Trump trebuie sa ceara voie Congresului ca sa ridice sanctiunile impotriva Rusiei

E.b. | 26.07.2017

Camera Reprezentantilor a aprobat in mod covarsitor o noua lege a sanctiunilor impotriva Rusiei. Nu este clara pozitia presedintelui Trump vizavi de aceasta lege, el avand posibilitatea de a o semna sau de a o bloca prin veto.

Pe aceeași temă

 

 

Legea il va forta pe presedintele Trump sa obtina aprobarea congresmenilor inainte de o posibila relaxare a sanctiunilor impuse Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea, sprijinirea rebelilor prorusi din Donbas si implicarea in alegerile prezidentiale din Statele Unite.

 

De asemenea, aceasta lege este considerata esentiala pentru ca congresmenii sa poata impuna in mod direct noi sanctiuni impotriva Rusiei, fara sa depinda de presedintele de la Casa Alba.

 

Aceasta lege trebuie sa treaca in continuare de camera superioara a legislativului, unde senatorii sunt impotmoliti in dezbaterea legii de abrogare a Obamacare si incearca sa elimine toate obstacolele procedurale inainte de intrarea in vacanta de vara a Congresului, informeaza Reuters.

 

Nu este clara pozitia presedintelui Trump vizavi de aceasta lege, miliardarul avand posibilitatea de a o semna sau de a o bloca prin veto, dand un semnal puternic al apropierii ingrijoratoare fata de liderul Rusiei, Vladimir Putin.

 

"In timp ce presedintele sustine sanctiuni dure impotriva Coreei de Nord, Iranului si Rusiei, Casa Alba va evalua legislatia adoptata de Camera Reprezentantilor si asteapta ca forma finala a legii sa ajunga pe biroul presedintelui Trump", a declarat noua purtatoare de cuvant de la Casa Alba, Sarah Huckabee Sanders.

 

De asemenea, legea sanctiunilor vine intr-un context extrem de complicat, in timp ce congresmenii investigheaza posibilele interferente ale Rusiei in alegerile prezidentiale din Statele Unite si presupusele contacte dintre asociatii campaniei Trump si agentii Kremlinului, care ar fi actionat in favoarea republicanului Donald Trump.

 

**********************

 

Congresmenii si-au demonstrat sprijinul covarsitor pentru aceasta lege, care impune sanctiuni si impotriva regimurilor de la Teheran si Phenian, votand 419 "pentru" si doar 3 "impotriva" in sesiunea din Camera Reprezentantilor.

 

Asta inseamna ca exista o sustinere bipartizana pentru impunerea de noi sanctiuni Rusiei, in ciuda pozitiei presedintelui american, care vrea sa mentina controlul complet asupra sanctiunilor impuse la nivel international de catre Statele Unite.

 

Senatorii au adoptat deja o versiune initiala a acestei legi, care s-a bucarat de o sustine aproape unanima in camera superioara a Congresului.

 

Camera Reprezentantilor a adaugat sanctiunile impotriva regimului nord-coreean, dupa ce senatorii nu au reusit sa avanseze legea intr-o sesiune din luna mai. Congresmenul Ed Royce a explicat ca cele trei tari incluse in legea sanctiunilor isi destabilizeaza vecinii si ameninta interesele vitale ale SUA.

 

Insa, senatorii sunt nemultumiti de sactiunile impotriva regimului nord-coreean, care au fost strecurate in lege, iar presedintele republican al Comisiei pentru Relatii Internationale din Senat si-a exprimat ingrijorarea ca aceasta lege a sanctiunilor nu va avea tocmai un zbor lin prin a doua camera a Congresului.

"Singurul limbaj pe care l-am acceptat a fost impotriva Iranului si Rusiei. Dupa ce au adaugat Coreea de Nord, chiar nu stiu cum vom rezolva asta", a declarat senatorul republican Bob Corker.

 

Aceasta lege a sanctiunilor a trezit ingrijorari printre aliatii din Uniunea Europeana, intrucat multe tari europene se bazeaza pe importurile de gaze naturale din Rusia.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22