PNL: Sesiunea parlamentară, convocată cu încălcarea Constituției şi regulamentului

E.b. | 08.08.2017

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că sesiunea extraordinară a Parlamentului a fost convocată încalcându-se "grosolan" Constituția și Regulamentul Camerei Deputaților.

Pe aceeași temă

 

 

"Eu astăzi sunt prezent la Parlament, deși nu sunt parlamentar, în timp ce cel care trebuia să fie la Parlament, președintele Camerei Deputaților, arată că are obrazul mult mai gros decât prevede legea și a intrat în concediu după ce a făcut mișto de parlamentari, de colegii săi deputați, convocând prin sms o sesiune extraordinară care astăzi nu este convocată în conformitate cu Constituția României și cu Regulamentul Camerei", a spus Orban, conform Agerpres.

 

Potrivit liderului PNL, convocarea plenului reprezintă "cu siguranță o încălcare grosolană a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților".

"O sesiune extraordinară poate fi convocată de președinte, de Birourile permanente reunite sau de o treime dintre parlamentari. Nu avem niciuna dintre aceste condiții regulamentare îndeplinite astăzi. Ca atare, ordonanța de urgență privitoare la prelungirea cu doi ani de zile a acreditării și evaluării școlilor doctorale nu poate intra în vigoare, iar dacă va intra în vigoare avem de-a face cu un abuz grosolan și o încălcare de neacceptat a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților", a explicat Orban. 

 

 

Turcan:Vom sesiza CCR 

 

 

Raluca Turcan, liderul deputaților PNL, a declarat marți că nu sunt îndeplinite condițiile legale și constituționale pentru ca sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților să fie convocată.

 

"Pentru ca o sesiune extraordinară să fie convocată este nevoie de solicitarea președintelui României, solicitarea Biroului permanent al uneia dintre Camere sau solicitarea a o treime dintre parlamentari. Niciuna dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită pentru sesiunea extraordinară convocată la dorința domnului Dragnea. Domnul Dragnea a afirmat și a transmis prin SMS că își dorește o sesiune extraordinară. Poate că își dorește la Teleorman, dar nu poate să își dorească în Parlamentul României decât în baza Constituției. Așadar, PNL a afirmat astăzi foarte limpede că nu poate să fie părtaș la un simulacru de sesiune extraordinară a Parlamentului României. Am solicitat lucrul acesta și am adresat rugămintea de a fi de acord cu noi și ceilalți colegi din Opoziție", a anunțat Turcan, la Palatul Parlamentului.

 

Turcan a adăugat că membrii Biroului permanent din Opoziție au fost prezenți și și-au exprimat astfel disponibilitatea ca în Parlament "să se poarte o dezbatere în sesiune extraordinară".

 

"În același timp, nu facem treaba Puterii. Trebuie să înțeleagă domnii de la PSD și de la ALDE foarte limpede că nu pot să se prevaleze de majoritatea parlamentară când le convine și când nu le convine să spună că Opoziția este de vină. Vor sesiune extraordinară, atunci să își cheme oamenii la treabă. Mai există, de asemenea, o mențiune făcută în ședința de Birou permanent și anume că la ora 15,00 oricum cei din PSD vor convoca sesiune extraordinară. Total neconstituțional. Total în afara regulamentului.

 

Sesiunea extraordinară nu îndeplinește condițiile pentru desfășurare ca atare, ținând cont că după emiterea unei ordonanțe de urgență Parlamentul trebuie convocat în maximum cinci zile. OUG pentru care a fost sesizat Parlamentul, de modificare a legii educației naționale, nu poate intra în vigoare pentru că PSD nu s-a strâns la treabă. Vom sesiza Curtea Constituțională cu acest derapaj", a arătat Turcan, citată de Agerpres

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22