Bătălia pentru democrația poloneză

“Puterea din Polonia ne transportă în timp şi spaţiu, în sens politic: înapoi în timp şi înapoi spre Est”. Nimic nu rezumă mai bine situaţia din fostul satelit sovietic decât avertismentul lui Donald Tusk, ex-premier polonez şi actual lider al Consiliului European. Pentru că, în ciuda ameninţărilor Europei, protestelor din interior, istoriei, Polonia pare dispusă să facă pasul de netrecut înapoi şi să arunce la gunoi valori democratice pe care s-a angajat să le respecte în momentul aderării la UE.

În ultimele săptămâni, puterea conservatoare polonă (PiS – Dreptate și Justiție) a trecut rapid prin Parlament (unde are majoritatea) o serie de legi care șterg cu totul separaţia puterilor executivă și judecătorească şi aduc justiţia sub controlul guvernului şi al majorităţii ultraconservatoare. Problema nu datează de azi, de ieri, ci din 2015, de când PiS a preluat majoritatea. De atunci, statul de drept (şi în special puterile Curţii Constituţionale şi ale mass-media şi libertăţii de exprimare) a fost restrâns pas cu pas. Abia recent însă, UE a reacţionat aşa cum trebuia s-o facă demult. Sâmbătă, Polonia a intrat în procedură de infringement pentru una dintre legile care atentează la independenţa justiţiei, în timp ce pentru celalte două legi (trecute prin Parlament, oprite în ultimul moment de preşedinte) există un avertisment clar că, dacă va merge mai departe, va avea de-a face cu “opţiunea nucleară” a UE – articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, respectiv suspendarea dreptului său de vot în Consiliul European. Paşii pentru pedeapsa care nu a fost încă niciodată aplicată de UE sunt greoi: prima dată e nevoie de avertisment formal (pentru care e nevoie de majoritate de patru cincimi din statele membre), apoi de o procedură legală complexă şi în fine, de unanimitate în cadrul Cosiliului. Această unanimitate nu se va întâmpla prea curând, având în vedere că “tovarăşul de tactică” al conservatorilor poloni, premierul ungar Viktor Orban, certat el însuşi cu valorile democratice, a promis apăsat că va proteja Polonia de “inchiziţia UE” şi îşi va exprima dreptul de veto.

Ce anume a escaladat confruntarea cu Bruxelles-ul? Pachetul de trei legi apărat până în pânzele albe de partidul lui Jaroslaw Kaczynski (care nu are vreo funcţie executivă, dar este liderul de facto al Poloniei) are un scop clar: controlul Justiției. Prima lege dă ministrului Justiţiei dreptul de a demite şi numi şefii tribunalelor inferioare şi de a extinde mandatul judecătorilor. O a doua lege dă politicienilor puteri sporite asupra organismului care numeşte judecătorii. A treia lege prevede necesitatea ca judecătorii Curţii Supreme să demisioneze – mai puţin cei care sunt aleşi de ministrul Justiţiei să rămână, iar succesorii lor să fie aleși de Sejm, dominat de PiS (cu alte cuvinte, cei imparțiali să fie înlocuiți cu loialiști). Or, Curtea Supremă este cea care confirmă rezultatele alegerilor parlamentare și prezidențiale, ceea ce ar da control ultraconservatorilor nu doar asupra Curții, ci și asupra rezultatelor la următoarele alegeri!

Un pas înapoi de formă

După opt zile de proteste în Polonia, preşedintele Andrzej Duda a anunţat veto pe două din aceste legi – a doua şi a treia. E prima dată când Duda se opune în vreun fel propriei sale familii politice. Şi e probabil un gest de faţadă, pentru a potoli protestele şi Bruxelles-ul. În primul rând pentru că acelaşi preşedinte a explicat că, în decurs de două luni, va veni cu propria sa versiune a legilor – ceea ce înseamnă că ele pot intra din nou în circuitul legislativ cu modificări minime. Apoi, pentru că atât partidul majoritar, cât şi guvernul de la Varşovia au replicat Uniunii Europene că vor merge înainte cu “schimbările de care e nevoie pentru un sistem care nu a mai fost reformat din vremea comunismului” şi că organizarea sistemului legal e strict treaba internă a Poloniei. De altfel, s-a mers deja până la acuzaţii grave (“CE se preface că are competenţe acolo unde nu le are”; “guvernul nu va fi convins de şantajul, amenințările și intimidările UE să renunțe”) și jigniri personale - ministrul polonez al Justiţiei l-a sfătuit pe vicepreședintele CE, olandezul Frans Timmermans, să lase deoparte apucăturile colonialiste ale țării sale şi să înceteze să-i mai trateze cu aroganţă pe polonezi şi pe politicienii lor, care “merită respect”.

În lipsă de instrumente coercitive și punitive şi de un sistem legal unificat, Uniunea Europeană încearcă din nou să facă balet diplomatic cu Varşovia. A aşteptat să vadă care legi vor fi aprobate, a menţinut ameninţarea articolului 7 şi a găsit hachiţa legală pentru infringementul pe legea semnată de preşedintele Duda, cea care se referă la înlocuirea şefilor de tribunale inferioare. În scrisoarea legală trimisă Varşoviei imediat după publicarea legii în Monitorul Oficial, Comisia Europeană motivează că există îngrjorări legale privind discriminarea de gen din actul legislativ (care stabileşte vârsta de pensionare pentru judecătorii de sex feminin la 60 de ani, în timp ce judecătorii – bărbaţi pot rămâne până la 65) şi puterile discreţionare acordate ministrului Justiţiei. Cazul aduce cu faimoasa arestare a lui Al Capone, închis în cele din urmă pentru evaziune fiscală. Polonia are acum termen-limită o lună să răspundă.

Există însă toate semnele că erodarea democraţiei poloneze nu se va opri aici. Kaczynski nu doar că a promis că reforma judiciarului va fi dusă la bun sfârşit și că va fi una “radicală”, dar a promis şi legislaţie care să pună la punct mass-media private (după ce le-a politizat deja pe cele de stat). Aroganţa faţă de Bruxelles vine şi din faptul că partidul de guvernământ ştie că are susţinerea păturii de mijloc poloneze și pe cea a populației din orașele mici şi că Uniunea are prea puţine pârghii pentru statele indisciplinate, așa cum a dovedit-o deja cazul Ungariei. Soluţia poate veni tot din interior : propriul electorat. Sondajele realizate după adoptarea legilor și după cele opt zile de proteste arată că cele două partide liberale principale ar surclasa PiS (35% față de 32%) la următoarele alegeri (2019) dacă ar candida împreună. Șansele ar putea fi îmbunătățite și de o eventuală candidatură a liderului Consiliului European, Donald Tusk, al cărui mandat european se termină în 2019. Situația explică în bună parte și graba autorităților de a adopta legislația. Până în 2019 e un termen scurt pentru puterea poloneză de a-și asigura toate instrumentele necesare supravieuirii politice, dar suficient de lung pentru ca democrația să fie schingiuită iremediabil și în Polonia, și în alte părți ale Europei de Est. Până la proba urnelor așadar, este esențială o poziție fără echivoc a UE, Statelor Unite, dar și a liderilor statelor europene importante, care până acum au reacții anemice sau au tăcut convenabil.