Procurorul general Augustin Lazăr îi spune voalat Comisiei 2009 că-și depășește competențele

Dora Vulcan | 27.07.2017

Augustin Lazăr amintește Comisiei 2009, care va sesiza CCR pentru că Parchetul General refuză să-i înmâneze dosarul penal (altfel, clasat) al alegerilor prezidențiale din 2009, că o decizie a CCR prevede ca: ”activitatea unei comisii de ancheta nu are nicio tangenta cu o ancheta judiciara”.

Pe aceeași temă

 

 

 

”Ministerul Public este preocupat de respectarea principiului cooperării loiale între instituțiile și autoritățile statului și nu are intenția de a sfida alte instituții, în pofida speculațiilor sau interpretărilor emoționale lansate în spațiul public.

 

Solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 este în analiză, urmând să fie clarificată în perioada următoare. Cererea ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, având în vedere specificul activității judiciare.

 

Ma mult, la paragraful nr. 38 din Decizia Curții Constituționale nr. 430 din 21 iunie 2017 se prevede că: “activitatea unei comisii de anchetă nu are nici o tangență cu o anchetă judiciară” - a scris procurorul general Augustin Lazăr pe pagina de Facebook al Parchetului General. 

 

 

 

 

 

 

Background

 

 

  • Disperare la Comisia 2009: procurorul general, acuzat de încălcarea jurământului de credință

 

 

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a trimis o scrisoare procurorului general Augustin Lazăr în care îi cere să pună la dispoziţia comisiei copia dosarului referitor la acest scrutin.  

 

 

 

 Comisia îl acuză pe Lazăr că prin refuzul iniţial încalcă şi Constituţia, şi jurământul de credinţă, şi legea 544/2001.

 

 

 ”Este practic o somaţie către procurorul şef, procurorul general, prin care, practic, demontăm toate argumentele făcute în scrisoarea trimisă către noi prin care refuză să ne furnizeze o copie a dosarului, argumentând, în drept, prin Constituţie şi legile în vigoare şi concluzionând că îşi exercită practic dreptul în mod abuziv, neexistând nicio lege care să-l împiedice să facă lucrul acesta. De asemenea, suntem de acord că nu există nici o obligaţie stipulată de lege, dar în virtutea colaborării dintre instituţii, atât şi noi cât şi dânşii fiind instituţii publice şi având scopul comun aflarea adevărului, trebuie să conlucrăm împreună", a declarat înainte de trimiterea scrisorii Oana Florea, preşedintele comisiei de anchetă pentru Agerpres.. 

 

 

Ea spune că în scrisoare vor fi demontate "punct cu punct" argumentele procurorului general din prima scrisoare, membrii comisiei invocând Constituția României, articole din Codul de Procedură Penală și legea 544/2001 privind regimul public al informațiilor de interes public, precum și deciziile CCR 411/2017 și 428.

 

"O concluzie este că nu există niciun text de lege care să interzică să pună la dispoziția comisiei parlamentare de anchetă un dosar care a fost clasat, deoarece nu mai există cursul urmăririi penale despre care dânsul face referire acolo. Urmărirea penală s-a încheiat", a adăugat Oana Florea.

 

Ea a precizat că scrisoarea va fi transmisă procurorului general în cursul zilei de miercuri.

 

Parchetul General a respins, în 14 iulie, solicitarea inițială a comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 de punere la dispoziție în copie a dosarului deschis în urma afirmațiilor lui Dan Andronic și care viza scrutinul.

 

"Astfel cum se menționează și în Decizia Curții Constituționale a României nr. 45/1994 și Decizia nr. 317/2006, în lipsa unor raporturi de drept constituțional, documentele deținute de alte autorități publice decât Guvernul și organele administrației publice — chiar și în situația în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activității Comisiei parlamentare — nu pot fi transmise acesteia. In plus, Codul de procedură penală prevede în mod expres și limitativ persoanele care au acces la dosar și care pot obține fotocopii, comisiile parlamentare neregăsindu-se printre acestea", se arată în răspunsul Parchetului general din 14 iulie.

 

În această cauză s-a dispus la 20 iulie clasarea, "întrucât faptele nu există în materialitatea lor", menționează Parchetul General.

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22