Vicepremierul rus Dmitri Rogozin cere măsuri dure şi precise împotriva României

E.b. | 29.07.2017

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunţat din nou ceea ce el numeşte "cascadoria ruşinoasă" a autorităţilor române, care au interzis tranzitul avionului său. El cere o analiză a Moscovei asupra incidentului, urmată de "măsuri dure de retorsiune" împotriva României.

Pe aceeași temă

 

 

Dmitri Rogozin, vicepremierul Rusiei, revine la ceea ce el numşte acţiunea "ruşinoasă" a Bucureştiului şi cere "măsuri dure" contra României


"Tonul aspru al afirmaţiilor mele reflectă emoţiile pe care le-am avut în legătură cu ce li s-a întâmplat pasagerilor avionului nostru", susţine Dmitri Rogozin, citat de site-ul agenţiei TASS, conform Mediafax.


"Cei mai mulţi pasageri reveneau acasă. M-am deplasat de fiecare dată în Republica Moldova cu avioane comerciale ruse. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă şi măsuri dure şi precise de retorsiune", susţine vicepremierul Rusiei.


"Ţările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. Erau destul de mulţumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorinţa noastră de a fi liberi şi puternici. Iar modul nostru de a fi liberi şi puternici va fi cea mai bună reacţie la sancţiuni şi la acţiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave", a insistat Rogozin.

 


Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia şi Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Avionul rus alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relaţie tensionată.

 

Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, şi cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.

 

Dmitri Rogozin a denunţat interdicţia de survol decisă de România, acuzând autorităţile române de periclitarea vieţilor pasagerilor aflaţi în avionul cu care se deplasa, transmiţându-le autorităţilor române să se aştepte la o ripostă. "Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei şi copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Aşteptaţi-vă la o ripostă, ticăloşilor!", a transmis Rogozin prin Twitter.

 

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a denunţat o campanie menită să distrugă relaţiile moldo-ruse, acuzând că un deputat român, Constantin Codreanu, a organizat protestele de la Aeroportul Chişinău faţă de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Igor Dodon, un politician prorus, a avertizat, în contextul interdicţiei de survol impusă de România vicepremierului rus Dmitri Rogozin, că Partidul Democrat moldovean (aflat la guvernare) şi "unionişti" pregătesc pentru R.Moldova, cu susţinerea Occidentului, un scenariu de genul celui din Ucraina.

 

Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o "provocare intenţionată" care a periclitat pasageri şi care va afecta "grav" relaţiile bilaterale, a avertizat Ministerul rus de Externe, care a prezentat o notă de protest şi a cerut explicaţii.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22