Europa, în flăcări: în Croația, incendiul a ajuns la Split. Muntenegru cere ajutor NATO

Dora Vulcan | 18.07.2017

Mai multe staţiuni din Croaţia şi Muntenegru, locuri preferate de mulţi români pentru vacanţă, sunt în flăcări.

Pe aceeași temă

 

 

 

În Croaţia, focul a ajuns până în Split, al doilea oraş ca mărime al ţării. În Muntenegru, 100 de turişti au fost evacuaţi, iar autorităţile au cerut sprijin NATO.

 

Mai multe imagini puteți găsi pe pagina de Facebook a artistei croate Damira Kalajzic

 

 

 

 

 În Croaţia, focul a izbucnit la inceputul saptamanii şi a înghiţit rapid 20 de kilometri. A ajuns până în suburbiile oraşului Split. Sute de pompieri s-au luptat zi si noapte pentru ca flăcările să nu ajungă în staţiune. Turiștilor li s-a cerut să părăsească două centre comerciale când fumul a pătruns în sistemele de ventilație. Oamenii au fost sfătuiţi să nu se apropie de benzinăriile din zonă de teama unor explozii. 80 de oameni, cei mai mulţi pompieri, au fost răniţi ușor și mai multe case au fost arse, transmite televiziunea Digi 24.

 

  

Flăcările au făcut prăpăd şi în ţara vecină, Muntenegru

 

 

Sute de pompieri se luptă să stingă 27 de focare de incendiu. Arşita şi vegetaţia uscată le îngreunează misiunea. Autorităţile au apelat la statele NATO pentru a-i ajuta să stingă flăcările. 100 de turişti au fost deja evacuaţi din zonele afectate.

 

În sudul şi centrul Italiei, focul este de nestăvilit de aproape o lună. Sunt 1000 de focare de incendiu care au pârjolit sute de hectare de vegetaţie. Şi cum nu era suficient, un român a fost prins în timp ce încerca să dea foc unei liziere din unul dintre cele mai mari parcuri naţionale din Italia. Un poliţist aflat în afara serviciului l-a văzut la timp. Şi-a anunţat colegii care l-au prins.

 

 

Arşiţa îşi spune cuvântul şi în Franţa

 

 Flăcări de câţiva metri au înghiţit vegetaţia din jurul localităţii Saint-Cannat, în sudul ţării. 800 de pompieri şi cinci avioane au reuşit cu greu să stăpânească focul şi să împiedice răspândirea lui. Chiar şi aşa, 750 de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum la un loc cu anexele unor case

 

Cauzele acestor incendii sunt în mare parte necunoscute Pe Coasta Adriatică focul pârjoleşte pădurile în fiecare vară. uneori incendiile sunt provocate de turiștii neatenți, alteori sunt puse deliberat de speculanții imobiliari.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22