Turcia: Continuă arestările în rândul militanților pentru drepturile omului

E.b. | 23.07.2017

Autoritățile turce au arestat sâmbătă două militante pentru drepturile omului, care fuseseră puse în libertate în această săptămână după o arestare anterioară.

Pe aceeași temă


 

Anunţul a fost făcut de organizația neguvernamentală Amnesty International, care a calificat măsura drept "crudă și retrogradă", transmite AFP, preluată de Agerpres.

Cele două militante — Nalan Erkem, membră a ONG-ului Adunarea Cetățenilor, și Ilknur Üstün, din partea Coaliției Femeilor — au fost arestate la domiciliile lor din Istanbul și Ankara.

 

Ele au fost arestate prima dată la începutul lunii iulie alături de alte opt militante pentru drepturile omului, printre care directoarea filialei turce a Amnesty International, măsura provocând indignare în mai multe țări europene.

 

Un tribunal din Istanbul a decis marți să plaseze în arest șase din aceste zece militante, sub acuzația că au comis "o crimă în numele unei organizații teroriste". În Turcia, această expresie îi desemnează cel mai adesea pe susținătorii predicatorului musulman Fethullah Gülen, care trăiește în exil în SUA și pe care Ankara îl acuză de organizarea tentativei de lovitură de stat din 15 iulie anul trecut, și pe separatiștii kurzi din PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

 

Celelalte patru militante, inclusiv Nalan Erkem și Ilknur Üstün, au fost puse în libertate sub control judiciar în aceeași zi. Un nou mandat de arestare a fost însă emis vineri, în urma unui apel al Parchetului. Erkem și Üstün au fost arestate astfel pentru a doua oară, dar soarta celorlalte două militante nu este cunoscută

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22