Dosarul Trump-Rusia: fiul lui Trump va fi audiat în Senat săptămâna viitoare

Dora Vulcan | 20.07.2017

Fiul cel mare al lui Donald Trump și fostul său director de campanie, Paul Manafort, vor fi audiați săptămâna viitoare de o comisie a Senatului Statelor Unite, în cadrul anchetei asupra implicării Rusiei în alegeri, transmite Agerpres care citează AFP.

Pe aceeași temă

 

 

 

Ei au participat la o întâlnire controversată cu o avocată din Rusia în iunie 2016, pentru a încerca sa obțină informații potențial compromițătoare despre Hillary Clinton, rivala democrată a lui Donald Trump.

 

 

De asemenea prezent la această întâlnire, Jared Kushner, ginerele și consilier apropiat al președintelui SUA, va fi audiat separat luni de Comisia pentru Informații a Senatului, cu ușile închise, a anunțat CNN, citată de Agerpres.

 

Dezvăluirea acestei reuniuni a zguduit tabăra Trump care afirmă de luni de zile că nu a existat nicio încercare de coordonare cu rușii în timpul campaniei prezidențiale din SUA.

 

Casa Albă și Kremlinul au minimalizat de asemenea miercuri importanța unei întâlniri între Donald Trump și Vladimir Putin pe marginea summitului G20 de la Hamburg, care nu a fost anunțată presei.

 

"Încă o dată, febra rusească a cuprins mass-media și toată lumea s-a grăbit să încerce să creeze o poveste care pur și simplu nu a existat", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Sarah Sanders.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22