interiorul sta­telor membre UE participante, acolo unde nu întotdeauna guvernele și președințiile UE au aceeași culoare politică.

De exemplu, se încearcă evitarea unor pro­cese birocratice îndelungate și greoaie de susținere a proiectelor precum sunt ade­sea cele finanțate de la Bruxelles. Se vrea mai degrabă un transfer de bune practici din sfera afacerilor și dezvoltarea cola­bo­rării cu domeniul privat în sensul cel mai larg. Timpul scurt și eficiența imple­men­tării sunt esențiale. Dar formatul este via­bil mai degrabă pentru proiecte medii și mici, pe o piață de 100 de milioane de lo­cuitori ai UE.

Proiectele mari nu ar putea fi realizate fă­ră participarea UE, a nucleului său dur (statele membre avansate economic) și a SUA și, poate, chiar a Chinei. În acest con­text, participarea SUA la summit a fost foar­te importantă, accentul fiind în spe­cial pe proiectele energetice, în contextul construcției celor două terminale LNG la Marea Baltică (Świnoujście) și Marea Adriatică (Insula Krk). Se știe însă că ase­menea proiecte sunt foarte greu de rea­lizat în Marea Neagră, din motive de se­cu­ritate și costuri ridicate, nemaivorbind des­pre relativa siguranţă energetică a României pe termen mediu. Celălalt cu­vânt cheie pentru proiectele mari a fost in­frastructura și viteza conectivității teres­tre între capitalele statelor ITM și nodurile de transport din regiune. Spre exemplu, viteza de deplasare cu trenul de la Zagreb la Viena este la nivelul epocii când Croația era parte a Imperiului Austro-Ungar. Ace­leași triste asocieri pot fi făcute și pentru o călătorie cu trenul din București la Bu­da­pesta sau de la Varșovia la Viena. În ace­lași timp, o conexiune terestră rapidă (ca­le ferată sau autostradă) între Gdansk și Constanța, care ar lega Marea Baltică de Ma­rea Neagră, ține de domeniul SF.

Noile priorități vs. vechile mentalități

În culisele dezbaterilor dintre experți la care au participat și unii dintre președinții din regiune, o temă recurentă a fost su­pri­marea vechilor mentalități construite pe dezbinare, comportament introvertit și mi­tologii politice exclusiviste. Unii ob­ser­va­tori au atras atenția asupra rolului con­troversat pe care ar putea să-l joace par­ti­ciparea preşedintelui Trump la summit. Însă, în realitate, prezența lui Trump la sum­mit-ul ITM a fost o binecuvântare și, totodată, un handicap de imagine, pe fun­da­lul iliberalismului manifest al guver­nu­lui de la Varșovia. Președintele Trump a re­formatat summit-ul ITM într-unul „12+1“, iar discursul său nu a făcut decât să ridice ștacheta la cel mai înalt nivel politic posibil. Principala temere a Var­șo­viei a fost reacția Berlinului, care încă nu are o poziție clară față de ITM și nici o simpatie deosebită pentru Trump. De exem­plu, președintele Cehiei nu a fost pre­zent la summit, ceea ce nu înseamnă nea­părat că Cehia este mai puțin interesată de beneficiile Inițiativei, ci că Cehia a pre­ferat să stea la o anumită distanță pentru a nu supăra Berlinul, în special în ches­tiuni legate de dezvoltarea infrastructurii energetice în regiune.

În ceea ce privește Austria, stat care joacă mai degrabă în „liga statelor vestice“, atât ca nivel de dezvoltare, cât și din per­s­pec­tiva credințelor politice, rolul ei este im­portant geografic, economic, precum și al identității istorice. Geografic, Austria face legătura între Croația și, deci, Marea Adria­tică, și restul membrilor ITM. Economic, Aus­tria este un investitor major în multe dintre statele Europei Centrale, iar Viena este un hub de transport regional. Toto­dată, Austria rămâne sursa istorică a unei identități regionale prin prisma moștenirii imperiale.

Bucureştiul, gazda summit-ului din 2018

Imediat după summit, una dintre în^­tre­bă­rile recurente la Varșovia a fost ce va reu­și România să livreze la următorul summit ITM? Va putea România să mențină vizi­bi­litatea plaltformei la nivelul atins de Var­șovia? În mod cert, România va imprima o culoare proprie unui eveniment de la care la Varșovia și Zagreb așteaptă lucruri concrete, precum o complexă suită de eve­nimente conexe (de la dialogul cu com­pa­niile private și publice la cel cu societatea civilă).

Dacă primul summit ITM a fost o decla­rație de intenție, atunci cel de-al doilea, de la Varșovia, a fost o declarație a ambi­ții­lor regionale, atât la nivel individual de state membre din Europa Central-Estică, cât și la nivel colectiv. Au existat voci în tim­pul summit-ului care sugerau că pre­zența lui Donald Trump ar putea diviza UE. Este mai degrabă o speculație, căci în­tr-un final Inițiativa va fi ceea ce vor vrea statele membre să fie. Prezența lui Donald Trump a fost pentru summit mai degrabă o încercare de a atrage atenția asupra Eu­ropei Centrale și de Est din punctul de ve­dere al economiei politice a subregiunii. ITM fie se va transforma rapid într-un exer­cițiu anual de egoism național, exem­ple din trecutul recent sunt destule, fie va multiplica posibilitățile de cooperare, co­nexiune și dezvoltare accelerată.

Parteneriate strategice

Pentru România, 2018 va fi un an cu o încărcătură identitară aparte. 1918 este nu doar anul Marii Uniri, dar și cel în care Ro­mânia a devenit un stat central-european, prin unirea cu Transilvania. Începând cu 1990, Bucureștiul a privit în permanență cu invidie la platforma Gupului de la Vi­șegrad (V4), din care a fost exclusă din motive mai degrabă subiective. ITM ar fi o ocazie clară de a repara parțial această ne­dreptate și de a pune în valoare iden­ti­tatea central-europeană a României. Ast­fel, Bucureștiul ar putea să ofere propria formulă de „12+1“, însă nu cu Donald Trump vedetă a summit-ului, așa cum a fost cazul Poloniei, ci cu Angela Merkel sau, de ce nu, și cu Emmanuel Macron (deci o propunere de „12+2“). Nu ar fi doar un exercițiu de imagine. România este unul dintre statele estice cu cele mai bune re­lații politice cu Berlinul și cu un par­te­neriat strategic cu Franța, care încă aș­teaptă să fie dezvoltat. Mai mult, aceste două state sunt și trebuie să fie princ­i­palele surse de finanțare a proiectelor eco­nomice prevăzute de ITM. Ar fi o invitație de a sta la masă încă o dată și de a oferi ce are Europa Centrală și de Est mai bun – resurse umane și ambiția de a se dezvolta economic.

Și, dacă vorbim de parteneriate strategice, atunci ar fi cazul ca atât Bucureștiul, cât și Varșovia să reanime parteneriatul stra­tegic, care este dominat de dialogul pe apă­rare și securitate pe Flancul Estic al NATO. În ITM, România și Polonia sunt cele mai mari state. Ele dețin împreună aproape două treimi din populația regiu­nii. Dialogul pe securitate și apărare între cele două țări este un excelent început, dar nu mai poate servi drept exemplu de dezvoltare a relației bilaterale, percepută de majoritatea cunoscătorilor ca fiind mai degrabă subdezvoltată. De exemplu, di­men­siunea dialogului din sfera civilă, think-tank-uri sau expertiză nu a cuno­s­cut o continuare după modestul Forum Ci­vic Româno-Polonez din septembrie 2013. Summit-ul de la București ar fi o exce­lentă ocazie de a reînvia această platformă bilaterală.

Următoarele președinții ale Consiliului Uni­unii Europene sunt deținute de Esto­nia, Bulgaria, Austria și România. Toate aces­te state sunt membre ale Inițiativei. Ro­mânia are un dublu avantaj - în 2018 preia ștafeta ITM, iar în 2019 va deține pre­ședinţia Consiliului UE. Rămâne o în­trebare deschisă dacă Bucureștiul va dori să identifice noi oportunități și să creeze o legătură instituțională prin prisma Ini­ția­tivei celor Trei Mări.