Tăriceanu: Comisiile decid dacă sesizăm CCR despre conflictul Ministerul Public-Parlament

I.g. | 07.08.2017

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că scrisoarea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 privind o posibilă sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la un eventual conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlament va fi transmisă Comisiei juridice şi celei pentru constituţionalitate pentru a decide paşii de urmat.

Pe aceeași temă

 

Întrebat dacă s-a discutat în şedinţa coaliţiei de guvernare despre o posibilă sesizare a CCR pe situaţia de la Comisia de anchetă, preşedintele Senatului a spus: „Am primit şi eu şi preşdintele Camerei o scrisoare din partea Comisiei parlamentare de anchetă, cel puţin la Senat pot să vă spun cum vom proceda: mâine avem Biroul Permanent, voi prezenta această scrisoare în BP şi o vom repartiza către Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate pentru a decide mai departe cum procedăm”. 

 

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat pe 27 iulie, că în cadrul şedinţei de luni a coaliţiei PSD-ALDE va discuta cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu despre posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la un eventual conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlament, după ce Parchetul a refuzat să transmită dosarul clasat care viza scrutinul prezidenţial.

 

„Am decis să avem în vedere o sesizare a preşedinţilor celor două Camere pentru ca aceştia au prerogativele pentru a sesiza CCR cu un eventual conflict juridic de natură constituţională între cele două instituţii ale statului, respectiv Ministerul Public şi Parlament pentru faptul că documentele solicitate nu au fost înmânate Comisiei parlamentare de anchetă”, a spus Oana Floarea. Ea a susţinut că este o decizie politică, motiv pentru care se va discuta în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare, scrie News.ro.

 

„Cu siguranţă se va face o discuţie, aşa cum am discutat şi cu domnul Dragnea, luni în şedinţa de coaliţie, având în vedere că este o decizie politică – se va discuta oportunitatea sesizării CCR pe confluctul juridic. Am discutat aseară cu Dragnea la telefon, mi-a spus că vom discuta în coaliţie, având în vedere este o decizie politică”, a completat preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22