Olguta Vasilescu: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului, maxim 1.800 de euro pe lună

E.b. | 31.07.2017

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la Antena 3, că Guvernul va "intra cu celeritate” şi în ce privește indemnizaţiile pentru creşterea copilului.

Pe aceeași temă

 

Acestea vor fi plafonate  la un maximum de 1.800 de euro pe lună, urmând ca în aproximativ două săptămâni să fie adoptată o OUG prin care să se reglementeze această chestiune.

 

 

"Vom intra cu celeritate şi în aceste indemnizaţii. S-au lucrat deja toate variantele, am ajuns la varianta finală, în sensul că vom plafona indemnizaţia la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro, cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a spus Olguța Vasilescu, la Antena3, întrebată despre indemnizaţiile pentru creşterea copilului.

 

Chestionată în continuare când se va rezolva situaţia acestor indemnizaţii, Olguţa Vasilescu a spus că "în maxim două săptămâni vom avea proiectul de OUG”. 

 

Olguţa Vasilescu a declarat, pe 28 mai, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizaţia de creştere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă argentinianul Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro şi ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizaţie lunară de aproximativ 28 de milioane de euro.

 

În luna iulie, imediat după ce finalizăm Legea salarizării unitare vom intra cu această indemnizaţie de creştere a copilului”, a anunţat ministrul Muncii.

 

Olguţa Vasilescu a susţinut necesitatea introducerii unui plafon pentru această indemnizaţie. Ea a spus că sunt în lucru trei variante şi că se analizează introducerea unui plafon situat între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Ministrul Muncii a prezentat şi cuantumul celor mai mari 12 indemnizaţii aflate în plată, de peste 40.000 de lei, cea mai mare fiind de peste 159.000 de lei.

 

De la lună la lună cresc aceste sume, pentru că au prins care e ideea şi încep să facă tot felul de jonglerii”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu, ea precizând că au fost cazuri în care s-a constatat că unele sume sunt necuvenite.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22