Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


SUA, sancţiuni împotriva preşedintelui Maduro, după scrutinului controversat din Venezuela
I.G. - - - -
2017-08-01
International
0

Washingtonul l-a catalogat luni seara drept un ”dictator” pe preşedintele Nicolas Maduro şi i-a îngheţat activele financiare din Statele Unite, ca parte a sancţiunilor implementate în urma scrutinului controversat pentru înfiinţarea unei Adunări Contituante în Venezuela, transmite BBC.

 

Sancţiunile vor interzice firmelor şi persoanelor fizice din Statele Unite să aibă legături de afaceri cu Maduro. ”Alegerile ilegitime de ieri (duminică - n.r.) confirmă faptul că Maduro este un dictator, care nesocoteşte voinţa poporului venezuelean”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.

 

Această acţiune vine după ce Trezoreria SUA a impus săptămână trecută sancţiuni împotriva a 13 foşti şi curenţi oficiali venezueleni, într-o încercare de a-l determina pe Maduro să renunţe la planurile organizării unui scrutin pentru înfiinţarea unei Adunări Constituante - un organ legislativ suprem, care urmează să fie controlat de puterea prezidenţială de la Caracas.

 

Printre cei vizaţi de primul val de sancţiuni se numără atât ministrul de Interne, precum şi şeful Armatei Venezuelei. ”Cine se cred imperialiştii ăia din Statele Unite: Sunt guvernul lumii?”, a răspuns Maduro. De asemenea, acesta a acuzat că sancţiunile sunt ”ilegale, impertinente şi fără precedent”.

TAGS : sua maduro venezuela scrutin statele unite
Mai multe din International
Comentarii
Total 0 comments.
2009
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.