Cel puțin 48 de oameni, printre care şi un român, răniți într-un accident de tren la Barcelona

E.b. | 28.07.2017

Cel puțin 48 de persoane au fost rănite, cinci dintre ele grav, într-un accident în care a fost implicat un tren de navetiști în Barcelona, a informat vineri serviciul de urgență catalan

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Un român a fost rănit în accidentul feroviar produs vineri în Barcelona, Are răni uşoare şi a fost internat într-un spital, anunţă MAE.

 

Accidentul s-a produs în momentul în care trenul intra în gara Francia, din centrul Barcelonei, relatează cotidianul spaniol El Mundo, preluat de Agerpres.

 

Potrivit El Mundo, trenul plecase din localitatea San Vicente Calders (Tarragona) și s-a izbit la ora locală 07:05 de un tampon feroviar amplasat la un capăt de linie din gara Francia, potrivit primelor estimări.


La locul accidentului s-au deplasat șase unități de urgență din cadrul Sistemului de Urgențe Medicale (SEM). Serviciile de protecție civilă au anunțat că a fost activată alerta Ferrocat, planul de urgență feroviară. Ferrocat le-a recomandat locuitorilor din Barcelona să evite gara Francia

 

 


 

 

Consulatul General al României la Barcelona are în atenție accidentul feroviar produs vineri în această localitate și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare privind existența unor cetățeni români printre victime.

 

"Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară", arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform Agerpres.

 

Consulatul General al României la Barcelona monitorizează cazul și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări, precizează MAE.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22