Comandantul Bazei de Administrare din Jandarmerie, acuzat de cămătărie, a fost arestat

E.b. | 04.08.2017

Curtea de Apel București a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului Bazei de Administrare și Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, acuzat de cămătărie.

Pe aceeași temă

 

 Iniţial, Marian Corcodel, a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

 

 

 

Decizia de arestare preventivă nu este definitivă, însă este executori,e iar Marian Corcodel va fi dus în arestul Poliției Capitalei.

 

Procurorii DIICOT susțin că șeful Bazei de Administrare și Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, dădea bani cu camătă subordonaților săi, sumele ajungând și la zeci de mii de euro, cu dobânzi cuprinse între 10 și 20%. 

 

Este acuzat de cămătărie şi şantaj şi urmează să fie prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

 

Potrivit unor surse judiciare, un alt angajat al Jandarmeriei va fi cercetat sub control judiciar sub aceleaşi acuzaţii, fiind vorba despre Octavian Cristescu, fost ofiter DIPI. La percheziţii ar fi fost găsită în biroul comandantului bazei suma de aproximativ 250.000 de lei., conform News.ro.

 

Procurorii DIICOT au făcut joi dimineaţă percheziţii care au vizat un grup infracţional specializat în camătă şi delapidare. Acţiunea DIICOT s-a desfăşurat la 12 imobile din Bucureşti şi din Ilfov, şapte dintre acestea fiind sediile unor instituţii publice.

 

"La data de  03.08.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura  Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul M.A.I. – I.G.P.R. – D.C.C.O. au efectuat un număr de 12 percheziţii imobiliare (din care 7 la sediile unor instituţii publice) pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, delapidare şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet", anunţa DIICOT.

 

Conform DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că  începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, au constituit un grup infracţional organizat, acordând cu împrumut, în mod repetat,  diverse sume de bani unor debitori, percepând dobânzi considerabile.

 

De asemenea, membrii grupului sunt acuzaţi că şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22