Imobil al lui Papalekas, Regele imobiliarelor, varianta Bucureștiului pentru sediul AEM

I.g. | 01.08.2017

Bucureştiul şi-a depus oficial candidatura pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului, iar în flimul de prezentare, este recomandat drept unul dintre cele mai sigure, dar și atrăgătoare oraşe din UE. Proprietatea imobiliara propusa pentru a gazdui AEM este detinuta de Netron Investment SRL, firma controlata de Ioannis Papalekas, care detine si Cathedral Plaza.

Pe aceeași temă

 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, anunţă, marţi, pe Facebook, că România a depus oficial candidatura pentru a găzdui la Bucureşti sediul Agenţiei Europene a Medicamentului la Bucureşti, el postând şi filmul de prezentare a candidaturii ţării noastre, alături de alte 18 state ale Uniunii Europene, scrie News.ro.

 

Filmul de prezentare a fost postat şi pe pagina de Facebook a Ministerului de Externe, care spune că România este pregătită să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi să asigure o "tranziţie lină": "Bucureştiul oferă condiţii de lucru şi condiţii de viaţă sigure şi excelente într-un mediu deschis, prietenos şi divers. Bine conectat şi accesibil, Bucureştiul este centrul economic, politic şi social al României".

 

”Bine aţi venit în România, cel de-al şaptelea cel mai mare stat din Uniunea Europeană, care se bucură de perspective macroeconomice stabile. România se află pe primul loc în topul UE referitor la creşterea economică. Cu o populaţie de aproape două milioane de locuitori în Bucureşti, capitala, este cel de-al şaselea cel mai mare oraş din Uniunea Europeană, după Londra, Berlin, Madrid, Roma şi Paris. Colorat, multicultural, unul dintre cele mai atrăgătoare oraşe pentru a locui, Bucureşti este un oraş european plin de viaţă pentru o agenţie inteligentă. Un amestec de nivel de trai ridicat, chirii accesibile şi preţuri convenabile fac din Bucureşti o alegere excelentă, inteligentă”, arată prima parte a filmului de prezentare.

 

”Veţi fi încântaţi de clădirile din Belle Époque şi de arhitectura modernă. Acest oraş eclectic are multe de oferit şi este unul dintre cele mai sigure oraşe din UE - o casă primitoare pentru expaţi”, mai arată materialul video. În filmul de prezentare este precizat că ”România are o tradiţie veche în cercetarea medicală şi farmaceutică. Emil Palade, laureat român la Premiul Nobel, Ana Aslan a dezvoltat Gerovital şi a descoperit efectele antiîmbătrânire, Nicolae Paulescu - adevăratul specialist care a descoperit insulina în 1921. Viitorul arată la fel de strălucitor ca trecutul. În prezent, România este o ţară cu perspective înalte în domeniul de cercetare şi dezvoltare, având peste 30.000 de persoane care lucrează în cercetare, dintre care 18.000 sunt cercetători de top”.

 

Guvernul României a depus luni, la Comisia Europeană, dosarul de candidatură pentru relocarea, la Bucureşti, a Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM), în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. "Depunerea dosarului de candidatură înseamnă un obiectiv atins, în stadiul actual al procedurilor care vizează relocarea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului. Am încredere în şansele României de a se califica pentru această selecţie, pentru că dispunem de o expertiză substanţială în sectorul medical. Informaţiile din dosarul de candidatură susţin cu elemente concrete argumentele noastre că România este pregătită să-şi asume o astfel de responsabilitate”, a declarat premierul Mihai Tudose.

 

Amplasamentul propus de România se află în zona de nord a Bucureştiului, chiar în spatele staţiei de metrou Pipera. Agenţia Europeană a Medicamentului ar urma să fie găzduită de o clădire nouă, care va avea o suprafaţă de aproximativ 27.000 de metri pătraţi, cu un centru de conferinţe ce poate găzdui 720 de participanţi şi o excelentă infrastructură IT&C.

 

Pentru găzduirea noului sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului, care are aproape 900 de angajaţi, candidează, alături de Bucureşti, 18 mari oraşe, între care Viena, Varşovia, Bruxelles, Lille şi Bonn, mai scrie sursa citată.

 

Comisia Europeană va examina proiectele şi va trimite propria evaluare Secretariatului General al Consiliului până la 15 septembrie 2017, urmând ca hotărârea finală să fie luată în marja Consiliului Afaceri Generale din noiembrie 2017. Decizia ar urma să fie formulată în baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru având un număr egal de voturi. Statul membru care va fi selectat pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului nu va mai putea candida pentru relocarea Autorităţii Bancare Europene.

Agenţia Europeană a Medicamentului, una dintre cele mai mari şi importante agenţii europene, are, acum, sediul la Londra. Este un organism descentralizat al UE, care are ca principală responsabilitate protecţia şi promovarea sănătăţii publice, prin intermediul evaluării şi supravegherii medicamentelor destinate uzului uman.

 

Proprietatea imobiliara propusa de București pentru AEM, detinuta de firma controlata de Ioannis Papalekas

 

Guvernul a propus sa gazduiasca Agentiei Europene pentru Medicamente pe o proprietate aflata in zona de nord a Bucurestiului, chiar in spatele statiei de metrou Pipera, in cea mai aglomerata zona de birouri din Capitala. Proprietatea este detinuta de Netron Investment SRL, firma controlata de Ioannis Papalekas, cunoscut ca fiind cel mai mare dezvoltator imobiliar local, potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro. Netron Investments SRL este controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas prin compania Globalworth. Papalekas mai detine in Romania, prin alte companii, si Cathedral Plaza, mai scrie sursa citată.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22