Peste trei ore de scurt-metraje horror la Biertan

Fara Autor | 05.08.2017

2017 / 08 / 10

Pe aceeași temă

19 scurt-metraje din 15 ţări vor fi văzute la următoarea ediţie a Festivalului de Film Horror&Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 şi 13 august la Biertan, judeţul Sibiu. Filmele vor fi împărţite în trei calupuri şi vor rula de joi până sâmbătă de la ora 22.00, la cinema Vertigo.  

În puţin peste trei ore cinefilii vor face o excursie printre legendele, angoasele şi coşmarurile lumii. Vor descoperi cum e cu oamenii-ţap în Canada, până unde merge gelozia în Germania, cum se simte paranoia în Italia, şi cât de curioase sunt florile din Indonezia. Vor mai afla şi povestea unei toalete magice din Taiwan, cum se salvează o prinţesă pe repede-înainte în Olanda, dar şi cum faci rost de hârtie igienică în timpul unei apocalipse cu zombie.

 

Dintr-un total de peste 1350 de scurt-metraje înscrise, selecţionerul şi criticul de film Cătălin Mesaru a ales cu greu 19. „A fost o sarcină absolut rudă cu nebunia să aleg doar câteva scurtmetraje pentru cele trei calupuri. Au rămas extrem de multe pe dinafară. Short list-ul iniţial conţinea 135 de titluri. Din păcate, însă, niciunul dintre aceste 19 scurtmetraje nu este românesc, românii nu sunt încă frate cu horror-ul, se pare. Sper ca la anul să fac slalom prin măcar 10-20 de titluri autohtone şi să-mi pun probleme apropo de câte scurt-metraje horror româneşti sunt prea multe într-un calup”, spune Cătălin Mesaru.

 

Nu lipsesc de la Lună Plină nici petrecerile, jocurile de tip „escape room”, atelierele fantastice sau târgul de produse tradiţionale şi hand-made. Cinefilii au la dispoziţie, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar şi un camping modern.

 

Lista completă a filmelor selecţionate şi detalii despre festival găsiţi aici.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22